înșelător, ~oare [At: CORESI, EV. 208/5 / V: (reg) ~șăl~ / Pl: ~i, ~oare / E: înșela] 1-2 smf, a (Persoană) care induce în eroare și abuzează de buna-credință a cuiva Si: înșelăcios (1-2). 3 sm (Înv) Diavol.

ÎNȘELĂTOR, -OARE, înșelători, -oare, adj. Care induce în eroare, care înșală, care amăgește; amăgitor. Dar dragul meu, aparența e înșelătoare. C. PETRESCU, C. V. 108. ♦ (Substantivat) Persoană necinstită, care trăiește din înșelătorii; escroc, pungaș. (Cu pronunțare regională) Ah! înșălătorul, cum m-a amăgit! ȘEZ. III 131.

ÎNȘELĂTOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival Care înșală; care induce în eroare; iluzoriu. Aspect ~. Aparențe ~oare. /a înșela + suf. ~ător

înșelător a. și m. care înșală.

înșelătór, -oáre adj. și s. Care înșeală, care amăgește. Șarlatan. Seducător.

înșelător adj. m., pl. înșelători; f. sg. și pl. înșelătoare

înșelător adj. m., pl. înșelători; f. sg. și pl. înșelătoare

înșelător adj. m., pl. înșelători; f. sg. și pl. înșelătoare

ÎNȘELĂTOR s., adj. 1. s., adj. v. seducător. 2. adj. amăgitor, (livr.) iluzoriu, (înv. și reg.) părut, (Transilv. și Ban.) cealău, (Munt.) mâglisitor, (fig.) deșert, mincinos. (O imagine ~oare.) 3. adj. v. iluzoriu. 4. adj. v. perfid. 5. s. v. escroc.

ÎNȘELĂTOR s., adj. 1. s., adj. ademenitor, amăgitor, seducător, (rar) momitor, (înv.) balamut, celuitor, prilăstitor, prilesteț. (Un ~ de profesie.) 2. adj. amăgitor, (livr.) iluzoriu, (înv. și reg.) părut, (Transilv. și Ban.) cealău, (Munt.) mîglisitor, (fig.) deșert, mincinos. (O imagine ~.) 3. adj. iluzoriu, neîntemeiat, (rar) părelnic. (Speranțe ~.) 4. adj. perfid, viclean, (livr.) insidios. (O propunere ~.) 5. s. escroc, hoț, impostor, pungaș, șarlatan, șnapan, (rar) pîrlea (art.), (pop. și fam.) pezevenchi, potlogar, (înv. și reg.) mafler, pîrlaci, (reg.) pasmarghiol, potcaș, (Mold., Bucov. și Dobr.) șalvir, (înv.) calpuzan, (înv., în Mold.) șuler, (fam.) coțcar, pehlivan, pișicher, (fig.) panglicar, papugiu, scamator. (Mare ~ mai e și ăsta!)

Betrogene Betrüger (germ. „Înșelători înșelați”). Formulată de Lessing în poemul dramatice Nathan Înțeleptul, expresia a cunoscut o rapidă celebritate. În actul III, scena 7, din această piesă, Nathan povestește sultanului Saladin o legendă cu trei fii care au moștenit de la tatăl lor cîte un inel de aur. Fiecare pretinzînd că inelul lui e cel veritabil, s-a ajuns la judecată. Și judele le spuse că nici unul dintre inele nu-i cel adevărat. Tustrei sînt înșelători înșelați, căci tatăl lor, în loc de unul, făcu trei inele. Judecătorul hotărî ca cei trei urmași să se ia la întrecere și, prin iubire, blîndețe și evlavie, să pună în lumină puterea pietrei. Și dacă această putere se va arăta la copiii stră-stră-strănepoților, atunci un alt judecător mai înțelept îi va chema din nou peste o mie de ani în fața judecății și va decide. Povestea lui Lessing cu cei trei feciori și cele trei inele este bineînțeles o parabolă și se referă la cele trei religii: creștină, musulmană și mozaică. Expresia betrogene Betrüger din piesa Nathan Înțeleptul (terminată în anul 1779) s-a impus, și de atunci e folosită în toate ocaziile potrivite. În ce privește ideea, Lessing a avut precursori. Cu o sută de ani înaintea lui, La Fontaine, în fabula Le coq et le renard (Cocoșul și vulpea), spunea: „Cest un double plaisir de tromper le trompeur” (E o dublă plăcere să înșeli pe înșelător). LIT.