îmbinare sf [At: D. ZAMFIRESCU, R. 130 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~nări / E: îmbina] 1 Unire într-un tot Si: alăturare, asamblare, asociere, împerechere, împletire, împreunare, îngemănare, legare, (înv) îmbinătură (1). 2 (Ccr) Ansamblu rezultat din asocierea mai multor elemente. 3 (Reg; ccr) Loc unde se realizează o îmbinare (1) Si: (înv) îmbinătură (2). 4 (Reg; spc) Loc unde se întâlnesc două văi sau două râuri. 5 (Teh; înv) Element care unește două sau mai multe piese. 6 (Teh; înv; pex) Porțiune unde se îmbină (1) două sau mai multe piese.

ÎMBINARE, îmbinări, s. f. Acțiunea de a îmbina; unire într-un tot, împreunare, împletire. Buciu vedea necesitatea îmbinării luptei pentru plan și calitate printr-un efort unic, colectiv, al tuturor tractoriștilor. MIHALE, O. 379. Evenimentele se alungau unele pe altele, grave sau glumețe, după îmbinarea cauzelor. D. ZAMFIRESCU, R. 130. ♦ Asamblare rigidă a elementelor componente ale unui sistem tehnic.

ÎMBINARE ~ări f. 1) v. A ÎMBINA și A SE ÎMBINA. 2) Asamblare a unor elemente componente (în cadrul unui sistem tehnic, al unei construcții etc.). ~ de colț. 3) Loc unde se îmbină două sau mai multe elemente. /v. a îmbina

înghinare sf vz îmbinare

îmbinare s. f., g.-d. art. îmbinării; pl. îmbinări

îmbinare s. f., g.-d. art. îmbinării; pl. îmbinări

îmbinare s. f., g.-d. art. îmbinării; pl. îmbinări

ÎMBINARE s. 1. v. asamblare. 2. încheiere, prindere, unire. (~ celor două capete ale bârnei.) 3. combinare, combinație, împreunare, îngemănare, unire. (O ~ de elemente.) 4. împletire, unire, (fig.) conjugare. (~ armonioasă a unor preocupări.)

ÎMBINARE s. 1. asamblare, fixare, împreunare, montaj, montare, reunire, unire. (~ elementelor unui sistem.) 2. prindere, unire. (~ celor două capete ale bîrnei.) 3. combinare, combinație, împreunare, îngemănare, unire. (O ~ de elemente.) 4. împletire, unire, (fig.) conjugare. (~ armonioasă a unor preocupări.)

ÎMBINARE s. f. (< îmbina, cf. lat. *imbinare): unire într-un tot, împreunare sau asociere de elemente lingvistice. Termen folosit în sintagmele îmbinare de cuvinte și îmbinare de propoziții. ◊ ~ frazeologică: combinare stabilă de cuvinte, existentă deja în limbă, consacrată de uz, simțită ca unitate distinctă prin sudura componentelor sale, în cadrul căreia elementele constitutive își păstrează independența semantică, sensul propriu, fapt care permite disocierea șt transpunerea ei într-o altă limbă, ca de exemplu răsărit de soare, cules de vie etc. Ea evocă, în general, o singură idee, exprimă o noțiune unică întocmai cum exprimă cuvântul cu care se aseamănă din acest punct de vedere și căruia îi este echivalent potențial. ◊ ~ liberă de cuvinte: combinație accidentală de cuvinte în procesul comunicării, neconsacrată de uz, negramaticalizată, ca de exemplu întrecerea sportivilor, trecerea timpului etc.