ȚIGAIE, țigăi, adj. f. (Despre lână) Scurtă și creață, moale, mătăsoasă; (despre oi) cu lână scurtă, creață și mătăsoasă. ♦ (Substantivat) Rasă de oi autohtonă, crescută pentru producția de lână semifină, de carne și lapte; oaie din această rasă. – Et. nec.

țigaie [At: (a. 1649) IORGA, S. D. X, 48 / V: (reg) țigău sm, țigai sm, a, ~gâie a, ~are (Pl: țigări, țigare), ~ară (Pl: țigare) sf, a, țigar sm, ~gără sf, a, ~gâră (Pl: țigâre), țighire^[1] (Pl: țighire), cig~ (Pl: cigăi), cigare a / Pl: țigăi / E: nct] 1 sf Rasă de oi cu lână scurtă, creață, moale și fină. 2-3 sf, a (Oaie) cu lână scurtă, creață, moale și fină. 4 a (D. lână) Care este obținut de la oaie țigaie (3). 5 sf (Reg) Lână obținută de la oaia țigaie (3). 6 sf (Îvr) Lână de calitate inferioară. 7 sf Stofă fabricată din lână țigaie (4). 8 a Care este făcut din lână țigaie (4). 9-10 sm (Reg; îf țigai, țigar, țigău) Berbece (sau miel) de rasă țigaie (1).

ȚIGAIE, țigăi, adj. (Despre lână) Scurtă și creață, moale, mătăsoasă; (despre oi) cu lână scurtă, creață și mătăsoasă. ♦ (Substantivat) Rasă de oi autohtonă, crescută pentru producția de lână semifină, de carne și lapte; oaie din această rasă. – Et. nec.

ȚIGAIE, țigăi, adj. f. (Despre lînă) Scurtă și creață, cu firul moale, fin și mătăsos; (despre oi) care are astfel de lînă. Turma sa de oi trece peste o mie de capete, parte merinoase, parte țigăi și parte țurcance. I. IONESCU, D. 352. Urcă și coboară Și drumul măsoară Trei turme de oi, De oi tot țigăi. TEODORESCU, P. P. 435. Două oi țigăi, bîrsane Și copile năzdrăvane. ALECSANDRI, P. P. 302. ◊ (Substantivat) Majurul răspunde cu capul de fiecare țigaie. CAMILAR, N. I 451. Cu ițari de țigaie și încălțați cu opincuțe, spălați curat și pieptănați. CREANGĂ, A. 75. ♦ (Substantivat) Rasă de oi cu lînă moale și fină.

ȚIGAIE² ~ăi adj. (despre oi) Care are lână scurtă, moale și creață. ◊ Lână ~ lână cu firul scurt și creț. /Orig. nec.

ȚIGAIE¹ ~ăi f. 1) Rasă de oi autohtonă cu lâna scurtă, moale și creață. 2) Oaie care face parte din această rasă. /Orig. nec.

țigaie f. oaie cu lâna moale, mătăsoasă și creață: sunt țigăi negre, albe, roșii. [Cf. nemț. Ziege, capră].

cigaie sf vz țigaie

cigare sf vz țigaie

țigai sm, a vz țigaie

țigar sm vz țigaie

țigară² sf, a vz țigaie

țigare² sf, a vz țigaie

țigără¹ sf, a vz țigaie

țigáĭ și țigăŭ, -áĭe adj., pl. m. și f. țigaĭ, ca laĭ, lăŭ (cp. cu germ ziege, capră, și cu rom. țiclăŭ). Se zice despre un fel de oĭ cu lîna maĭ mică, bătută și mătăsoasă, de calitatea cea maĭ bună: berbec țigaĭ (saŭ țigăŭ), oaĭe țigaĭe. De oaĭe țigaĭe: lînă țigaĭe. Făcut din asemenea lînă: postav țigaĭ (Acad. la bîrsan). V. țurcan.

țigăŭ, V. țigaĭ.

țigaie² s. f., g.-d. art. țigăii; pl. țigăi

țigaie adj. f., s. f., pl. țigăi

țigaie adj. f., s. f., pl. țigăi

țigaie

țigău (-aie), s. f. – Varietate de oi cunoscută prin finețea lînii. Origine incertă. Se pare că trebuie pornit de la o calificare a animalului, mai curînd decît a lînii sale; în așa fel ca să ne gîndim la o deformare a lui țiglău; dar explicația semantică ne scapă. Der. propusă de Cihac, II, 534, din mag. cikyuh „varietate de oi din Asia”, sau de Diculescu, Elementele, 438, din gr. σιγαλόεις „moale” pare și mai îndoielnică. Țîgîi, s. m. (insectă, Hylobius abietus) pare să confirme prima ipoteză.