țăncușă sf [At: DAMÉ, T. 70 / V: țen~, țin~, țân~ (Pl: ~și), țăncuș (Pl: ~șuri), țincuș, țâncuș (Pl: ~șuri) sn / Pl: ~șe / E: țanc² + -ușă] 1 (Reg) Bucată mai mică tăiată din răboj, care se păstrează, ca mijloc de control, de către cel care are de primit anumite drepturi. 2 (Reg) Țanc² (1). 3 (Mol; Trs) Răboj. 4 (Mun; îf țăncuș) Țanc² (7). 5-6 (Reg) Fiecare dintre bețișoarele cu crestături (sau bilețelele numerotate) cu care se trage la sorți Si: (reg) țanc² (15-16). 7 (Reg; îe) A trage ~ (sau țâncușa) sau a face ~ A hotărî o împărțeală prin tragere la sorți. 8 (Trs) Autorizație pentru vânzarea oilor la târg. 9 (Trs) Chitanță (1). 10 (Trs; pex) Act (4). 11 (Reg; îf țincușă) Bețișor făcut din scândură uscată și folosit pentru aprinsul lămpii. 12 (Reg; îaf) Bețișor, ascuțit la capete, cu care se fixează pielea de miel (la gât, la picioare și în partea dinapoi), ca s-o țină întinsă în timp ce se usucă. 13 (Trs) Pană folosită de mineri pentru a despica piatra Si: daltă (1). 14 (Trs) Bucățică de lemn, cu care se completează un gol, o spărtură. 15 (Reg) Bucățică lunguiață care se taie și se scoate din pepene, din pâine etc. pentru a verifica dacă produsul respectiv este copt, dulce etc. 16 (Reg; îf țăncuș) Lacăt. 17 (Mun; îf țăncuș; îe) A sări de pe țăncuș A-și pierde cumpătul Si: a se enerva. 18 (Îae) A nu mai avea răbdare. 19 (Reg) Țanc² (12). 20 (Trs; îvr) Lobul urechii. 21 (Trs; lpl; îf țincușe) Motive ornamentale, lucrate în lemn, care împodobesc blidarele. 22 (Trs; lpl; îf țâncușe) Motive ornamentale de cojocărie. 23 (Reg) Mică ruptură făcută într-o haină în locul unde a fost atârnată în cui. 24 (Reg; îf țâncușă) Gaică prin care trece cureaua de la pantaloni. 25 (Mun; îf țăncuș) Mică gaură făcută în doaga sau în dopul unui vas. 26 (Mun; îf țăncuș; îe) A da țăncuș la... A face gaură la ceva. 27 (Mol, Olt; șîcs de-a țăncușu, în ~) Țintar (1). 28 (Reg; îf țăncușul) Un fel de joc asemănător cu țintarul. 29 (Mol; șîcs d-a ~șa) Numele unui joc de copii care constă în înfigerea unui cuțit în pământ. 30 (Reg) Zar folosit în anumite jocuri. 31 (Reg; îe) A da ~șa A arunca zarurile.

țăncușă f. și țăncuș n. Mold. 1. bețișor pe care țăranii crestează daraverile; 2. fig. crestătură: Prutul face un țăncuș adânc în pământul nostru (VLAHUȚĂ); 2. de-a țăncușă, un joc de copii, constând în înfigerea unui cuțit în pământ. [Din nemț. ZINKE, crestătură].

țăncușă, V. țencușe.

țăncuș sn vz țăncușă

țâncuș sn vz țăncușă

țâncușă sf vz țăncușă

țencușă sf vz țăncușă

țincuș² sn vz țăncușă

țincuș¹ sn [At: FD I, 154 / Pl: ? / E: mg cinkus] (Min; înv; Trs) Unealtă de fier, în formă de pană, pentru despicat piatra.

țincușă sf vz țăncușă

țencușă f. V. țăncușă.

țincuș n. V. țăncus si țintar 2.

țencúșe (vest) f., pl. ĭ, țăncúșă (est) f., pl. ĭ, și țăncúș (est) n., pl. e (cp. cu țenchĭ și cu germ. zinke, țumburuc). Părticică (din prescură). Părticică dintr’un pepene (o bucățică din coajă cu mĭez (cînd vreĭ să-l guștĭ. Bucata cea maĭ mică a răbojuluĭ (care rămîne p. control la cel ce are de primit baniĭ. Semn de recunoaștere făcut la urechea uneĭ vite (GrS. 6, 246). Mică ruptură într’o haĭnă cînd s’a aninat într’un cuĭ. Bucățică de lemn (numită și pană) pusă supt picĭoru uneĭ mese ca să nu se clatine (Bz.). Jocu numit și car, coțcă și țînțar (nord).

țintár n., pl. e (d. țintă, pin aluz. la boabe). Munt. Un joc în doĭ care consistă în mutarea unor bobĭ orĭ discurĭ de lemn orĭ monete pe laturile și liniile diagonale și perpendiculare a treĭ pătrate saŭ dreptunghĭularĭ desemnate unu într’altu. (Cînd reușeștĭ să așezĭ treĭ bobĭ pe o linie, cîștigĭ un punct și mănîncĭ (ĭeĭ) un bob al adversaruluĭ, ĭar cînd reușeștĭ să aĭ doŭă asemenea liniĭ paralele cu cincĭ bobĭ așa în cît mutînd bobu cînd pe una, cînd pe alta, și decĭ așezînd mereŭ cîte treĭ pe o linie, atuncĭ se numește morișcă, și adversaru e perdut, că-ĭ mănîncĭ toțĭ bobiĭ). – Se numește și car și coțcă (Mold.) și țăncușă (Mold. nord).

!țăncușă (reg.) s. f., art. țăncușa, g.-d. art. țăncușei; pl. țăncușe

țăncușă s. f., pl. țăncușe

țăncușă, țăncuși, s.f. (înv.) 1. bucățică, așchie, bețișor, pană. 2. crestătură, motiv ornamental. 3. adeverință, recipisă, chitanță. 4. numele mai multor jocuri de copii.

țâncușă, țâncușe, s.f. – (reg.) Cui gros fixat în stâlpul porților; împreună cu batca servește la închiderea porții (Nistor, 1977). – Din țanc + suf. -ușă (MDA); cf. germ. Zinken (Țurcanu).

țâncușă, -e, s.f. – Cui gros fixat în stâlpul porților; împreună cu batca servește la închiderea porții (Nistor 1977). – Din țanc (et. nec.) + -ușă (MDA); Cf. germ. Zinken (Țurcanu).