șuvei¹ sn [At: CLEMENS / Pl: ~e / E: ns cf ciovei, ciuvai] (Reg) Retevei.

șuvei² sn [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ? / E: ns cf șofei] (Trs; îs) ~ul popii Ultimul pahar.

șuvei³ vi [At: GLOSAR REG. / Pzi: ? / E: ns cf șovăi¹, mg csovăl „a clătina din cap”] (Mol) A sta cu capul înclinat într-o parte.

șuvéĭ n. V. cĭoveĭ.

cĭovéĭ și cĭuvéĭ n., pl. eĭe (sîrb. čivija, bucățică de lemn. Cp. și cu it. civaie, legume). Nord. Pl. Cĭorcĭoboate, hondrobeĭe, obĭecte casnice (cutiĭ, putinĭ, clondire ș. a.): în acest paravan încap multe cĭoveĭe ale caseĭ, ca într’o camară (Sadov. VR. 1911, 3, 384); ghemuit între bulendre și „ceoveĭe” într’un cort (N. N. Beldiceanu, CL. 1910, 12, 1145). – Și cĭuhăĭe, în Nț. și cĭuheĭe (rev. I. Crg. 5, 183), în Btș. șuveĭe. În Meh. șuveĭ, o bucată de lemn de aruncat într’un pom ca să cadă poamele.

ȘUVEI s. v. bâtă, ciomag, măciucă, retevei, scurtătură.

șuvei s. v. BÎTĂ. CIOMAG. MĂCIUCĂ. RETEVEI. SCURTĂTURĂ.

șuvei², șuveie, s.n. (reg.; în sintagmă) șuveiul popiii = ultimul pahar.

șuvei, șuveie, s.n. – Băț scurt; ciomag, bâtă (Memoria 2001). – Et. nec. (MDA).