11 definiții pentru șușuit (fapt)
din care- explicative (8)
- morfologice (3)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ȘUȘUIT s. n. Faptul de a șușui; zgomot produs de cineva sau de ceva care șușuie; șușuială, șușuitură. – V. șușui.
șușuit1 sn [At: DDRF / Pl: ~uri / E: șușui2] (Reg) 1 Șopot1 (5). 2 Șâșâit (2). 3 Șoptire (1). 4 Șușoteală (2). 5 Clevetire.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
șușuit2, ~ă a, av [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~iți, ~e / E: șușui2] (Reg) 1-2 Șoptit2 (1-2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ȘUȘUIT s. n. Faptul de a șușui; zgomot produs de cineva sau de ceva care șușuie; șușuială, șușuitură. – V. șușui.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȘUȘUIT s. n. Faptul de a șușui; foșnet de frunze; șoaptă (răuvoitoare). N-avea să scoată capul în lume Sultănica, ea care de bună ce era ș-ar fi dat și dumicatul din gură, că începeau șușuitul și ponoasele. DELAVRANCEA, S. 14. – Variantă: șoșoit (POPA, v. 115) s. n.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ȘUȘUIT n. 1) v. A ȘUȘUI. 2) Sunet caracteristic produs de un obiect sau de un om care șușuie. /v. a șușui
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
șoșoit sn [At: CADE 1256 / V: (reg) ~șăit / Pl: ~uri / E: șoșoi2] (Reg) 1 Șopot1. 2 Șoptire (1). 3 Șușoteală (2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ȘOȘOIT s. n. v. șușuit.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
șușuit s. n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
șușuit s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
șușuit s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
| substantiv neutru (N29) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
| substantiv neutru (N24) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
șușuitsubstantiv neutru
- 1. Faptul de a șușui; zgomot produs de cineva sau de ceva care șușuie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- N-avea să scoată capul in lume Sultănica, ea care de bună ce era ș-ar fi dat și dumicatul din gură, că începeau șușuitul și ponoasele. DELAVRANCEA, S. 14. DLRLC
-
etimologie:
- șușui DEX '09 DEX '98
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.