ȘOVĂITOR, -OARE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor.

șovăitor, ~oare a [At: COSTINESCU / P: ~vă-i~ / Pl: ~oare / E: șovăi¹ + -tor] 1 (D. mers, mișcări, atitudini, vorbire etc.) Lipsit de fermitate Si: împleticit, nesigur, șovăielnic (1), (rar) șovăind (1), șovăit (1). 2 (Fig) Fluctuant (2). 3 Lipsit de convingere Si: ezitant, nehotărât, nestatornic, schimbător, șovăielnic (4), (rar) șovăind (2), șovăit (6).

ȘOVĂITOR, -OARE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor.

ȘOVĂITOR, -OARE, șovăitori, -oare, adj. 1. Cu mișcări nesigure, tremurător; șovăielnic. Coborî cu pași șovăitori... scara. DUMITRIU, N. 74. Venea din Jidovița, singur, gînditor, în mers șovăitor. REBREANU, I. 106. Se uita spărios și uitit la Dan, fixîndu-l ca pe o umbră, cu buzele tremurînde și cu pași șovăitori. EMINESCU, N. 62. ◊ (Adverbial) Arătîndu-i ziarul cu degetul, îl întrebă, șovăitor și, în același timp, cu o dorință hotărită: E al dumitale ziarul? DUMITRIU, N. 8. (Fig.) O boare umedă... pipăia șovăitor frunzele sălciilor. BART, S. M. 80. ♦ (Rar) Șubred. De la mamă... i-a rămas sănătatea șovăitoare și melancolia. SADOVEANU, E. 214. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere sau de principialitate; nehotărît; nestatornic. Pe Calea Griviței... vînzătorii se războiau cu trecătorii șovăitori, să-i facă negreșit clienți. REBREANU, R. I 17. Fig. Avu o tresărire și murmură cu o imputare șovăitoare. REBREANU, R. I 245.

ȘOVĂITOR ~oare (~ori, ~oare) 1) v. ȘOVĂIELNIC. 2) (despre persoane) Care șovăie; care nu se poate hotărî; ezitant; indecis. [Sil. -vă-i-] /a șovăi + suf. ~tor

șovăitor a. care șovăește.

șovăitor, -oáre adj. Care șovăĭește, șovăĭelnic: om, mers, răspuns șovăitor.

șovăitor (desp. -vă-i-) adj. m., pl. șovăitori; f. sg. și pl. șovăitoare

șovăitor (-vă-i-) adj. m., pl. șovăitori; f. sg. și pl. șovăitoare

șovăitor adj. m. (sil. -vă-i-), pl. șovăitori; f. sg. și pl. șovăitoare

ȘOVĂITOR adj. 1. v. împleticit. 2. v. nesigur. 3. ezitant, fluctuant, indecis, nedecis, nehotărât, șovăielnic, (rar) șovăind, șovăit, (reg.) codelnic, (prin Munt.) pregetos, (înv.) înclinător, îndoielnic, pregetător, târzielnic, (fig.) oscilant. (Atitudine ~oare; om ~.)

ȘOVĂITOR adj. 1. clătinat, împiedicat, împleticit, nesigur, poticnit, șovăielnic, (rar) clătinător, șovăind, șovăit. (Un mers ~.) 2. ezitant, fluctuant, indecis, nedecis, nehotărît, șovăielnic, (rar) șovăind, șovăit, (reg.) codelnic, (prin Munt.) pregetos, (înv.) înclinător, îndoielnic, pregetător, tîrzielnic, (fig.) oscilant. (Atitudine ~; om ~.)

Șovăitor ≠ decis