ȘINOR, șinoare, s. n. (Reg.) Șnur, șiret; găitan. – Din magh. zsinor.

șinor sn [At: PO, 274 / V: (reg) ji~, ~nior, ~nur sn, ~nură (Pl: ~ri) sf, jun~^[1] (Pl: ~i) ~e (Pl: ~ri) sm / A și: sin~ / Pl: ~oare / E: mg sinór, sinyór (variante ale lui zsinór)] (Reg) 1 Șnur (1). 2 Șiret¹ (2).

ȘINOR, șinoare, s. n. (Reg.) Șnur, șiret; găitan. – Din magh. zsinór.

ȘINOR, șinoare, s. n. (Regional) Șnur, șiret, găitan. Pune clopote la boi... Și le leagă, bade dragă, Cu șinoare de cicoare Să te-aud din șezătoare, Cu șinoare de mătasă Să te-aud, bade, din casă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 68. Pe la brîu cu cingători Și pe cioareci cu șinor. id. ib. 102.

jinor sn vz șinor

șinior sn vz șinor

șinore sm vz șinor

șinur sn vz șinor

șinură² sf vz șinor

șinor (reg.) s. n., pl. șinoare

șinor (reg.) s. n., pl. șinoare

șinor s. n., pl. șinoare

ȘINOR s. v. brandenburg, găitan, șiret, șnur.

șinor s. v. BRANDENBURG. GĂITAN. ȘIRET. ȘNUR.

șinor, șinoruri, (șinur, jinor), s.n. – (reg.) Șnur, panglică, sfoară, șiret. „Fâșie de piele policromă folosită la decorarea cojoacelor sau a chimirelor” (Stoica, Pop, 1984; Lăpuș). ♦ (top.) Șinorica, uliță prin mijlocul satului; „îi lungă ca un șnur” (Odobescu, 1973). – Din magh. zsinór (DEX), magh. sinór (MDA).

șinor, -uri, (șinur, jinor), s.n. – Șnur, panglică, sfoară, șiret. „Fâșie de piele policromă folosită la decorarea cojoacelor sau a chimirelor” (Stoica, Pop 1984; Lăpuș). Șinorica, uliță prin mijlocul satului; „îi lungă ca un șnur” (Odobescu 1973). – Din germ. Schnur, prin intermediul magh. zsinór (DER).