ȘFICHIUITURĂ, șfichiuituri, s. f. Lovitură dată cu șfichiul (II 1); fig. înțepătură, zeflemea, ironie. [Pr.: -chiu-i] – Șfichiui + suf. -tură.

șfichiuitură sf [At: GHICA, S. 316 / P: ~chiu-i~ / V: (reg) sfichiit~ sf, (rar) ~chiiut~ / Pl: ~ri / E: șfichiui + -tură] (Pop) 1 Lovitură dată cu șfichiul (3). 2 (Pex) Șfichiuire (1). 3 (Pex) Biciuire (2). 4 (Fig) Îndemnare. 5 (Fig) Persiflare.

ȘFICHIUITURĂ, șfichiuituri, s. f. Lovitură dată cu șfichiul (II 1); fig. înțepătură, zeflemea, ironie. [Pr.: -chiu-i-] – Șfichiui + suf. -tură.

ȘFICHIUITURĂ, șfichiuituri, s. f. Lovitură dată cu șfichiul biciului; fig. vorbă ironică, aluzie răutăcioasă; înțepătură. După ce mă făcea cu ou și cu oțet, îmi mai trăgea vreo cîteva șfichiuituri. GHICA, la TDRG.

ȘFICHIUITURĂ ~i f. 1) Lovitură de șfichi. 2) fig. Vorbă usturătoare. [Sil. -chiu-i-] /a șfichiui + suf. ~tură

șfichĭuitúră f., pl. ĭ. Vorbă pin care șfichĭuĭeștĭ. – Și sf- și sfl-.

sfichiitură sf vz șfichiuitură

sfichiuitură sf vz șfichiuitură

șfichiitură sf vz șfichiuitură corectat(ă)

șfichiuitură (desp. -chiu-i-) s. f., g.-d. art. șfichiuiturii; pl. șfichiuituri

șfichiuitură (-chiu-i-) s. f., g.-d. art. șfichiuiturii; pl. șfichiuituri

șfichiuitură s. f. (sil. -chiu-i-), g.-d. art. șfichiuiturii; pl. șfichiuituri

ȘFICHIUITURĂ s. v. ironie, persiflare, zeflemea.

ȘFICHIUITURĂ s. biciuire, șfichiuire, (rar) biciuială. (~ cailor.)

ȘFICHIUITURĂ s. biciuire, șfichiuire, (rar) biciuială. (~ cailor.)

șfichiuitură s. v. IRONIE. PERSIFLARE. ZEFLEMEA.