ÎNVIERE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Cea mai mare sărbătoare creștină, de Paște, care celebrează învierea din morți a lui Isus Hristos, după răstignirea pe cruce; slujba din noaptea premergătoare acestei sărbători. [Pr.: -vi-e-] – V. învia.

înviere sf [At: COD. VOR. 61/3 / P: ~vi-e~ / V: (înv) ~iiare / Pl: ~ri / E: învia] 1 Trezire la viață. 2 Revenire la viață, după moarte. 3 Sărbătoare creștină a Paștelui, în care se comemorează revenirea la viață a lui Iisus Hristos. 4 Noapte care precedă învierea (2). 5 Slujbă religioasă care se oficiază în noaptea Paștelui. 6 (În religia creștină; șîs ~ morților) Înviere (2) a celor morți în ziua judecății de apoi. 7 (Reg) Naștere a unui copil. 8 Readucere la viață. 9-10 (Readucere sau) revenire în memorie. 11 (Fig) Renaștere a vegetației după sfârșitul iernii. 12 Trezire a insectelor din amorțire, primăvara. 13 (Fig) Recâștigare a puterilor și a vioiciunii. 14 Însănătoșire încetul cu încetul după o boală grea. 15 (Fig) Regenerare. 16 (Fig) Înviorare.

ÎNVIERE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Sărbătoarea creștină de Paște; noaptea care precedă această sărbătoare. [Pr.: -vi-e-] – V. învia.

ÎNVIERE, învieri, s. f. 1. (În credințele religioase, în superstiții și în basme) Acțiunea de a învia; revenire sau readucere la viață. Făt-Frumos... înțălese minunea învierii sale. EMINESCU, N. 17. ♦ Sărbătoarea creștină a paștelui; p. ext. slujba care se face în noaptea care premerge acestei sărbători. ◊ Învierea a doua = slujba din ziua întîi de paști. La învierea a doua, nu mi-a mai mers așa de bine. CREANGĂ, A. 33. 2. Fig. Renaștere, înviorare, trezire. Glasul libertății Va suna-n ziua dreptății Pentru biata țeara mea, Și din umbrele durerii, Steaua mîndr-a învierii Răsări-va pentru ea. ALECSANDRI, P. A. 84. – Pronunțat: -vi-e-.

ÎNVIERE ~i f. 1) v. A ÎNVIA. 2) rel. Paștele creștinesc. [G.-D. învierii] /v. a învia

înviere f. 1. acțiunea de a învia și rezultatul ei: cântând un imn de înviere BĂLC.; 2. Învierea Domnului, sărbătoarea și slujba făcută în noaptea. Paștelor.

înviére f. Acțiunea de a învia. Învierea Domnuluĭ, sărbătoarea și serviciu religios făcut la ortodocșĭ în noaptea de Sîmbătă spre Duminică și cu care începe Paștele.

înviiare sf vz înviere

înviere (desp. -vi-e-) s. f., g.-d. art. învierii

înviere (-vi-e-) s. f., g.-d. art. învierii

Înviere (sărbătoare) s. pr. f.

înviere s. f. (sil. -vi-e-), g.-d. art. învierii

!Învierea (sărbătoare) (desp. -vi-e-) s. propriu f. art., neart. Înviere (de ~), g.-d. art. Învierii

Învierea (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Învierii

ÎNVIERE s. 1. sculare, (înv.) sculat, sculătoare, sculătură. (~ din morți.) 2. (BIS.) (înv.) voscreasnă. (~ Domnului.)

ÎNVIERE s. 1. sculare, (înv.) sculat, sculătoare, sculătură. (~ din morți.) 2. (BIS.) (înv.) voscreasnă. (~ Domnului.) erată

Înviere ≠ moarte, pierire

înviere, învieri s. f. Faptul de a învia; renaștere după moarte a trupului făpturilor. ♦ (Bis.) Sărbătoarea creștină a sfintelor Paști; noaptea care precedă această sărbătoare; resuscitare, (fig.) trezire la viață, înviorare. ◊ Învierea morților = doctrină introdusă în simbolul de credință (crezul) de la Constantinopol din anul 381 („Aștept învierea morților...”), potrivit căreia toți morții vor învia la judecata de apoi, resuscitare anticipată. sacramental în însăși taina botezului. – Din învia.

ÎNVIÉRE (< învia) s. f. 1. Faptul de a învia; fig. înviorare, trezire. 2. Sărbătoare creștină a Paștilor, celebrând învierea din morți a lui lui Iisus Hristos, după răstignirea pe cruce; slujba din noaptea premergătoare. Este cea mai mare sărbătoare a întregii creștinătăți, semnificând biruința asupra morții și izbăvirea de păcatul strămoșesc.