opțiuni
  • info

12 definiții pentru însoțitor (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSOȚITOR, -OARE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

însoțitor, ~oare [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 164 / Pl: ~i, ~oare / E: însoți + -(i)tor] 1-4 smf, a (Persoană) care însoțește (1-2) pe cineva. 5 smf (Îs) ~ de vagoane Funcționar la căile ferate care supraveghează un vagon de la stația de pornire până la destinație.

ÎNSOȚITOR, -OARE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

ÎNSOȚITOR, -OARE, însoțitori, -oare, adj. Care întovărășește, care însoțește. Personalul însoțitor al trenului. ◊ (Substantivat) Însoțitorii noștri soseau la timp. STANCU, U.R.S.S. 71. Mulțumesc micilor însoțitori pentru serviciul făcut. SAHIA, U.R.S.S. 189.

ÎNSOȚITOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival (despre persoane) Care însoțește (ceva sau pe cineva). /a însoți + suf. ~tor

însoțitor m. cel ce însoțeste.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

însoțitor adj. m., s. m., pl. însoțitori; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoare

însoțitor adj. m., s. m., pl. însoțitori; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoare

însoțitor adj. m., s. m., pl. însoțitori; f. sg. și pl. însoțitoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNSOȚITOR s. tovarăș, (livr.) companion, (înv. și pop.) soț, (înv. și reg.) soție, (înv.) petrecător. (~ la un drum.)

ÎNSOȚITOR s. tovarăș, (livr.) companion, (înv. și pop.) soț, (înv. și reg.) soție, (înv.) petrecător. (~ la un drum.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ÎNSOȚITORI NĂZDRĂVANI (în mitologia românească), însoțitori ai eroului principal (Făt-Frumos), care, datorită însușirilor miraculoase, reușesc să-l ajute pe acesta în încercările grele la care este supus. Ei sunt: Flămânzilă, Gerilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, Strâmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră ș.a.

Intrare: însoțitor (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însoțitor
  • ‑nsoțitor
  • însoțitorul
  • însoțitoru‑
  • ‑nsoțitorul
  • ‑nsoțitoru‑
plural
  • însoțitori
  • ‑nsoțitori
  • însoțitorii
  • ‑nsoțitorii
genitiv-dativ singular
  • însoțitor
  • ‑nsoțitor
  • însoțitorului
  • ‑nsoțitorului
plural
  • însoțitori
  • ‑nsoțitori
  • însoțitorilor
  • ‑nsoțitorilor
vocativ singular
  • însoțitorule
  • ‑nsoțitorule
plural
  • însoțitorilor
  • ‑nsoțitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

însoțitor, însoțitorisubstantiv masculin
însoțitoare, însoțitoaresubstantiv feminin
însoțitor, însoțitoareadjectiv

  • 1. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Personalul însoțitor al trenului. DLRLC
    • format_quote Însoțitorii noștri soseau la timp. STANCU, U.R.S.S. 71. DLRLC
    • format_quote Mulțumesc micilor însoțitori pentru serviciul făcut. SAHIA, U.R.S.S. 189. DLRLC
    • 1.1. Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • Însoți + sufix -tor. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.