încununa [At: VARLAAM, C. 77 / Pzi: ~nez, încunun / E: în- + cunună] (Înv) 1-2 vtr A (se) încorona (1-2). 3 vr (Bis; înv) A se cununa. 4-5 vtr A(-și) așeza pe cap o cunună în semn de omagiu sau de înălțare la o demnitate. 6-7 (Pex) vtr A (se) împodobi punându-și pe cap un obiect asemănător cu o cunună. 8 vt (Înv; fig) A răsplăti cu onoruri. 9 vt (Fig) A desăvârși o activitate, o operă etc. Si: a încorona 10 vt (Pop; fig) A-i veni cuiva de hac. 11 vt (Fig) A reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă Si: a încorona (7).

ÎNCUNUNA, încunun și (mai rar) încununez, vb. I. Tranz. (Mai ales poetic) 1. A așeza (pe capul cuiva) o cunună ca semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc. (v. încorona); p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia, în chip de coroană. Scena se petrece la poalele unei stînci păduroase pe care o încunună un castel feudal cu... metereze. ODOBESCU, S. III 59. Unii brazdele răstoarnă, în căpiți alții le-adună, Le clădesc apoi în stoguri și cu stuh le încunună. ALECSANDRI, P. A. 127. ◊ Fig. Era uscată și subțirică, privind drept cu ochii ce păreau rotunzi, și soarele îi încununa frumusețea anilor ei tîrzii. SADOVEANU, N. P. 44. Soarele apune, Voind creștetele-nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință. EMINESCU, O. I 148. (Refl.) S-a făcut ziuă; s-a încununat de trandafiri răsăritul. SADOVEANU, M. C. 206. 2. Fig. A realiza. Vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință. ALEXANDRESCU, M. 15.

A ÎNCUNUNA ~ez tranz. 1) A aprecia în mod solemn, punând cunună pe cap. 2) A împodobi cu ceva în formă de cunună; a încorona. L-au ~at cu flori. 3) fig. (activități, opere etc.) A încheia cu o realizare de prestigiu; a încorona. Și-a ~at activitatea cu o capodoperă. /în + cunună

A SE ÎNCUNUNA pers. 3 se ~ează intranz. (despre activități, opere etc.) A ajunge la bun sfârșit, dovedindu-se vrednic (de ceva). ~ de succes. /în + cunună

încununà v. 1. a (se) încorona: încunună pe viteazu ’nvingător AL.; 2. fig. a încheia, a termina: încunună vieața-i cu o moarte de erou OD. [V. cunună].

încunún și -éz, a -á v. tr. (d. cunună). Încoronez: a încununa un învingător. Fig. Încheĭ, termin bine: o moarte eroică a încununat vĭața luĭ. V. cunun.

încununa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încununez, 3 încununează; conj. prez. 1 sg. să încununez, 3 să încununeze

încununa (a ~) vb., ind. prez. 3 încununează

încununa vb., ind. prez. 1 sg. încunun/încununez, 3 sg. și pl. încununează

încunun.

ÎNCUNUNA vb. 1. v. încorona. 2. (fig.) a încorona. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)

ÎNCUNUNA vb. 1. a încorona, (înv.) a cununa. (L-a ~ cu flori.) 2.* (fig.) a încorona. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)

FINIS CORONAT OPUS (lat.) sfârșitul încununează opera – Ovidiu, „Heroides”, II, 85. Abia la capătul unei acțiuni poate fi apreciată valoarea ei.

Finis coronat opus (lat. „Sfîrșitul încununează opera”) – Maximă a lui Ovidiu din Heroides (II, 85), am traduce-o liber prin zicala românească: „Urma alege” sau „Ce-ai semănat, aceea vei culege”, cu alte cuvinte sfîrșitul este în direct raport și o consecință a începutului. De aceea ea poate fi folosită și spre lauda și spre condamnarea cuiva. La Fontaine, în fabula Vulpea și țapul, are un vers cu înțeles echivalent: „En toute chose il faut considerer la fin” (În toate treburile, să luăm în seamă sfîrșitul). Proverbe cu conținut asemănător se găsesc în diferite graiuri: Tout est bien qui finit bien (fr. „Totul e bine cînd se sfîrșește bine”) – Ende gut, alles gut (germ.: Sfîrșit bun, toate bune)… LIT.