16 definiții pentru încătușa

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCĂTUȘA, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

ÎNCĂTUȘA, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

încătușa vt [At: ISPIRESCU, I. 88 / Pzi: ez / E: în- + cătușă] 1-2 A lega pe cineva (cu cătușe sau) cu lanțuri. 3 (Fig; d. preocupări, sentimente etc.) A acapara. 4-5 (D. persoane; șfg) A lipsi de libertate (spirituală).

ÎNCĂTUȘA, încătușez, vb. I. Tranz. A pune (cuiva) cătușe; p. ext. a lega (pe cineva) cu lanțuri. Trimise pe Mercur, alergătorul zeilor, ca să puie mîna pe tîlharul de Prometeu, să-l lege cot la cot cu lanțuri și să-l încătușeze pe muntele Caucaz. ISPIRESCU, U. 88. ◊ Fig. Formalismul este exprimat în atitudinea superficială și șablon față de muncă, atitudine care încătușează inițiativa. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2880. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări etc.) A pune stăpînire (pe cineva). Reculegîndu-se din tulburarea ce-i încătușa pe toți, plutonierul Boiangiu murmură cu un glas răgușit de spaimă. REBREANU, R. II 107. – Variante; cătușa vb. I, cătuși (SBIERA, P. 236) vb. IV.

A ÎNCĂTUȘA ~ez tranz. 1) (persoane arestate) A pune în cătușe. 2) fig. (sentimente, stări sufletești etc.) A face să nu se simtă liber; a pune stăpânire. ~ inițiative. /în + cătușă

încătușà v. 1. a pune în câtuși; 2. fig. a ținea strâns.

cătușa vt [At: DA / Pzi: ez / E: cătușă] A pune în cătușe.

încătușéz v. tr. Pun cătușĭ, leg în cătușĭ, înlănțuĭesc, incatenez. Fig. A încătușa libertatea.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

încătușa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încătușez, 3 încătușea, 1 pl. încătușăm; conj. prez. 1 sg. să încătușez, 3 să încătușeze; ger. încătușând

încătușa (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușează, 1 pl. încătușăm; conj. prez. 3 încătușeze; ger. încătușând

încătușa vb., ind. prez. 1 sg. încătușez, 1 pl. încătușăm; conj. prez. 3 sg. și pl. încătușeze; ger. încătușând

încătușa (ind. prez. 3 sg. și pl. încătușează, 1 pl. încătușăm, ger. încătușînd)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCĂTUȘA vb. a fereca, a înlănțui, a lega. (A ~ un arestat.)

ÎNCĂTUȘA vb. a fereca, a înlănțui, a lega. (A ~ un arestat.)

A încătușa ≠ a descătușa, a dezlănțui

Intrare: încătușa
verb (VT202)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încătușa
  • ‑ncătușa
  • încătușare
  • ‑ncătușare
  • încătușat
  • ‑ncătușat
  • încătușatu‑
  • ‑ncătușatu‑
  • încătușând
  • ‑ncătușând
  • încătușându‑
  • ‑ncătușându‑
singular plural
  • încătușea
  • ‑ncătușea
  • încătușați
  • ‑ncătușați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încătușez
  • ‑ncătușez
(să)
  • încătușez
  • ‑ncătușez
  • încătușam
  • ‑ncătușam
  • încătușai
  • ‑ncătușai
  • încătușasem
  • ‑ncătușasem
a II-a (tu)
  • încătușezi
  • ‑ncătușezi
(să)
  • încătușezi
  • ‑ncătușezi
  • încătușai
  • ‑ncătușai
  • încătușași
  • ‑ncătușași
  • încătușaseși
  • ‑ncătușaseși
a III-a (el, ea)
  • încătușea
  • ‑ncătușea
(să)
  • încătușeze
  • ‑ncătușeze
  • încătușa
  • ‑ncătușa
  • încătușă
  • ‑ncătușă
  • încătușase
  • ‑ncătușase
plural I (noi)
  • încătușăm
  • ‑ncătușăm
(să)
  • încătușăm
  • ‑ncătușăm
  • încătușam
  • ‑ncătușam
  • încătușarăm
  • ‑ncătușarăm
  • încătușaserăm
  • ‑ncătușaserăm
  • încătușasem
  • ‑ncătușasem
a II-a (voi)
  • încătușați
  • ‑ncătușați
(să)
  • încătușați
  • ‑ncătușați
  • încătușați
  • ‑ncătușați
  • încătușarăți
  • ‑ncătușarăți
  • încătușaserăți
  • ‑ncătușaserăți
  • încătușaseți
  • ‑ncătușaseți
a III-a (ei, ele)
  • încătușea
  • ‑ncătușea
(să)
  • încătușeze
  • ‑ncătușeze
  • încătușau
  • ‑ncătușau
  • încătușa
  • ‑ncătușa
  • încătușaseră
  • ‑ncătușaseră
verb (VT202)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cătușa
  • cătușare
  • cătușat
  • cătușatu‑
  • cătușând
  • cătușându‑
singular plural
  • cătușea
  • cătușați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cătușez
(să)
  • cătușez
  • cătușam
  • cătușai
  • cătușasem
a II-a (tu)
  • cătușezi
(să)
  • cătușezi
  • cătușai
  • cătușași
  • cătușaseși
a III-a (el, ea)
  • cătușea
(să)
  • cătușeze
  • cătușa
  • cătușă
  • cătușase
plural I (noi)
  • cătușăm
(să)
  • cătușăm
  • cătușam
  • cătușarăm
  • cătușaserăm
  • cătușasem
a II-a (voi)
  • cătușați
(să)
  • cătușați
  • cătușați
  • cătușarăți
  • cătușaserăți
  • cătușaseți
a III-a (ei, ele)
  • cătușea
(să)
  • cătușeze
  • cătușau
  • cătușa
  • cătușaseră
verb (VT402)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cătuși
  • cătușire
  • cătușit
  • cătușitu‑
  • cătușind
  • cătușindu‑
singular plural
  • cătușește
  • cătușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cătușesc
(să)
  • cătușesc
  • cătușeam
  • cătușii
  • cătușisem
a II-a (tu)
  • cătușești
(să)
  • cătușești
  • cătușeai
  • cătușiși
  • cătușiseși
a III-a (el, ea)
  • cătușește
(să)
  • cătușească
  • cătușea
  • cătuși
  • cătușise
plural I (noi)
  • cătușim
(să)
  • cătușim
  • cătușeam
  • cătușirăm
  • cătușiserăm
  • cătușisem
a II-a (voi)
  • cătușiți
(să)
  • cătușiți
  • cătușeați
  • cătușirăți
  • cătușiserăți
  • cătușiseți
a III-a (ei, ele)
  • cătușesc
(să)
  • cătușească
  • cătușeau
  • cătuși
  • cătușiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

încătușa, încătușezverb

  • 1. A pune cuiva cătușe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: descătușa
    • 1.1. prin extensiune A lega pe cineva cu lanțuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Trimise pe Mercur, alergătorul zeilor, ca să puie mîna pe tîlharul de Prometeu, să-l lege cot la cot cu lanțuri și să-l încătușeze pe muntele Caucaz. ISPIRESCU, U. 88. DLRLC
      • format_quote figurat Formalismul este exprimat în atitudinea superficială și șablon față de muncă, atitudine care încătușează inițiativa. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2880. DLRLC
    • 1.2. figurat (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Reculegîndu-se din tulburarea ce-i încătușa pe toți, plutonierul Boiangiu murmură cu un glas răgușit de spaimă. REBREANU, R. II 107. DLRLC
etimologie:
  • În + cătușă DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.