ÎMPUIA, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.

împuia [At: ANON. CAR. / P: ~pu-ia / Pzi: 3 ~iază, (reg) ~puie / E: în- + pui] (Pop) 1 vta (D. animale) A face pui Si: a cățeli, a făta, a se înmulți, a plodi. 2 vta (Fig; d. bube) A se întinde. 3 vir (D. dragoste) A încolți. 4 vt (Îe) A ~ urechile (sau capul, sufletul) cuiva A face să intre o idee în mintea cuiva, repetând-o la nesfârșit. 5 vt (Îae) A ameți cu vorba. 6 vt (Reg) A împodobi cu ornamente Si: a împestrița.

ÎMPUIA, împuiez, vb. I. Tranz. (în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.

ÎMPUIA, împuiez, vb. I. Tranz. (În expr.) A împuia capul (sau urechile cuiva) = a repeta ceva în chip insistent și obositor sau neplăcut pentru cel care ascultă; a bate (cuiva) capul, a asurzi, a ameți. Mai ieșiți afară, că ne-ați împuiat urechile, necuraților. STANCU, D. 13. Zvonurile astea le împuiară urechile. DELAVRANCEA, H. T. 149. Haide, nu ne mai împuia capul! cară-te, cît e cu cinste, că-ți mai lungesc urechile o toană! CARAGIALE, S. 54. – Prez. ind. și: împui (DUMITRIU, N. 280, GHICA, S. 656).

A ÎMPUIA ~iez tranz.: ~ capul (sau urechile) cuiva a repeta cuiva insistent un lucru; a ameți pe cineva cu vorbăria. /în +pui

împuià v. 1. a face pui; 2. a se înmulți; 3. a umplea, a ameți: a împuia urechile, capul.

împui vt vz împuia

împuĭéz v. tr. (d. puĭ. V. puĭez). Umplu cu puĭ, cu oŭă (ca regina albinelor alveolele). Fig. (d. puĭ, înfloritură pe pînză). Umplu, împănez: a împuĭa capu cuĭva cu palavre, cu bocete.

+împuia² (a se ~) (a se înmulți) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se împuiază, imperf. 3 pl. se împuiau; conj. prez. 3 să se împuieze; ger. împuindu-se

!împuia¹ (a ~) (a bate capul) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împui, 3 împuie, 1 pl. împuiem; conj. prez. 1 și 2 sg. să împui, 3 să împuie; ger. împuind

!împuia (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împuie/împuiază, 1 pl. împuiem; conj. prez. 3 să împuie/să împuieze; ger. împuind

împuia vb., ind. prez. 1 sg. împuiez, 3 sg. și pl. împuiază, 1 pl. împuiem; conj. prez. 3 sg. și pl. împuieze; ger. împuind

împuia (ind. prez. 3 sg. și pl. împuiază, 1 pl. împuiem)

împuiez, -iază 3, -ieze 3 conj., -uiam 1 imp.

ÎMPUIA vb. v. înmulți, reproduce.

împuia vb. v. ÎNMULȚI. REPRODUCE.

împuia pers. 3 sg. împuiază, vb. I (pop.) 1. (despre animale și păsări) a face ouă, a se înmulți. 2. (despre bube) a se întinde. 3. (despre gânduri, dragoste) a încolți, a se încuiba. 4. (cu referire la urechile și capul omului) a asurzi, a bate capul, a ameți, a năuci. 5. (cu referire la ornamente) a desena, a coase pui pe ceva, a împodobi, a împestrița.