16 definiții pentru împuți

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPUȚI, împut, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțesc] – În + puți.

împuți [At: PSALT. SCH. 118 / Pzi: împut, și (reg) împuț, împuțesc / E: ml *imputesco] 1 vr A intra în putrefacție. 2 vr A căpăta (1) un miros rău din cauza alterării. 3 vr (Îe) A se ~ brânza (între două sau mai multe persoane) A se strica relațiile de prietenie. 4 vtf A face să intre în putrefacție Si: a infecta. 5-6 vt A umple un spațiu cu miros greu (ca) de corp intrat în putrefacție. 7 vr (Fig) A se trândăvi. 8 vr (Trv) A se băși.

ÎMPUȚI, împut, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de corp intrat în putrefacție). [Prez. ind. și: împuțesc] – În + puți.

ÎMPUȚI, împut, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) A căpăta miros rău din cauza alterării, a intra în putrefacție. ♦ Tranz. A face ca ceva să pută. – Prez. ind. și: împuțesc (ȘEZ. V 36).

A ÎMPUȚI împut tranz. (spații, încăperi etc.) A face să se împută. /în + a puți

A SE ÎMPUȚI pers. 3 se împute intranz. (despre substanțe organice, organisme moarte etc.) A căpăta miros greu în procesul descompunerii. /în + a puți

împuțì v. 1. a umplea cu putoare; 2. a se strica, a căpăta miros rău. [Lat PUTESCERE].

2) împút și împuțésc, a v. tr. (lat. putesco, -éscere. V. put). Umplu de putoare. V. refl. Mă umplu de putoare, mă stric, mă descompun: cadavrele se împut la căldură. – Și împuț (vest).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

împuți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împut, 3 sg. împute, imperf. 1 împuțeam; conj. prez. 1 sg. să împut, 3 să împu

împuți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împut, imperf. 3 sg. împuțea; conj. prez. 3 împu

împuți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împut, imperf. 3 sg. împuțea; conj. prez. 3 sg. și pl. împu

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMPUȚI vb. 1. v. altera. 2. v. cloci.

ÎMPUȚI vb. 1. a se acri, a se altera, a se descompune, a se fermenta, a se înăcri, a se strica, (înv. și reg.) a se sărbezi, a se sminti, (reg.) a se mocni, a se zeri, (prin Ban.) a se pîșcăvi, (prin Transilv.) a se scoace. (Laptele s-a ~.) 2. a se cloci, (prin Mold. și Bucov.) a se bîhli. (Apa s-a ~.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

peștele de la cap se împute prov. (pop.) într-o comunitate / societate corupția începe de la nivel înalt.

Intrare: împuți
verb (VT306)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțire
  • ‑mpuțire
  • împuțit
  • ‑mpuțit
  • împuțitu‑
  • ‑mpuțitu‑
  • împuțind
  • ‑mpuțind
  • împuțindu‑
  • ‑mpuțindu‑
singular plural
  • împute
  • ‑mpute
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împut
  • ‑mput
(să)
  • împut
  • ‑mput
  • împuțeam
  • ‑mpuțeam
  • împuții
  • ‑mpuții
  • împuțisem
  • ‑mpuțisem
a II-a (tu)
  • împuți
  • ‑mpuți
(să)
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțeai
  • ‑mpuțeai
  • împuțiși
  • ‑mpuțiși
  • împuțiseși
  • ‑mpuțiseși
a III-a (el, ea)
  • împute
  • ‑mpute
(să)
  • împu
  • ‑mpu
  • împuțea
  • ‑mpuțea
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțise
  • ‑mpuțise
plural I (noi)
  • împuțim
  • ‑mpuțim
(să)
  • împuțim
  • ‑mpuțim
  • împuțeam
  • ‑mpuțeam
  • împuțirăm
  • ‑mpuțirăm
  • împuțiserăm
  • ‑mpuțiserăm
  • împuțisem
  • ‑mpuțisem
a II-a (voi)
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
(să)
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
  • împuțeați
  • ‑mpuțeați
  • împuțirăți
  • ‑mpuțirăți
  • împuțiserăți
  • ‑mpuțiserăți
  • împuțiseți
  • ‑mpuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • împut
  • ‑mput
(să)
  • împu
  • ‑mpu
  • împuțeau
  • ‑mpuțeau
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțiseră
  • ‑mpuțiseră
împuți2 (1 -țesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțire
  • ‑mpuțire
  • împuțit
  • ‑mpuțit
  • împuțitu‑
  • ‑mpuțitu‑
  • împuțind
  • ‑mpuțind
  • împuțindu‑
  • ‑mpuțindu‑
singular plural
  • împuțește
  • ‑mpuțește
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împuțesc
  • ‑mpuțesc
(să)
  • împuțesc
  • ‑mpuțesc
  • împuțeam
  • ‑mpuțeam
  • împuții
  • ‑mpuții
  • împuțisem
  • ‑mpuțisem
a II-a (tu)
  • împuțești
  • ‑mpuțești
(să)
  • împuțești
  • ‑mpuțești
  • împuțeai
  • ‑mpuțeai
  • împuțiși
  • ‑mpuțiși
  • împuțiseși
  • ‑mpuțiseși
a III-a (el, ea)
  • împuțește
  • ‑mpuțește
(să)
  • împuțească
  • ‑mpuțească
  • împuțea
  • ‑mpuțea
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțise
  • ‑mpuțise
plural I (noi)
  • împuțim
  • ‑mpuțim
(să)
  • împuțim
  • ‑mpuțim
  • împuțeam
  • ‑mpuțeam
  • împuțirăm
  • ‑mpuțirăm
  • împuțiserăm
  • ‑mpuțiserăm
  • împuțisem
  • ‑mpuțisem
a II-a (voi)
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
(să)
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
  • împuțeați
  • ‑mpuțeați
  • împuțirăți
  • ‑mpuțirăți
  • împuțiserăți
  • ‑mpuțiserăți
  • împuțiseți
  • ‑mpuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • împuțesc
  • ‑mpuțesc
(să)
  • împuțească
  • ‑mpuțească
  • împuțeau
  • ‑mpuțeau
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțiseră
  • ‑mpuțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împuți, împutverb

  • 1. reflexiv A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. tranzitiv A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). DEX '09
    • diferențiere A face ca ceva să pută. DLRLC
etimologie:
  • În + puți DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.