14 definiții pentru furt, Furt   declinări

FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil din posesiunea sau deținerea unei persoane, fără consimțământul acesteia; hoție, furătură. – Din lat. furtum.

FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia; hoție, furătură. – Din lat. furtum.

FURT, furturi, s. n. Acțiunea de a fura și rezultatul ei; hoție, furtișag. V. delapidare, escrocherie, buzunăreală. Toată megieșia se vaietă de furturile ce făcea ea poamelor de prin grădini. ISPIRESCU, L. 75. ◊ Furt prin efracție v. efracție. Furt calificat v. calificat.

FURT s. 1. furat, furătură, hoție, pungășeală, pungășie, (livr.) rapt, (pop. și fam.) hoțomănie, (pop.) tâlhărie, (reg.) robălie, (înv. și fam.) sfeteriseală, sfeterisire, (înv.) tâlhărășug, tâlhărire, tâlhărșag, tâlhușag, (grecism înv.) sfeterismos, (fam.) ciordeală, coțcărie, șterpeleală, șterpelire, (arg.) mangleală, șuteală. (A comite un ~.) 2. sustragere, (rar) sustracție, (fam.) subtilizare, șterpelire. (~ul unei sume de bani.)

furt (fúrturi), s. n. – Hoție, infracțiune. – Mr. furtu. Lat. fŭrtum (Pușcariu 685; Candrea-Dens., 691; REW 3606; cf. DAR), cf. it., port. furto, prov., cat. furt, sp. hurto. În rom. nu este atestat uzul său popular, decît prin intermediul der. său furtișag, s. n. (hoție, furt), folosit din sec. XVI. Cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 279.

FURT ~uri n. Delict constând în însușirea (pe ascuns) a unor lucruri străine; hoție. /<lat. furtum

furt n. rezultatul furării și lucrul furat. [Lat. FURTUM].

furt n., pl. urĭ (lat. furtum, it. pg. furto, pv. cat. furt, sp. hurto). Acțiunea de a fura.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

FURT s. 1. furat, furătură, hoție, pungășeală, pungășie, (livr.) rapt, (pop. și fam.) hoțomăníe, (pop.) tîlhăríe, (reg.) robălíe, (înv. și fam.) sfeteriseálă, sfeterisíre, (înv.) tîlhărășúg, tîlhărire, tîlhărșág, tîlhușág, (grecism înv.) sfeterismós, (fam.) ciordeálă, coțcăríe, șterpeleálă, șterpelíre, (arg.) mangleálă, șuteálă. 2. sustragere, (rar) sustrácție, (fam.) subtilizáre, șterpelíre.

FUR subst. și FURT subst. 1. Furul t.; – Cîrstea (Glos). 2. Furești s. (R Gr). 3. Cu sens mistic: Nefuratul, Vanea, mold. (Glos). 4. Furtul (Vlah PB); 5. Furtești s. (17 A V 277).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

FURT borfășie, cardeală, căduleală, cioardă, cioranda, ciordeală, ciorimos, cujbeală, do-re-mi, dosire, extemporal, găinărie, intervenție, inventar, juleală, mangleală, morișca de dimineață, pai, panacot, prăduială, pungășie, sfeteriseală, solovast, șparleală, șpring, șterpeleală, șuteală, trosneală, zulă.

furt acut expr. (intl.) delapidare.