căutare avansată
Din totalul de 34 sunt afișate 20 definiții pentru durea, durere   conjugări / declinări

DURÉRE, dureri, s. f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ◊ Loc. adv. Cu durere = îndurerat, trist. – V. durea.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DURÉRE, dureri, s. f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ◊ Loc. adv. Cu durere = îndurerat, trist. – V. durea.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

DURÉRE, dureri, s. f. 1. (Uneori urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. « de », arătînd partea care doare, natura sau originea suferinței) Senzația unei suferințe fizice produse de o boală, de o rană, de o lovitură etc. Ceilalți cinci, răniți de moarte, strigau de durere. CAMILAR, N. I 406. Dădui vina pe o durere de cap. GALACTION, O. I 103. Entuziastul se încovoaie puțin, ca muncit de o durere a pieptului. SAHIA, N. 30. A născut pruncul, fără a simți cîtuși de puțin durerile facerii. CREANGĂ, P. 101. ◊ Fig. Patul durerii (sau de durere) = patul pe care zace un bolnav. Dochia se zvîrcolea pe patul de durere. SADOVEANU, O. I 269. În deșert se învîrtea în patul durerii, căci nu putea afla ragaz. NEGRUZZI, S. I 159. 2. Fig. Sentiment de întristare adîncă, suferință morală, mîhnire, amar, obidă, chin. O durere nemărginită îi sfîșie inima. SAHIA, N. 86. Dară voi, dragele mele, nu puteți să-mi alinați durerea care-mi pătrunde sufletul. ISPIRESCU, L. 12. El s-așază lîngă dînsa, fruntea ei o netezește, O dezmiardă cu durere, suspinînd o drăgostește. EMINESCU, O. I 84. ◊ (Poetic) Tace, ascultînd lung durerea în el ca un gînd. CAMIL PETRESCU, U. N. 411. Zile lungi mi le-am pierdut, Să mă-mprietenesc cu tine; Tu-mi umblai sfios, Sorine, Și plîngea durerea-n mine, Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. ◊ Loc. adj. și adv. (Învechit și popular) Cu durere de inimă = cu credință, cu devotament, cu tragere de inimă, cu grijă. Să-și dea aer de om cinstit și cu durere de inimă de averea stăpînului. FILIMON, la TDRG. Da întăi să-mi juri pe cruce că-l vei îngriji bine și cu durere de inimă ! ȘEZ. III 113.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

durére s. f., g.-d. art. durérii; pl. duréri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

durére s. f., g.-d. art. durérii; pl. duréri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DURÉRE s. 1. (Olt. și Munt.) dor, (înv.) duroare. (~ de dinți.) 2. v. chin. 3. v. tortură. 4. v. întristare. 5. v. tristețe.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Durere ≠ bucurie, plăcere
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DURÉRE ~i f. Suferință fizică sau morală intensă; chin. ~ de cap. ~ sufletească. /v. a durea
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

durere f. suferință fizică sau morală. [Nume verbal dela a durea].
Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

durére f. Suferință fizică. Fig. Întristare: vorbea cu mare durere. – Vechĭ duroare. Într’un descîntec din Banat durime (Șez. 35, 110).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. (Complementul indică omul sau altă ființă și este, în același timp, subiect logic) 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. « în », « la », « după », indicînd locul bolnav) A simți durere. Nu știe ce are de îl doare după ureche. ISPIRESCU, L. 345. Dănilă crăpa de durere ! dar oricît îl durea de tare, el tot își ținu inima cu dinții. CREANGĂ, P. 58. Rău mă doare-n piept și-n spete De pușcă și de unelte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 303. Fiecare știe (sau se leagă) unde-l doare (= fiecare își cunoaște, mai bine decît altul, nevoile). ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut, jenant pentru interlocutor. (Familiar) Mă doare în cot (sau în spate) v. cot, spate. ♦ (Subiectul gramatical este o parte a corpului, o rană, o lovitură etc.) A produce (cuiva) durere. Loviturile îl dureau pînă-n creieri. CAMILAR, N. I 222. Cînd deschise ochii și întoarse urechea, își simți amorțită carnea. O dureau toate mădulările, n-avea putere să miște un deget. SADOVEANU, P. M. 243. Trana a Stanchei, pe care picioarele n-o mai duruseră, se desprinsese din joc. MACEDONSKI, O. III 12. Dar deschideți poarta... turcii mă-nconjor... Vîntul suflă rece... rănile mă dor ! BOLINTINEANU, O. 33. ◊ (Poetic) Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde, Și ochii mari și grei mă dor, Privirea ta mă arde. EMINESCU, O. I 172. ◊ Fig. Săracă inima mea, Iar începe-a mă durea; Nu mă doare de durere, Mă doare de vorbe rele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mîhnit, a-i fi jale, a i se rupe inima. Mă durea inima și-mi simțeam ochii ușor învăluiți; dar, călare pe Harap și cu două pistoale în brîu, ce durere și ce lacrimi pot oare să țină mult, la douăzeci de ani ! GALACTION, O. I 78. Dar ce plîng romînii oare ? Sufletul de ce îi doare ? Plîng un mîndru frățior. ALECSANDRI, P. II 81. Nici capul nu mă (sau te etc.) doare = puțin îmi (sau îți etc.) pasă. 2. Fig. (Subiectul gramatical este un fapt, o întîmplare etc.) A produce (cuiva) o suferință morală; a mîhni, a întrista. Îl durea plecarea bătrînului. POPA, V. 179. Toți îmi dau bună ziua respectuoși, fiindcă mă văd bine îmbrăcat și mă cred fără îndoială un fir de oficialitate. Lucrul acesta mă doare, mă doare pînă la lacrimi. SAHIA, N. 16. Înnorat degînduri, stete Soarele, că l-au durut Vorbele-ngîmfatei fete. COȘBUC, P. II 84. ◊ (Despre persoane; întrebuințat, rar, și la pers. 1 și 2) Ne doare c-a fost scris așa, Ne dori mai rău cu jalea ta. COȘBUC, P. I 150. Cu focul blînd din glasu-ți tu mă dori și mă cutremuri. EMlNESCU, O. I 155. – Forme gramaticale: pers. 2 (rar) dori, pers. 3 pl. dor.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

dureá vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 sg. și pl. doáră; part. durút
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DUREÁ vb. 1. a chinui, a ține. (Mă ~ o măsea.) 2. v. întrista.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IARBĂ-DE-DURÉRI s. v. coada-cocoșului.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dureá (-dor, durére), vb. – A chinui, a face rău. – Mr. dor, durută, dureare, megl. doari, istr. dǫre. Lat. dǒlĕre (Cihac, I, 78; Pușcariu 543; Candrea-Dens., 525; REW 2721), cf. it. dolere (mil. dori), prov., sp. doler, v. fr. doloir, port. doer. Cuvînt general folosit (ALR, I, 139). Der. durere, s. f. (chin, suferință), cf. Șeineanu, Semasiol., 186; duroare, s. f. (înv., durere; înv., reumatism), din lat. dǒlōrem (Pușcariu 562; REW 2724), cuvînt care supraviețuiește în mr.; dureros, adj. (care provoacă durere), de la durere cu suf. -os (după Pușcariu 553 și REW 2725, din lat. dǒlorosus al cărui rezultat normal, dururos, a dispărut, dar apare în sec. XVII și în mr.); îndurera, vb. (a întrista, a mîhni, a produce durere).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

A DURÉA pers. 3 doáre tranz. 1) A produce o suferință fizică. Rana doare. Îl doare mâna. 2) fig. A produce o suferință morală. Mă doare sufletul.A atinge pe cineva unde îl doare a jigni pe cineva cu/sau fără intenție premeditată. /<lat. dolere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dureà v. a simți durere (numai unipersonal): mă doare capul. [Lat. DOLERE (v. durere)].
Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink