țivlitură, țivlituri, (țivilitură, țiblitură, șivlitură), s.f. – (reg.; înv.) Strigăt, urlet: „S-a scuturat de groază când a auzit șivliturile Fetei Pădurii” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 117); „...aude o țivlitură cu înjurături și cu glas răgușit de femeie” (idem: 200; Săpânța). (Maram.). – Din țivli + suf. -itură (MDA).