încălțământ sn [At: PSALT. 234/19 / Pl: ~uri și ~e / E: încălța + -ământ] (Înv) 1-2 Încălțăminte (1-2).

încălțămînt și călțămînt n., pl. inte (lat. incalciamentum, calciamentum și calceamentum). Vechĭ. Îmbrăcămînt de pele, de postav orĭ de caucĭuc care acopere picĭoru (talpa orĭ și pulpa), cizma (cĭobota), gheata, galoșiĭ, papuciĭ, pantofiĭ, imineiĭ, tîrliciĭ ș. a. – Azĭ se zice încălțămintele-s bune saŭ încălțămintea e bună, gen. încălțămintelor și încălțămintiĭ, ca merindea (Trans.) îld. merindele. Cel maĭ bine e să păstrezĭ forma încălțămînt.