2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

zvânturare sf [At: PONTBRIANT, D. / S și: sv~ / Pl: ~rări / E: zvântura] (Înv) Vânturare.

ZVÂNTURÁ, zvấntur, vb. I. Refl. (Fam.) A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul, a cutreiera. – Et. nec. Cf. vântura.

ZVÂNTURÁ, zvấntur, vb. I. Refl. (Fam.) A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul, a cutreiera. – Et. nec. Cf. vântura.

zvântura v [At: VALIAN, V. / S și: sv~ / Pzi: 3 zvântură / E: z + vântura] 1 vt (Înv; fam) A vântura. 2 vt (Trs; Mar; c. i. cereale) A vântura. 3 vt (Trs; Mar; c. i. cereale) A treiera1 (1). 4-5 vtr (Fam) A cutreiera (1-2).

zvîntura vb. I. (fam.) 1 tr., refl. A umbla (fară rost) dintr-un loc într-altul; a cutreiera. 2 tr. A vîntura. Rafila se aruncă orbește între ei, dar o mînă de fier o zvîntură... încît căzu (REBR.). • prez.ind. zvîntur. /cf. vîntura.

A SE ZVÂNTURÁ mă zvântur intranz. fam. A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul. /Orig. nec.

svânturà v. V. vântura. [Lat. EX VENTULARE].

zvî́ntur (mă), a v. refl. (d. vîntur saŭ d. lat. *ex-ventŭlare). Mă vîntur pin lume.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zvânturá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se zvấntură

zvânturá vb., ind. prez. 1 sg. zvântur, 3 sg. și pl. zvântură

Intrare: zvânturare
zvânturare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zvânturare
  • zvânturarea
plural
  • zvânturări
  • zvânturările
genitiv-dativ singular
  • zvânturări
  • zvânturării
plural
  • zvânturări
  • zvânturărilor
vocativ singular
plural
Intrare: zvântura
verb (V2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zvântura
  • zvânturare
  • zvânturat
  • zvânturatu‑
  • zvânturând
  • zvânturându‑
singular plural
  • zvântură
  • zvânturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zvântur
(să)
  • zvântur
  • zvânturam
  • zvânturai
  • zvânturasem
a II-a (tu)
  • zvânturi
(să)
  • zvânturi
  • zvânturai
  • zvânturași
  • zvânturaseși
a III-a (el, ea)
  • zvântură
(să)
  • zvânture
  • zvântura
  • zvântură
  • zvânturase
plural I (noi)
  • zvânturăm
(să)
  • zvânturăm
  • zvânturam
  • zvânturarăm
  • zvânturaserăm
  • zvânturasem
a II-a (voi)
  • zvânturați
(să)
  • zvânturați
  • zvânturați
  • zvânturarăți
  • zvânturaserăți
  • zvânturaseți
a III-a (ei, ele)
  • zvântură
(să)
  • zvânture
  • zvânturau
  • zvântura
  • zvânturaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zvântura

  • 1. familiar A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul, a cutreiera.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

etimologie:

  • surse: DEX '09 DEX '98 NODEX
  • cf. vântura
    surse: DEX '09 DEX '98