2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci.Lat. *subfollicare.

sufleca [At: ANON. CAR. / V: (îvp) ~fulca, (îrg) suvulca, (reg) ciuflica, săfulca, sivâlca, sovulca, ~lica, ~luca, ~lulca, sulfuca, sulvuca, supleca, suvâlca, suvolca, zuvelca / Pzi: suflec / E: ml subfollicare cf și lat supplicare] 1 vtr (C. i. extremitățile unor obiecte de îmbrăcăminte sau ale unor părți ale acestora, de obicei, mâneci, poale) A îndoi (de câteva ori), a răsuci, a răsfrânge, făcând să stea mai sus etc., pentru a nu se uda, pentru a nu se murdări, pentru a da libertate în mișcări etc. Si: a ridica, a sumete, (pop) a supune, (reg) a sumeca, a sumeteca. 2 vt (Reg; îe) A-și ~lica mucii A reține, inspirând puternic, pe nas, mucozitățile Si: (pop) a-și trage mucii 3 vr (Ban; Trs) A se smiorcăi (2).

SUFLECÁ, súflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Din lat. *subfollicare.

SUFLECÁ, súflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci, a răsfrînge mînecile sau poalele unui obiect de îmbrăcăminte (pentru a se feri de apă sau a fi mai liber în mișcări); a sumete. Își suflecă tata mînecele, începe să taie copacii de la rădăcină. STANCU, D. 142. Își suflecă mînecele, ațîță focul și s-apucă de făcut bucate. CREANGĂ, P. 29. ◊ (Rar, prin analogie) Altu-și suflecă musteața pentru rumîna-i vecină. CONTEMPORANUL, v 428. ◊ Refl. (Despre persoane care își sumet mînecile) Cînd se înălța zvonul cel mare al ieșirii roiului, se sufleca, își vîra mînile și obrazul în apă rece și dădea fuga după roiniță. SADOVEANU, P. M. 50. – Variante: (regional) suflicá (ȘEZ. III 5), sufulcá (DAN, U. 78, BIBICESCU, P. P. 293) vb. I.

A SUFLECÁ súflec tranz. (marginile îmbrăcămintei) A îndoi în sus (pentru protecție sau comoditate); a sumete. ~ pantalonii. [Sil. su-fle-] /<lat. suffolicare

A SE SUFLECÁ mă súflec intranz. (despre persoane) A-și sufleca marginile îmbrăcămintei. /<lat. suffolicare

suflecà v. a ridica îndoind: a-și sufleca mânecile. [Și sufulcà: dintr’un lat. *SUFFOLLICARE, a face asemenea unei foale].

súflec și (Mold. sud) súplic, a -ecá v. tr. (lat. súp-plico, -plicáre, a pleca dedesupt. V. plec, plic). îndoi marginea mîniciĭ orĭ a pantalonilor saŭ poalele uneĭ mantale orĭ ale uneĭ rochiĭ ca să evit murdărirea: cu mînicile suflecate (GrN. 299). – Part. și suflucat (Maram.), sufulcat (Trans.) și suvulcat. Și zuvelcat (din *sufelcat, infl. de zuvelcă, zavelcă). V. sumet.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă

suflecá vb. (sil. -fle-), ind. prez. 1 sg. súflec, 3 sg. și pl. súflecă; conj. prez. 3 sg. și pl. súflece

arată toate definițiile

Intrare: zuvelcare
zuvelcare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zuvelcare
  • zuvelcarea
plural
  • zuvelcări
  • zuvelcările
genitiv-dativ singular
  • zuvelcări
  • zuvelcării
plural
  • zuvelcări
  • zuvelcărilor
vocativ singular
plural
Intrare: sufleca
  • silabație: su-fle-ca info
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sufleca
  • suflecare
  • suflecat
  • suflecatu‑
  • suflecând
  • suflecându‑
singular plural
  • suflecă
  • suflecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • suflec
(să)
  • suflec
  • suflecam
  • suflecai
  • suflecasem
a II-a (tu)
  • sufleci
(să)
  • sufleci
  • suflecai
  • suflecași
  • suflecaseși
a III-a (el, ea)
  • suflecă
(să)
  • suflece
  • sufleca
  • suflecă
  • suflecase
plural I (noi)
  • suflecăm
(să)
  • suflecăm
  • suflecam
  • suflecarăm
  • suflecaserăm
  • suflecasem
a II-a (voi)
  • suflecați
(să)
  • suflecați
  • suflecați
  • suflecarăți
  • suflecaserăți
  • suflecaseți
a III-a (ei, ele)
  • suflecă
(să)
  • suflece
  • suflecau
  • sufleca
  • suflecaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zuvelca
  • zuvelcare
  • zuvelcat
  • zuvelcatu‑
  • zuvelcând
  • zuvelcându‑
singular plural
  • zuvelcă
  • zuvelcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zuvelc
(să)
  • zuvelc
  • zuvelcam
  • zuvelcai
  • zuvelcasem
a II-a (tu)
  • zuvelci
(să)
  • zuvelci
  • zuvelcai
  • zuvelcași
  • zuvelcaseși
a III-a (el, ea)
  • zuvelcă
(să)
  • zuvelce
  • zuvelca
  • zuvelcă
  • zuvelcase
plural I (noi)
  • zuvelcăm
(să)
  • zuvelcăm
  • zuvelcam
  • zuvelcarăm
  • zuvelcaserăm
  • zuvelcasem
a II-a (voi)
  • zuvelcați
(să)
  • zuvelcați
  • zuvelcați
  • zuvelcarăți
  • zuvelcaserăți
  • zuvelcaseți
a III-a (ei, ele)
  • zuvelcă
(să)
  • zuvelce
  • zuvelcau
  • zuvelca
  • zuvelcaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sufulca
  • sufulcare
  • sufulcat
  • sufulcatu‑
  • sufulcând
  • sufulcându‑
singular plural
  • sufulcă
  • sufulcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sufulc
(să)
  • sufulc
  • sufulcam
  • sufulcai
  • sufulcasem
a II-a (tu)
  • sufulci
(să)
  • sufulci
  • sufulcai
  • sufulcași
  • sufulcaseși
a III-a (el, ea)
  • sufulcă
(să)
  • sufulce
  • sufulca
  • sufulcă
  • sufulcase
plural I (noi)
  • sufulcăm
(să)
  • sufulcăm
  • sufulcam
  • sufulcarăm
  • sufulcaserăm
  • sufulcasem
a II-a (voi)
  • sufulcați
(să)
  • sufulcați
  • sufulcați
  • sufulcarăți
  • sufulcaserăți
  • sufulcaseți
a III-a (ei, ele)
  • sufulcă
(să)
  • sufulce
  • sufulcau
  • sufulca
  • sufulcaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • suflica
  • suflicare
  • suflicat
  • suflicatu‑
  • suflicând
  • suflicându‑
singular plural
  • suflică
  • suflicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • suflic
(să)
  • suflic
  • suflicam
  • suflicai
  • suflicasem
a II-a (tu)
  • suflici
(să)
  • suflici
  • suflicai
  • suflicași
  • suflicaseși
a III-a (el, ea)
  • suflică
(să)
  • suflice
  • suflica
  • suflică
  • suflicase
plural I (noi)
  • suflicăm
(să)
  • suflicăm
  • suflicam
  • suflicarăm
  • suflicaserăm
  • suflicasem
a II-a (voi)
  • suflicați
(să)
  • suflicați
  • suflicați
  • suflicarăți
  • suflicaserăți
  • suflicaseți
a III-a (ei, ele)
  • suflică
(să)
  • suflice
  • suflicau
  • suflica
  • suflicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sufleca zuvelca sufulca suflica

  • 1. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări).
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX sinonime: sumete antonime: desufleca attach_file 5 exemple
    exemple
    • Își suflecă tata mînecele, începe să taie copacii de la rădăcină. STANCU, D. 142.
      surse: DLRLC
    • Își suflecă mînecele, ațîță focul și s-apucă de făcut bucate. CREANGĂ, P. 29.
      surse: DLRLC
    • rar prin analogie Altu-și suflecă musteața pentru rumîna-i vecină. CONTEMPORANUL, v 428.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Se suflecă la mâneci.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • reflexiv (Despre persoane care își sumet mânecile) Cînd se înălța zvonul cel mare al ieșirii roiului, se sufleca, își vîra mînile și obrazul în apă rece și dădea fuga după roiniță. SADOVEANU, P. M. 50.
      surse: DLRLC

etimologie: