2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZURBAGÍU, -ÍE, zurbagii, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care caută ceartă, zâzanie; scandalagiu. ♦ (Înv.) Răsculat, răzvrătit, rebel. – Zurbă + suf. -giu.

zurbagiu, ~ie sm, (rar) sf, a [At: IST. AM. 35r/16 / V: (îvr) zor~ / Pl: ~ii / E: zurba + -giu] 1-2 (Îvr) Răzvrătit. 3-4 (Fam) Scandalagiu.

zurbagiu, -ie adj. 1 (fam.; despre oameni) Care caută ceartă; scandalagiu. ◊ (subst.) Era vestit ca zurbagiu fără pereche (CA. PETR.). 2 (înv., reg.) Răsculat, răzvrătit, rebel. ◊ (subst.) Erau păziți de arnăuți veghind în contra zurbagiilor (PER.). • pl. -gii. și (înv., reg.) zorbagiu, -ie adj., s.m. /zurba+ -giu.

ZURBAGÍU, -ÍE, zurbagii, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să se certe; scandalagiu. ♦ (Înv.) Răsculat, răzvrătit, rebel. – Zurba + suf. -giu.

ZURBAGÍU, -ÍE, zurbagii, s. m. și f. (Adesea adjectival) Om căruia îi place să se certe; scandalagiu. ♦ (Înv.) Răsculat, răzvrătit, rebel. – Din zurba + suf. -giu.

ZURBAGÍU ~e (~i) și substantival 1) înv. Care a luat parte la o zurbă; care s-a răzvrătit. 2) Care face scandal; pus pe certuri; scandalagiu. /zurbă + suf. ~giu

ZURBAGIU adj. (Mold.) Răzvrătit. Pre cei mai zurbagii, ca 80 de oameni, i-au băgat în butuci. PSEUDO-AMIRAS. Etimologie: zurba + suf. -giu. Vezi și zurba, zurbalîc. Cf. rocoșan, rocoșelnic, rocoșitor, zurba (1).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zurbagíu (fam.) adj. m., s. m., f. zurbagíe; pl. m. și f.. zurbagíi

zurbagíu adj. m., s. m., f. zurbagíe; pl. m. și f. zurbagíi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZURBAGÍU adj., s. v. arțăgos, certăreț, gâlcevitor, răsculat, răzvrătit, rebel, revoltat, scandalagiu.

zurbagiu adj., s. v. ARȚĂGOS. CERTĂREȚ. GÎLCEVITOR. RĂSCULAT. RĂZVRĂTIT. REBEL. REVOLTAT. SCANDALAGIU.

Intrare: zurbagie
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zurbagie
  • zurbagia
plural
  • zurbagii
  • zurbagiile
genitiv-dativ singular
  • zurbagii
  • zurbagiei
plural
  • zurbagii
  • zurbagiilor
vocativ singular
  • zurbagie
  • zurbagio
plural
  • zurbagiilor
Intrare: zurbagiu (adj.)
zurbagiu1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A108)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zurbagiu
  • zurbagiul
  • zurbagiu‑
  • zurbagie
  • zurbagia
plural
  • zurbagii
  • zurbagiii
  • zurbagii
  • zurbagiile
genitiv-dativ singular
  • zurbagiu
  • zurbagiului
  • zurbagii
  • zurbagiei
plural
  • zurbagii
  • zurbagiilor
  • zurbagii
  • zurbagiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zurbagiu zurbagie zorbagiu

  • 1. familiar (Persoană) care caută ceartă, zâzanie.
    exemple
    • Era vestit ca zurbagiu fără pereche. CAMIL PETRESCU, O. I 13.
      surse: DLRLC
    • Alecu Toader Precup are faimă de mare zurbagiu și bătăuș. C. PETRESCU, A. 431.
      surse: DLRLC
    • Muntenii totdeauna au avut în Moldova faima de zurbagii. RUSSO, O. 101.
      surse: DLRLC
    • Sosea Neculcea, Cam băut și cam chefliu, Cu cheful de zurbagiu. TEODORESCU, P. P. 546.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival În sat era și un popă zurbagiu... care-adesea cu boierul cel din sat se dondănea. CONTEMPORANUL, II 10.
      surse: DLRLC
    • 1.1. învechit Care a luat parte la o zurbă; care s-a răzvrătit.
      exemple
      • Mai tîrziu, după ce se vor fi calmat spiritele, va întoarce el foaia și se va răfui cu toți zurbagiii de azi. REBREANU, R. II 151.
        surse: DLRLC
      • Dar în caic cine-mi sînt.. zurbagii și turci păgîni. TEODORESCU, P. P. 562.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Zurba + sufix -giu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX