3 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

zovonit, ~ă a vz sovonit

însovoni vt [At: TEODORESCU, P. P. 300 / V: (înv) înzăv~ / Pzi: ~nesc / E: în- + sovon] (Îrg) A pune pe cap sovon.

însovonit, ~ă a [At: ȘEZ. III, 75 / V: (înv) înzăv~ / Pl: ~iți, ~e / E: însovoni] (Îrg) Acoperit pe cap cu sovon.

înzăvoni vt [At: TEODORESCU, P. P. 300 / Pzi: ~nesc / E: în + zăvon] (Reg) 1 A îmbrăca cu zăvon. 2 (Pex) A călugări (2).

înzăvonit2, ~ă a [At: TEODORESCU, P. P. 550 / Pl: ~iți, ~e / E: înzăvoni] (Reg) 1 Îmbrăcat în zăvon. 2 (Pex) Călugărit2.

înzăvonit1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înzăvoni] (Reg) 1 Înzăvonire (1). 2 (Pex) Călugărire.

ÎNSOVONÍ, însovonesc, vb. IV. Tranz. A pune cuiva sovonul pe cap. [Var.: înzăvoni vb. IV] – Din în- + sovon.

ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

înzăvonì v. a pune zăvonul (de mireasă sau de călugăriță).

însovonésc v. tr. (d. sovon). Îmbrac în sovon: femeĭ însovonite (acoperite cu văl, în Egipt. ChN. I, 194). Îmbrac în rasă, călugăresc. V. refl. Mă călugăresc. – Și înzov-, înzăv- și zovonesc. V. înhobotez.

înzăvonésc, V. însovonesc.

înzovonésc, V. însovonesc.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNSOVONÍ vb. (reg.) a îmbălța, a înhobota. (A ~ o mireasă.)

*ÎNSOVONI vb. (reg.) a îmbălța, a înhobota. (A ~ o mireasă.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

înzăvoní vb. IV (reg., înv.) 1. a acoperi capul cu un zăvon (voal). 2. a obliga pe cineva să pună pe cap voalul negru de călugăriță; a călugări. 3. a împodobi ferestrele cu voal (cu perdele).

înzăvonít, înzăvonítă, adj. (reg., înv.) 1. acoperit cu voal. 2. călugărit. 3. cu perdele, perdeluit.

sovonít, sovonítă, adj. (reg.) cu sovonul pus pe cap; însovonit.

Intrare: însovoni
verb (VT401)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însovoni
  • ‑nsovoni
  • însovonire
  • ‑nsovonire
  • însovonit
  • ‑nsovonit
  • însovonitu‑
  • ‑nsovonitu‑
  • însovonind
  • ‑nsovonind
  • însovonindu‑
  • ‑nsovonindu‑
singular plural
  • însovonește
  • ‑nsovonește
  • însovoniți
  • ‑nsovoniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • însovonesc
  • ‑nsovonesc
(să)
  • însovonesc
  • ‑nsovonesc
  • însovoneam
  • ‑nsovoneam
  • însovonii
  • ‑nsovonii
  • însovonisem
  • ‑nsovonisem
a II-a (tu)
  • însovonești
  • ‑nsovonești
(să)
  • însovonești
  • ‑nsovonești
  • însovoneai
  • ‑nsovoneai
  • însovoniși
  • ‑nsovoniși
  • însovoniseși
  • ‑nsovoniseși
a III-a (el, ea)
  • însovonește
  • ‑nsovonește
(să)
  • însovonească
  • ‑nsovonească
  • însovonea
  • ‑nsovonea
  • însovoni
  • ‑nsovoni
  • însovonise
  • ‑nsovonise
plural I (noi)
  • însovonim
  • ‑nsovonim
(să)
  • însovonim
  • ‑nsovonim
  • însovoneam
  • ‑nsovoneam
  • însovonirăm
  • ‑nsovonirăm
  • însovoniserăm
  • ‑nsovoniserăm
  • însovonisem
  • ‑nsovonisem
a II-a (voi)
  • însovoniți
  • ‑nsovoniți
(să)
  • însovoniți
  • ‑nsovoniți
  • însovoneați
  • ‑nsovoneați
  • însovonirăți
  • ‑nsovonirăți
  • însovoniserăți
  • ‑nsovoniserăți
  • însovoniseți
  • ‑nsovoniseți
a III-a (ei, ele)
  • însovonesc
  • ‑nsovonesc
(să)
  • însovonească
  • ‑nsovonească
  • însovoneau
  • ‑nsovoneau
  • însovoni
  • ‑nsovoni
  • însovoniseră
  • ‑nsovoniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zovoni
  • zovonire
  • zovonit
  • zovonitu‑
  • zovonind
  • zovonindu‑
singular plural
  • zovonește
  • zovoniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zovonesc
(să)
  • zovonesc
  • zovoneam
  • zovonii
  • zovonisem
a II-a (tu)
  • zovonești
(să)
  • zovonești
  • zovoneai
  • zovoniși
  • zovoniseși
a III-a (el, ea)
  • zovonește
(să)
  • zovonească
  • zovonea
  • zovoni
  • zovonise
plural I (noi)
  • zovonim
(să)
  • zovonim
  • zovoneam
  • zovonirăm
  • zovoniserăm
  • zovonisem
a II-a (voi)
  • zovoniți
(să)
  • zovoniți
  • zovoneați
  • zovonirăți
  • zovoniserăți
  • zovoniseți
a III-a (ei, ele)
  • zovonesc
(să)
  • zovonească
  • zovoneau
  • zovoni
  • zovoniseră
verb (VT401)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înzăvoni
  • ‑nzăvoni
  • înzăvonire
  • ‑nzăvonire
  • înzăvonit
  • ‑nzăvonit
  • înzăvonitu‑
  • ‑nzăvonitu‑
  • înzăvonind
  • ‑nzăvonind
  • înzăvonindu‑
  • ‑nzăvonindu‑
singular plural
  • înzăvonește
  • ‑nzăvonește
  • înzăvoniți
  • ‑nzăvoniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înzăvonesc
  • ‑nzăvonesc
(să)
  • înzăvonesc
  • ‑nzăvonesc
  • înzăvoneam
  • ‑nzăvoneam
  • înzăvonii
  • ‑nzăvonii
  • înzăvonisem
  • ‑nzăvonisem
a II-a (tu)
  • înzăvonești
  • ‑nzăvonești
(să)
  • înzăvonești
  • ‑nzăvonești
  • înzăvoneai
  • ‑nzăvoneai
  • înzăvoniși
  • ‑nzăvoniși
  • înzăvoniseși
  • ‑nzăvoniseși
a III-a (el, ea)
  • înzăvonește
  • ‑nzăvonește
(să)
  • înzăvonească
  • ‑nzăvonească
  • înzăvonea
  • ‑nzăvonea
  • înzăvoni
  • ‑nzăvoni
  • înzăvonise
  • ‑nzăvonise
plural I (noi)
  • înzăvonim
  • ‑nzăvonim
(să)
  • înzăvonim
  • ‑nzăvonim
  • înzăvoneam
  • ‑nzăvoneam
  • înzăvonirăm
  • ‑nzăvonirăm
  • înzăvoniserăm
  • ‑nzăvoniserăm
  • înzăvonisem
  • ‑nzăvonisem
a II-a (voi)
  • înzăvoniți
  • ‑nzăvoniți
(să)
  • înzăvoniți
  • ‑nzăvoniți
  • înzăvoneați
  • ‑nzăvoneați
  • înzăvonirăți
  • ‑nzăvonirăți
  • înzăvoniserăți
  • ‑nzăvoniserăți
  • înzăvoniseți
  • ‑nzăvoniseți
a III-a (ei, ele)
  • înzăvonesc
  • ‑nzăvonesc
(să)
  • înzăvonească
  • ‑nzăvonească
  • înzăvoneau
  • ‑nzăvoneau
  • înzăvoni
  • ‑nzăvoni
  • înzăvoniseră
  • ‑nzăvoniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înzovoni
  • ‑nzovoni
  • înzovonire
  • ‑nzovonire
  • înzovonit
  • ‑nzovonit
  • înzovonitu‑
  • ‑nzovonitu‑
  • înzovonind
  • ‑nzovonind
  • înzovonindu‑
  • ‑nzovonindu‑
singular plural
  • înzovonește
  • ‑nzovonește
  • înzovoniți
  • ‑nzovoniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înzovonesc
  • ‑nzovonesc
(să)
  • înzovonesc
  • ‑nzovonesc
  • înzovoneam
  • ‑nzovoneam
  • înzovonii
  • ‑nzovonii
  • înzovonisem
  • ‑nzovonisem
a II-a (tu)
  • înzovonești
  • ‑nzovonești
(să)
  • înzovonești
  • ‑nzovonești
  • înzovoneai
  • ‑nzovoneai
  • înzovoniși
  • ‑nzovoniși
  • înzovoniseși
  • ‑nzovoniseși
a III-a (el, ea)
  • înzovonește
  • ‑nzovonește
(să)
  • înzovonească
  • ‑nzovonească
  • înzovonea
  • ‑nzovonea
  • înzovoni
  • ‑nzovoni
  • înzovonise
  • ‑nzovonise
plural I (noi)
  • înzovonim
  • ‑nzovonim
(să)
  • înzovonim
  • ‑nzovonim
  • înzovoneam
  • ‑nzovoneam
  • înzovonirăm
  • ‑nzovonirăm
  • înzovoniserăm
  • ‑nzovoniserăm
  • înzovonisem
  • ‑nzovonisem
a II-a (voi)
  • înzovoniți
  • ‑nzovoniți
(să)
  • înzovoniți
  • ‑nzovoniți
  • înzovoneați
  • ‑nzovoneați
  • înzovonirăți
  • ‑nzovonirăți
  • înzovoniserăți
  • ‑nzovoniserăți
  • înzovoniseți
  • ‑nzovoniseți
a III-a (ei, ele)
  • înzovonesc
  • ‑nzovonesc
(să)
  • înzovonească
  • ‑nzovonească
  • înzovoneau
  • ‑nzovoneau
  • înzovoni
  • ‑nzovoni
  • înzovoniseră
  • ‑nzovoniseră
Intrare: însovonit
zovonit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zovonit
  • zovonitul
  • zovonitu‑
  • zovoni
  • zovonita
plural
  • zovoniți
  • zovoniții
  • zovonite
  • zovonitele
genitiv-dativ singular
  • zovonit
  • zovonitului
  • zovonite
  • zovonitei
plural
  • zovoniți
  • zovoniților
  • zovonite
  • zovonitelor
vocativ singular
plural
însovonit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însovonit
  • ‑nsovonit
  • însovonitul
  • însovonitu‑
  • ‑nsovonitul
  • ‑nsovonitu‑
  • însovoni
  • ‑nsovoni
  • însovonita
  • ‑nsovonita
plural
  • însovoniți
  • ‑nsovoniți
  • însovoniții
  • ‑nsovoniții
  • însovonite
  • ‑nsovonite
  • însovonitele
  • ‑nsovonitele
genitiv-dativ singular
  • însovonit
  • ‑nsovonit
  • însovonitului
  • ‑nsovonitului
  • însovonite
  • ‑nsovonite
  • însovonitei
  • ‑nsovonitei
plural
  • însovoniți
  • ‑nsovoniți
  • însovoniților
  • ‑nsovoniților
  • însovonite
  • ‑nsovonite
  • însovonitelor
  • ‑nsovonitelor
vocativ singular
plural
înzovonit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înzovonit
  • ‑nzovonit
  • înzovonitul
  • înzovonitu‑
  • ‑nzovonitul
  • ‑nzovonitu‑
  • înzovoni
  • ‑nzovoni
  • înzovonita
  • ‑nzovonita
plural
  • înzovoniți
  • ‑nzovoniți
  • înzovoniții
  • ‑nzovoniții
  • înzovonite
  • ‑nzovonite
  • înzovonitele
  • ‑nzovonitele
genitiv-dativ singular
  • înzovonit
  • ‑nzovonit
  • înzovonitului
  • ‑nzovonitului
  • înzovonite
  • ‑nzovonite
  • înzovonitei
  • ‑nzovonitei
plural
  • înzovoniți
  • ‑nzovoniți
  • înzovoniților
  • ‑nzovoniților
  • înzovonite
  • ‑nzovonite
  • înzovonitelor
  • ‑nzovonitelor
vocativ singular
plural
Intrare: sovonit
sovonit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sovonit
  • sovonitul
  • sovonitu‑
  • sovoni
  • sovonita
plural
  • sovoniți
  • sovoniții
  • sovonite
  • sovonitele
genitiv-dativ singular
  • sovonit
  • sovonitului
  • sovonite
  • sovonitei
plural
  • sovoniți
  • sovoniților
  • sovonite
  • sovonitelor
vocativ singular
plural
zovonit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
săvonit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însovoni înzăvonire înzăvonit zovoni înzăvoni înzovoni

etimologie:

  • în- + sovon
    surse: DLRM