3 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZORNĂÍT, zornăituri, s. n. Faptul de a zornăi; zgomotul caracteristic pe care îl fac unele obiecte când se lovesc sau se ciocnesc între ele; zornăială, zornăitură, zornet. – V. zornăi.

zornăit sn [At: GORJAN, H. IV, 153/22 / P: ~nă-it / V: (înv) zăr~, (îvr) zur~ / Pl: ~uri / E: zornăi] 1-2 Zăngăneală (1-2).

zornăit s.n. Faptul de a zornăi; concr. zgomot caracteristic pe care îl fac unele obiecte cînd se lovesc sau se ciocnesc între ele; zornăială, zornăitură, zornet, zuruit. • pl. -uri. /v. zornăi.

ZORNĂÍT, zornăituri, s. n. Faptul de a zornăi; zgomotul caracteristic pe care îl fac unele obiecte când se lovesc sau se ciocnesc între ele; zornăială, zornăitură, zornet. – V. zornăi.

ZORNĂÍT, zornăituri, s. n. Acțiunea de a zornăi; zgomot caracteristic pe care îl fac unele obiecte (mai ales de metal) cînd se lovesc sau se ciocnesc între ele. A intrat, a trîntit ușa și în urmă-i s-a auzit pînă departe, deslușit, zornăitul zăvoarelor ferecate. GALAN, Z. R. 208. Sună zornăit de zale. COȘBUC, P. II 112. Dar ce zgomot e afară? Un zornăit de pinteni, de săbii. VLAHUȚĂ, O. A. II 245.

ZORNĂÍT, zornăituri, s. n. Faptul de a zornăi; zgomot caracteristic pe care îl fac unele obiecte când se lovesc sau se ciocnesc între ele.

ZORNĂÍT ~uri n. 1) v. A ZORNĂI. 2) Zgomot produs de obiectele de metal sau de sticlă la lovire, cădere sau rostogolire; zăngănit; zuruit; zdrăngănit. /v. a zornăi

zornăít n. Acțiunea de a zornăi. Sunet zornăit: se auzea un zornăit de sabie.

ZORNĂÍ, zórnăi, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea, ciocnirea sau rostogolirea unor obiecte de metal, de sticlă etc.; a zăngăni, a zurui, a zorzoi. ◊ Tranz. Își zornăie pintenii.Zor2 + suf. -năi.

ZORNĂÍ, zórnăi, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea, ciocnirea sau rostogolirea unor obiecte de metal, de sticlă etc.; a zăngăni, a zurui, a zorzoi. ◊ Tranz. Își zornăie pintenii.Zor2 + suf. -năi.

zornăi vi [At: HELIADE, O. I, 317 / V: (rar) ~nâi, (îrg) ~noi, zăr~, zur~, (reg) zâr~, zărnâi / Pzi: zornăi, (îvr) ~esc / E: zor2] 1-2 A zăngăni (1-2). 3 (Mar; îf zurnăi; d. urechi) A țiui.

zornăi vb. IV. 1 intr. (despre obiecte confecționate din metal, din sticlă etc. sau despre părți componente ale unor astfel de obiecte) A produce un zgomot caracteristic cînd se mișcă, se ciocnește de ceva sau cînd este lovit de ceva; (pop.) a zorzoi, a zuzui. Scăpă cele patru chei, cari zornăiră pe pardoseală (DELAVR.). 2 tr. A face să producă un zgomot caracteristic prin lovirea, ciocnirea, sau rostogolirea unor obiecte de metal, de sticlă etc.; a zurui, (pop.) a zorzoi. Se închinară pe rînd, zornăindu-și pintenii (CA. PETR.). • prez.ind. zornăi, (înv., reg.) -iesc. și (înv., reg.) zornoi, zărnăi, zîrnăi vb. IV. /zor2 + -năi.

ZORNĂÍ, zórnăi, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte de metal, de sticlă, de os etc.) A produce un sunet caracteristic prin lovire, ciocnire, rostogolire; a răsuna. V. zăngăni, zdrăngăni. Zornăiau galbenii cînd sălta, în zbucium, hora. STANCU, D. 7. Zarurile zornăiau pe masă. CĂLINESCU, E.O. I 25. Mi-a plăcut în jurul meu Să văd flăcăi pe bătătură Și cobza cu isonu-n gură Să-mi zornăie zorind mereu. COȘBUC, P. I 198. Din buzunarele jiletcei atîrnau de o parte și de alta, zornăind, două lanțuri groase cu chei și peceți mulțime. GHICA, S. 502. Și podu cînd trecea, Podu că zornăia. TEODORESCU, P. P. 424. ♦ (Despre oameni, cu un complement instrumental introdus prin prepoziția din) A face să răsune (lovind, ciocnind, etc.) ȘI din pinteni zornăind Să încing o săbioară. TEODORESCU, P. P. 300. ◊ (Fig.) Zornăie din salbe neliniștea livezii. LESNEA, A. 42. ◊ Tranz. Vedeai că-și dă și alte aere cu tine, zornăindu-și banii în buzunar. PAS, Z. I 255. Își zornăi pintenii într-un salut milităresc. VLAHUȚĂ, O. A. III 41.

ZORNĂÍ, zórnăi, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte de metal, de sticlă etc.) A produce un zgomot caracteristic prin lovire, ciocnire sau rostogolire. ◊ Tranz. Își zornăi pintenii într-un salut milităresc (VLAHUȚĂ). – Din zor1.

A ZORNĂÍ zórnăi 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticlă) A produce un zgomot specific la lovire, la cădere sau la rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zurui. 2. tranz. (obiecte de metal sau de sticlă) A face să producă un zgomot la lovire, ciocnire sau rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zurui. /zor + suf. ~năi

arată toate definițiile

Intrare: zornăit (part.)
zornăit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zornăit
  • zornăitul
  • zornăitu‑
  • zornăi
  • zornăita
plural
  • zornăiți
  • zornăiții
  • zornăite
  • zornăitele
genitiv-dativ singular
  • zornăit
  • zornăitului
  • zornăite
  • zornăitei
plural
  • zornăiți
  • zornăiților
  • zornăite
  • zornăitelor
vocativ singular
plural
Intrare: zornăit (zgomot)
zornăit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zornăit
  • zornăitul
  • zornăitu‑
plural
  • zornăituri
  • zornăiturile
genitiv-dativ singular
  • zornăit
  • zornăitului
plural
  • zornăituri
  • zornăiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: zornăi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zornăi
  • zornăire
  • zornăit
  • zornăitu‑
  • zornăind
  • zornăindu‑
singular plural
  • zornăie
  • zornăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zornăi
(să)
  • zornăi
  • zornăiam
  • zornăii
  • zornăisem
a II-a (tu)
  • zornăi
(să)
  • zornăi
  • zornăiai
  • zornăiși
  • zornăiseși
a III-a (el, ea)
  • zornăie
(să)
  • zornăie
  • zornăia
  • zornăi
  • zornăise
plural I (noi)
  • zornăim
(să)
  • zornăim
  • zornăiam
  • zornăirăm
  • zornăiserăm
  • zornăisem
a II-a (voi)
  • zornăiți
(să)
  • zornăiți
  • zornăiați
  • zornăirăți
  • zornăiserăți
  • zornăiseți
a III-a (ei, ele)
  • zornăie
(să)
  • zornăie
  • zornăiau
  • zornăi
  • zornăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zurnui
  • zurnuire
  • zurnuit
  • zurnuitu‑
  • zurnuind
  • zurnuindu‑
singular plural
  • zurnuie
  • zurnuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zurnui
(să)
  • zurnui
  • zurnuiam
  • zurnuii
  • zurnuisem
a II-a (tu)
  • zurnui
(să)
  • zurnui
  • zurnuiai
  • zurnuiși
  • zurnuiseși
a III-a (el, ea)
  • zurnuie
(să)
  • zurnuie
  • zurnuia
  • zurnui
  • zurnuise
plural I (noi)
  • zurnuim
(să)
  • zurnuim
  • zurnuiam
  • zurnuirăm
  • zurnuiserăm
  • zurnuisem
a II-a (voi)
  • zurnuiți
(să)
  • zurnuiți
  • zurnuiați
  • zurnuirăți
  • zurnuiserăți
  • zurnuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zurnuie
(să)
  • zurnuie
  • zurnuiau
  • zurnui
  • zurnuiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zdornăi
  • zdornăire
  • zdornăit
  • zdornăitu‑
  • zdornăind
  • zdornăindu‑
singular plural
  • zdornăie
  • zdornăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zdornăi
(să)
  • zdornăi
  • zdornăiam
  • zdornăii
  • zdornăisem
a II-a (tu)
  • zdornăi
(să)
  • zdornăi
  • zdornăiai
  • zdornăiși
  • zdornăiseși
a III-a (el, ea)
  • zdornăie
(să)
  • zdornăie
  • zdornăia
  • zdornăi
  • zdornăise
plural I (noi)
  • zdornăim
(să)
  • zdornăim
  • zdornăiam
  • zdornăirăm
  • zdornăiserăm
  • zdornăisem
a II-a (voi)
  • zdornăiți
(să)
  • zdornăiți
  • zdornăiați
  • zdornăirăți
  • zdornăiserăți
  • zdornăiseți
a III-a (ei, ele)
  • zdornăie
(să)
  • zdornăie
  • zdornăiau
  • zdornăi
  • zdornăiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zărnăi
  • zărnăire
  • zărnăit
  • zărnăitu‑
  • zărnăind
  • zărnăindu‑
singular plural
  • zărnăie
  • zărnăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zărnăi
(să)
  • zărnăi
  • zărnăiam
  • zărnăii
  • zărnăisem
a II-a (tu)
  • zărnăi
(să)
  • zărnăi
  • zărnăiai
  • zărnăiși
  • zărnăiseși
a III-a (el, ea)
  • zărnăie
(să)
  • zărnăie
  • zărnăia
  • zărnăi
  • zărnăise
plural I (noi)
  • zărnăim
(să)
  • zărnăim
  • zărnăiam
  • zărnăirăm
  • zărnăiserăm
  • zărnăisem
a II-a (voi)
  • zărnăiți
(să)
  • zărnăiți
  • zărnăiați
  • zărnăirăți
  • zărnăiserăți
  • zărnăiseți
a III-a (ei, ele)
  • zărnăie
(să)
  • zărnăie
  • zărnăiau
  • zărnăi
  • zărnăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zornăit (zgomot)

etimologie:

  • vezi zornăi
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

zornăi zurnui zdornăi zărnăi

  • 1. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea, ciocnirea sau rostogolirea unor obiecte de metal, de sticlă etc.
    exemple
    • Zornăiau galbenii când sălta, în zbucium, hora. STANCU, D. 7.
      surse: DLRLC
    • Zarurile zornăiau pe masă. CĂLINESCU, E.O. I 25.
      surse: DLRLC
    • Mi-a plăcut în jurul meu Să văd flăcăi pe bătătură Și cobza cu isonu-n gură Să-mi zornăie zorind mereu. COȘBUC, P. I 198.
      surse: DLRLC
    • Din buzunarele jiletcei atârnau de o parte și de alta, zornăind, două lanțuri groase cu chei și peceți mulțime. GHICA, S. 502.
    • Și podu când trecea, Podu că zornăia. TEODORESCU, P. P. 424.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre oameni, cu un complement instrumental introdus prin prepoziția din) A face să răsune (lovind, ciocnind, etc.).
      exemple
      • ȘI din pinteni zornăind Să încing o săbioară. TEODORESCU, P. P. 300.
        surse: DLRLC
      • figurat Zornăie din salbe neliniștea livezii. LESNEA, A. 42.
        surse: DLRLC
      • tranzitiv Vedeai că-și dă și alte aere cu tine, zornăindu-și banii în buzunar. PAS, Z. I 255.
        surse: DLRLC
      • tranzitiv Își zornăi pintenii într-un salut milităresc. VLAHUȚĂ, O. A. III 41.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Zor (1.) + sufix -năi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX