zmuncit, ~ă a vz smucit²

SMÂNCIT, -Ă adj. v. smucit².

SMUCIT², -Ă, smuciți, -te, adj. 1. (În sintagme și expr.) Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit (pe un ton aspru și repezit). A fi smucit la vorbă = a vorbi iute, repezit (și împiedicat). 2. (Fam.) Trăsnit, țicnit, nebun. [Var.: (pop.) smuncit, -ă, smâncit, -ă adj.] – V. smuci.

smăci v vz smuci

smâci v vz smuci

smâcit, ~ă a vz smucit²

smânci v vz smuci

smâncit, ~ă a vz smucit²

smici¹ v vz smuci

sminci v vz smuci

smoci v vz smuci

smuci [At: PSALT. 318 / V: (pop) ~unci, smâci, smânci, zm~, zmunci, (îrg) smăci, zmâci (Pzi și: 3 zmâce), (înv) sminci, zmăci, zmici, (reg) smoci, somci, muși, (îvr) smicI, ~ulci, zmânci / Pzi: ~cesc / E: vsl смъікати] 1-2 vtr A (se) trage brusc și cu putere pentru a deplasa din loc Si: a smulge (22-23), (reg) a schențăli, a smâcăi. 3-4 vtr (Pex) A (se) mișca cu putere, brusc și repetat, într-o direcție și în cealaltă Si: a agita (1), a cutremura (2), a hâțâna (3), a scutura, zgâlțâi, a zgudui, (reg) a hăți. 4 vt (Îlav) Pe ~te În mod brusc, precipitat. 5 vt (Reg; îe) A ~ vorba A vorbi repezit și împiedicat. 6 vi (D. cai) A face mișcări bruște, neregulate și intermitente. 7 vi (Rar; îf smici) A împrăștia. 8-9 vtr A lua sau a se elibera cu forța din mâinile cuiva Si: a (se) smulge (26-27). 10-11 vir A face mișcări bruște și precipitate pentru a scăpa de unde este prins Si: a se zbate, (reg) a se zbici. 12 vi (Rar; fig) A mișca. 13 vi (D. arme de foc) A avea recul. 14 vi (Nob; îf smici) A licări.

smucit², ~ă [At: PONTBRIAT / V: ~unc~, zmuncit, (înv) smâcit, (reg) smâncit, zmâcit / Pl: ~iți, ~e / E: smuci] 1 a Care este tras cu putere (pentru a fi deplasat din locul în care se află). 2-3 a, av (D. mișcări, gesturi) (Care este făcut) în mod brusc, repezit și cu forță. 4 a (Reg; d. cuvinte) Care este pronunțat repezit și în grabă. 5-6 a, av (Reg; pex; d. oameni) (Care vorbește) repezit, răstit și împiedicat. 7 a (Reg; d. femei) Care lucrează repede și, de obicei, prost. 8 a (Îrg) Nebun.

smulci v vz smuci

smunci v vz smuci

smuncit, ~ă a vz smucit²

somci v vz smuci

zmăci v vz smuci

zmâci v vz smuci

zmâcit, ~ă a vz smucit²

zmânci v vz smuci

zmici v vz smuci

zmuci v vz smuci

zmunci v vz smuci

zmunși^[1] v vz smuci

zmăci vb. IV. v. smuci.

zmîci vb. IV. v. smuci.

zmîcit, -ă adj. v. smucit².

zmînci vb. IV. v. smuci.

zmuci vb. IV. v. smuci.

zmunci vb. IV. v. smuci.

SMÂNCIT, -Ă adj. v. smucit².

SMUCIT², -Ă, smuciți, -te, adj. 1. (În sintagme și expr.) Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit (pe un ton aspru și repezit). A fi smucit la vorbă = a vorbi iute, repezit (și împiedicat). 2. (Fam.) Trăsnit, țicnit, nebun. [Var.: (pop.) smuncit, -ă, smâncit, -ă adj.] – V. smuci.

SMÎCI vb. IV v. smuci.

SMÎNCI vb. IV v. smuci.

SMÎNCIT, -Ă adj. v. smucit.

SMUCI, smucesc, vb. IV. (Și în forma smunci) 1. Tranz. A trage brusc și cu putere (ceva sau pe cineva), mai ales pentru a deplasa sau pentru a scoate din locul unde se află. În mișcări repezi, zăpăcite, scoase din buzunarul stîng al mantalei cutia de tinichea cu tutun. I se prinse capacul de colțul buzunarului, însă o smunci cu toată furia. SAHIA, N. 77. Smuci șapca și-o aruncă mototol în fundul bărcii. BART, E. 189. Vru să-i smucească cartea din mînă; dară băiatul o ținea vîrtos. ISPIRESCU, L. 100. Odată-i și smuncește buzduganul din mînă și fuga cu el. CREANGĂ, P. 57. ◊ Refl. Natalia se smuci îmbufnată din brațul Vitaliei. STĂNOIU, C. I. 197. ♦ Intranz. (Despre arme de foc, mai ales despre puști) A izbi înapoi la descărcare, a avea recul. 2. Refl. A face mișcări repezi încolo și încoace spre a scăpa din locul unde e prins sau legat; a se zbate. Sfîrșește odată cu iarăși și iarăși, Cloco!... se smuncea Stroe Vardaru să-și scuture brațul de lipicioasa strînsoare. C. PETRESCU, A. R. 29. Cerbul se smucește Și vrea din nou să fugă. EFTIMIU, Î. 141. Se smucește să scape din îmbrățișare. REBREANU, I. 17. – Variante: smîci (ISPIRESCU, U. 45, TEODORESCU, P. P. 363), smînci (PAMFILE, A. R. 172, GOROVEI, C. 89), smunci vb. IV.

SMUCIT, -Ă, smuciți, -te, adj. (Și în forma smuncit) Tras cu putere (spre a fi smuls, scos, urnit dintr-un loc); mișcat brusc încolo și încoace. În legănarea smuncită a arcurilor încercam să ațipesc. C. PETRESCU, S. 78. ◊ (Adverbial) Am înțeles... răspunse gîdele inălțînd ochii holbați de deasupra păcătosului, pe care-l răsucea și-l fereca, smuncit și cu grabă. SADOVEANU, Z. C. 131. ◊ Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit, repezit. (Despre oameni) Smucit la vorbă = care vorbește iute, repezit. [Părintele Timoftei] îi smuncit la vorbă, cam gîngav și bolborosește. SADOVEANU, F. J. 109. – Variante: smuncit, -ă, smîncit, -ă (V. ROM. februarie 1952, 105) adj.

SMUNCIT, -Ă adj. v. smucit.

A SMUCI ~esc 1. tranz. (obiecte) A trage brusc și cu putere pentru a scoate sau pentru a schimba locul de aflare. 2. intranz. (despre arme de foc, mecanisme etc.) A avea recul; a recula. /<sl. smuțati, smykati

A SE SMUCI mă ~esc intranz. (despre ființe) A produce mișcări bruște și convulsive (din cauza unor dureri puternice sau pentru a scăpa dintr-o strânsoare); a se zbate. /<sl. smuțati, smykati

smâ(n)ci v. a smuci: inima îi se smânci din loc NEGR.

smicì v. a smuci: ușile se smicesc BĂLC.

smu(n)cì v. 1. a smulge deodată: clopotul din turn smuncește AL.; 2. a fi neastâmpărat (de cai). [Și smâncì, smicì, smuncì = slav. SMUČATI, a răpi].

zmîcésc, V. zmucesc.

zmucésc (vest) și zmuncésc (est) v. tr. (vsl. sŭ-mučati, sŭ-mŭčati, sŭ-mŭknonti, a zmunci; sîrb. smuknuti, a se substrage, a scăpa. V. zmîc). Trag zguduind cu violență: ĭ-am zmuncit arma din mînă, ĭ-am pus mîna’n gît și l-am zmuncit de cîteva orĭ, clopotu cel mare te zmuncește cînd îl tragĭ, priponu zmuncește cînd se prinde un pește mare. Izbesc înapoĭ la descărcare: această pușcă zmuncește. A zmunci calu, a-l opri brusc și des (a-l sacada). A zmunci vorba, a vorbi zmuncit (sacadat). V. refl. Mă trag zguduindu-mă cu violență ca să scap: hoțu se zmuncea din mîna gardianuluĭ, calu s’a zmuncit și a fugit. – În vest și zmîcesc, în nord (Șez. 9, 140) zmîncesc.

zmucít (vest) și zmuncít (est), -ă adj. Fig. Răpezit, sacadat: vorbă zmuncită. Răpezit, cu mișcărĭ bruște: om zmuncit. – Și zmî(n)cit.

zmuncésc, V. zmucesc.

smuci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smucesc, 3 sg. smucește, imperf. 1 smuceam; conj. prez. 1 sg. să smucesc, 3 să smucească

smuci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smucesc, imperf. 3 sg. smucea; conj. prez. 3 să smucească

smuci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smucesc, imperf. 3 sg. smucea; conj. prez. 3 sg. și pl. smucească

smuci (conj. smucească)

smucesc, -ceam 1 imp.

SMUCI vb. 1. a zgâlțâi, (Transilv.) a hăți. (~ de ușă ca să o deschidă.) 2. a se zbate, (reg.) a se zbici. (Se ~ ca să se desprindă din legături.) 3. a (se) smulge. (S-a ~ din mâinile lui.)

SMUCIT adj. v. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu.

SMUCI vb. 1. a zgîlțîi, (Transilv.) a hăți. (~ de ușă ca să o deschidă.) 2. a se zbate, (reg.) a se zbici. (Se ~ să se desprindă din legături.) 3. a (se) smulge. (S-a ~ din mîinile lui.).

smucit adj. v. AIUREA. AIURIT. BEZMETIC. DESCREIERAT. NEBUN. SMINTIT ȚICNIT. ZĂNATIC. ZĂPĂCIT. ZURLIU.

smucit, -ă, smuciți, -te adj. 1. nebun, dement 2. impulsiv