2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

zmintea[1] sf vz sminteală

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

SMINTEÁLĂ, sminteli, s. f. 1. Tulburare a minții, scrânteală, nebunie; p. ext. greșeală, abatere. 2. (Înv. și pop.) Stricăciune, pierdere, pagubă; neplăcere. ♦ Loc. adv. Fără sminteală = în mod absolut, negreșit. ◊ Expr. A da (pe cineva) de sminteală = a face (pe cineva) de râs; a da de gol. – Sminti + suf. -eală.

smintea sf [At: (a. 1592) ROSETTI, B. 46 / V: (înv) ~ientală, smen~, smân~ / Pl: ~teli, (înv) ~tele / E: sminti + -eală] 1 Pierdere a judecății normale din cauza unei boli mintale Si: alienare (2), alienație (2), demență (1), nebunie, scrânteală, scrântire, smintire (1), țăcăneală, (pop) nebuneală, (îrg) smintă (1), (reg) bolânzie, sălteală, zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (îvr) smintitură, (fam) căpială (2). 2 (Fig) Întunecare trecătoare a minții Si: rătăcire, nebunie, smintire (2). 3 (Pex) Faptă, comportare, atitudine etc. care dovedește lipsă de judecată Si: aiureală (4), nebunie, smintire (3), țicneală, zăpăceală, (fam) țăcăneală, (îrg) smintenie. 4 (Îvr) Lipsă de putere Si: smintire (4). 5 (Înv) Pagubă. 6 (Înv; îla) De ~ Dăunător. 7 (Înv) Neajuns1. 8 (Îvp) Dificultate (3). 9 (Îvp; îe) A da (pe cineva) de ~, a face (cuiva) ~ A face pe cineva de râs (prin nerespectarea unei promisiuni). 10 (Îvp; îae) A da de gol. 11 (Înv) Greașeală (2). 12 (Îrg; îlav) Fără (de) ~ Negreșit. 13 (Îvp) Vină. 14 (Îrg) Ispită. 15 (Îrg; îla) De ~ Care influențează în rău. 16 (Îrg; îae) Care corupe. 17 (Înv) Înșelăciune. 18 (Înv) Modificare în rău. 19 (Înv) Conflict (1). 20 (Reg; îf zminteală) Mâncarea gâștelor și a rațelor.

SMINTEÁLĂ, sminteli, s. f. 1. Tulburare a minții, scrânteală, nebunie; p. ext. greșeală, abatere. 2. (Înv. și pop.) Stricăciune, pierdere, pagubă; neplăcere. ◊ Loc. adv. Fără sminteală = în mod absolut, negreșit. ◊ Expr. A da (pe cineva) de sminteală = a face (pe cineva) de râs; a da de gol. – Sminti + suf. -eală.

SMINTEÁLĂ, sminteli, s. f. 1. Tulburare a minții, scrînteală, nebunie; (sens atenuat) rătăcire, abatere, greșeală. Sînt semne de sminteală în lume... Sminteala trebuie călcată în picioare. VORNIC, P. 223. Sminteala nu se știa bine din ce-i venise. SADOVEANU, la TDRG. Vai de cel ce se smintește, dar mai vai de cel prin care vine sminteala! CREANGĂ, A. 142. ♦ Defect care împiedică buna funcționare a unui lucru. Cercetează toate legăturile grinzilor, pentru ca să se încredințeze dacă nu e vreo sminteală. GANE, N. I 78. 2. (Astăzi rar) Stricăciune, pierdere, pagubă, vătămare; (sens atenuat) neplăcere. Socot că măria-sa Nicoară cu ai săi n-or fi avut nici o sminteală pe cale, căci îi poartă om cuminte pe poteci ferite. SADOVEANU, N. P. 19. Acele oști turcești ce se văd erau ariergarda de patru mii călăreți supt Hasan-pașa, care mergea trăgîndu-se încet și cu bună rînduială, îngrijind d-a nu primi în coadă vreo sminteală din partea noastră. BĂLCESCU, O. II 111. Ploile cele multe de toamnă aduc sminteală la struguri și la porumb. I. IONESCU, M. 61. ◊ Expr. Fără sminteală = fără lipsă, fără stricăciune, nevătămat; p. ext. în mod absolut, negreșit, neapărat. Ceru un ajutor de oameni, îndatorindu-se a-i aduce capul lui Codreanu fără sminteală. GANE, N. I 195. (Mai ales în construcții negative) A da (pe cineva) de sminteală sau a face (cuiva) sminteală = a produce (cuiva) o neplăcere, a face (pe cineva) de rîs, a da de gol. Bag de samă deodată că noutatea de care erau mîndri botoșănenii îi dă de sminteală. SADOVEANU, E. 82. Să nu mă dai de sminteală. ALECSANDRI, T. 425. Te rog să dai ficiorului Costachi cincisprezece galbini și dumneata îi vei trage înapoi... Te rog numai să nu-mi faci sminteală. KOGĂLNICEANU, S. 222.

sminteală f. 1. dezordine, turburare: crengile făceau sminteală vecinului; 2. eroare: să se vadă dacă e vr’o sminteală; 3. fig. nebunie.

sminteálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a sminti (dezordine, deranjare, împedecare, vătămare, pagubă): a face sminteală unuĭ lucru, unuĭ om. A da de (vechĭ a lăsa în saŭ la) sminteală, a înșela în așteptare. Biblia. Scandelă. Vechĭ. Seducere, rătăcire. Azĭ. Nebunie (propriŭ și fig.). Lucru de smintit: vorba asta e curată sminteală. – Și zm-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sminteálă s. f., g.-d. art. smintélii; pl. smintéli

sminteálă s. f., g.-d. art. smintélii; pl. smintéli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SMINTEÁLĂ s. v. abatere, culpabilitate, culpă, daună, dificultate, eroare, greșeală, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, obstacol, opreliște, pagubă, păcat, piedică, pierdere, prejudiciu, stavilă, stricăciune, vină, vinovăție.

SMINTEÁLĂ s. 1. v. nebunie. 2. aiureală, țicneală, zăpăceală, (fam. fig.) țăcăneală. (~ lui a speriat pe toată lumea.)

SMINTEA s. 1. (MED.) alienare, alienație, demență, nebunie, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrînteală, țăcăneală. 2. aiureală, țicneală, zăpăceală, (fam. fig.) țăcăneală.

smintea s. v. ABATERE. CULPABILITATE. CULPĂ. DAUNĂ. DIFICULTATE. EROARE. GREȘEALĂ. GREUTATE. IMPAS. IMPEDIMENT. INCONVENIENT. NEAJUNS. NEVOIE. OBSTACOL. OPRELIȘTE. PAGUBĂ. PĂCAT. PIEDICĂ. PIERDERE. PREJUDICIU. STAVILĂ. STRICĂCIUNE. VINĂ. VINOVĂȚIE.

Intrare: zminteală
zminteală
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: sminteală
sminteală substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smintea
  • sminteala
plural
  • sminteli
  • smintelile
genitiv-dativ singular
  • sminteli
  • smintelii
plural
  • sminteli
  • smintelilor
vocativ singular
plural
zminteală substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zmintea
  • zminteala
plural
  • zminteli
  • zmintelile
genitiv-dativ singular
  • zminteli
  • zmintelii
plural
  • zminteli
  • zmintelilor
vocativ singular
plural

sminteală zminteală

  • 1. Tulburare a minții.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: nebunie scrânteală attach_file 3 exemple
    exemple
    • Sînt semne de sminteală în lume... Sminteala trebuie călcată în picioare. VORNIC, P. 223.
      surse: DLRLC
    • Sminteala nu se știa bine din ce-i venise. SADOVEANU, la TDRG.
      surse: DLRLC
    • Vai de cel ce se smintește, dar mai vai de cel prin care vine sminteala! CREANGĂ, A. 142.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Socot că măria-sa Nicoară cu ai săi n-or fi avut nici o sminteală pe cale, căci îi poartă om cuminte pe poteci ferite. SADOVEANU, N. P. 19.
      surse: DLRLC
    • Acele oști turcești ce se văd erau ariergarda de patru mii călăreți supt Hasan-pașa, care mergea trăgîndu-se încet și cu bună rînduială, îngrijind d-a nu primi în coadă vreo sminteală din partea noastră. BĂLCESCU, O. II 111.
      surse: DLRLC
    • Ploile cele multe de toamnă aduc sminteală la struguri și la porumb. I. IONESCU, M. 61.
      surse: DLRLC
    • 2.1. locuțiune adverbială Fără sminteală = în mod absolut.
      exemple
      • Ceru un ajutor de oameni, îndatorindu-se a-i aduce capul lui Codreanu fără sminteală. GANE, N. I 195.
        surse: DLRLC
    • 2.2. expresie A da (pe cineva) de sminteală = a face (pe cineva) de râs; a da de gol.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Bag de samă deodată că noutatea de care erau mîndri botoșănenii îi dă de sminteală. SADOVEANU, E. 82.
        surse: DLRLC
      • Să nu mă dai de sminteală. ALECSANDRI, T. 425.
        surse: DLRLC
      • Te rog să dai ficiorului Costachi cincisprezece galbini și dumneata îi vei trage înapoi... Te rog numai să nu-mi faci sminteală. KOGĂLNICEANU, S. 222.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Sminti + sufix -eală.
    surse: DEX '09 DEX '98