2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

smicura [At: (a. 1600) CUV. D. BĂTR. II, 149/8 / V: (înv) zm~, (reg) ~ri, m~ / Pzi: smicur / E: ml *exmiculare cf lat micŭla] 1 vt (Îrg) A sfărâma (1). 2 vt (Îrg; c. i. boabe de porumb) A dezghioca (3). 3 vt (Înv) A biciui. 4 vi (Reg) A tremura. 5 vi (Reg) A purta ceva repede înainte și înapoi. 6-7 vri (Mun; d. copii) A scânci.

SMICURÁ, smícur, vb. I. Tranz. A sfărîma în bucăți mici; a dumica, a frînge. (Atestat în forma smicuri) [Șandru] care, de alte dăți, Ar fi smicurit bucăți P-acel om cu-așa cuvinte, Tot rîdea ca scos din minte Și-n batjocură privea Lung la mine. COȘBUC, P. II 213. ♦ A biciui, a lovi. Porunci apoi dă craiul pe pag cu vergi să-l bată, Cu bici în patru plesne s-o smicure pe fată. COȘBUC, P. II 201. – Variantă: smicurí vb. IV.

ZMICURA vb. (Mold., Criș.) A sfărîma, a zdrobi (în bătaie). A: O zmicurară cu cureale verzi. DOSOFTEI, VS, s. v. smicura. Fu bătut foarte tare, tot trupul zmicurînd. DOSOFTEI, VS, s. v. smicura. C: Căutați o căldare și zmicurați pietri și le băgați în căldare. C 1692, 532r. Etimologie: lat. *exmiculare. Cf. s t o r o h ă n i, ș u p i (2).

smicurà v. a sdruncina. [Lat. *EXMICULARE (din MICULA, fărămă)].

zmícur, a v. tr. (lat. *ex-miculo, -áre, d. micula, dim. d. mica, fărmătură). Trans. vest. Fărămițesc, fărîm, frămînt: a zmicura cașu (BSG. 1937, 96).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SMICURÁ vb. v. biciui, dezghioca, mărunți, pisa sfărâma, șfichiui, zdrobi.

smicura vb. v. BICIUI. DEZGHIOCA. MĂRUNȚI. PISA. SFĂRÎMA. ȘFICHIUI. ZDROBI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

SMICURÁ, smícur, vb. I. Tranz. 1. A culege boabele de pe un știulete de porumb; (despre păstăioase) a bate păstăile uscate pentru a separa boabele (de mazăre, etc.). 2. (Fig.) A călca în picioare. (din smâc1, în loc de smicula, ca și în zgribuli > zgriburi; sau din lat. exmicŭlāre < mica)

Intrare: zmicurare
zmicurare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zmicurare
  • zmicurarea
plural
  • zmicurări
  • zmicurările
genitiv-dativ singular
  • zmicurări
  • zmicurării
plural
  • zmicurări
  • zmicurărilor
vocativ singular
plural
Intrare: smicura
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • smicura
  • smicurare
  • smicurat
  • smicuratu‑
  • smicurând
  • smicurându‑
singular plural
  • smicură
  • smicurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • smicur
(să)
  • smicur
  • smicuram
  • smicurai
  • smicurasem
a II-a (tu)
  • smicuri
(să)
  • smicuri
  • smicurai
  • smicurași
  • smicuraseși
a III-a (el, ea)
  • smicură
(să)
  • smicure
  • smicura
  • smicură
  • smicurase
plural I (noi)
  • smicurăm
(să)
  • smicurăm
  • smicuram
  • smicurarăm
  • smicuraserăm
  • smicurasem
a II-a (voi)
  • smicurați
(să)
  • smicurați
  • smicurați
  • smicurarăți
  • smicuraserăți
  • smicuraseți
a III-a (ei, ele)
  • smicură
(să)
  • smicure
  • smicurau
  • smicura
  • smicuraseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zmicura
  • zmicurare
  • zmicurat
  • zmicuratu‑
  • zmicurând
  • zmicurându‑
singular plural
  • zmicură
  • zmicurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zmicur
(să)
  • zmicur
  • zmicuram
  • zmicurai
  • zmicurasem
a II-a (tu)
  • zmicuri
(să)
  • zmicuri
  • zmicurai
  • zmicurași
  • zmicuraseși
a III-a (el, ea)
  • zmicură
(să)
  • zmicure
  • zmicura
  • zmicură
  • zmicurase
plural I (noi)
  • zmicurăm
(să)
  • zmicurăm
  • zmicuram
  • zmicurarăm
  • zmicuraserăm
  • zmicurasem
a II-a (voi)
  • zmicurați
(să)
  • zmicurați
  • zmicurați
  • zmicurarăți
  • zmicuraserăți
  • zmicuraseți
a III-a (ei, ele)
  • zmicură
(să)
  • zmicure
  • zmicurau
  • zmicura
  • zmicuraseră
verb (VT334)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • smicuri
  • smicurire
  • smicurit
  • smicuritu‑
  • smicurind
  • smicurindu‑
singular plural
  • smicure
  • smicuriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • smicur
(să)
  • smicur
  • smicuream
  • smicurii
  • smicurisem
a II-a (tu)
  • smicuri
(să)
  • smicuri
  • smicureai
  • smicuriși
  • smicuriseși
a III-a (el, ea)
  • smicure
(să)
  • smicure
  • smicurea
  • smicuri
  • smicurise
plural I (noi)
  • smicurim
(să)
  • smicurim
  • smicuream
  • smicurirăm
  • smicuriserăm
  • smicurisem
a II-a (voi)
  • smicuriți
(să)
  • smicuriți
  • smicureați
  • smicurirăți
  • smicuriserăți
  • smicuriseți
a III-a (ei, ele)
  • smicure
(să)
  • smicure
  • smicureau
  • smicuri
  • smicuriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zmicurare

etimologie:

smicura zmicura smicuri

etimologie: