2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. – V. smeri.

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. – V. smeri.

smerit, ~ă [At: COD. VOR.2 56r/4 / V: (îrg) zm~ / Pl: ~iți, ~e / E: smeri] 1 a (D. oameni) Care adoptă o atitudine umilă Si: supus, umil, umilit, (liv) obsecvios, (îrg) ofilit, (înv) smerin (1), smernic (1), suplecat, (fam) spăsit (3). 2 a (D. manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) Care exprimă smerenie (1) Si: supus, umil, umilit, (liv) obsecvios, (îrg) ofilit, (înv) smerin (2), smernic (2), suplecat, (fam) spăsit (4). 3 av În mod umil, supus, plin de respect etc. 4 a (Înv; în formule de respect sau epistolare) Preaplecat. 5-6 a, smf (Înv; d. oameni) Modest. 7-10 a, smf (Pex) Lipsit de însemnătate sau de bunuri materiale Si: smerin (4-5). 11 a (Pex; d. lucruri) Simplu (18). 12-14 a, smf, av (D. oameni) (Care este) cuviincios, respectuos Si: (înv) smerin (6-7). 15-17 a, av, smf (Pex; d. oameni) Sfios. 18 a (D. manifestări ale oamenilor) Care exprimă bună-cuviință, respect Si: (înv) smerin (10). 19 a (Pex; d. manifestări ale oamenilor) Care exprimă sfială Si: (înv) smerin (11). 20-21 a, smf (Bis; d. oameni) Care se supune preceptelor religiei creștine, autorității lui Dumnezeu Si: credincios (12-13), cucernic (1), cuvios (16), evlavios (1-2), pios, religios, (înv) blagocestiv, pietos, râvnitor, smerin (12), (îrg) smernic (3), (îvr) smerelnic (1), (frm) devot. 22-23 a, smf (Bis; d. oameni) Care are o atitudine cucernică în fața divinității Si: credincios, cucernic (8), cuvios, evlavios (1-2), pios, religios, (înv) blagocestiv, pietos, râvnitor, smerin (13), (îrg) smernic (4), (îvr) smerelnic (2), (frm) devot. 24 av În mod cucernic. 25 a (D. manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) Care manifestă cucernicie în fața divinității Si: credincios, cucernic (12), cuvios, evlavios (4), pios, religios, (înv) blagocestiv, pietos, râvnitor, smerin (14), (îrg) smernic (5), (îvr) smerelnic (3), (frm) devot. 26 a (Rar; d. oameni) Care se căiește.

zmerit, -ă adj. v. smerit.

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, modest, resemnat; (Bis.) cucernic, evlavios. Cîntări smerite se înălțau de sub bolțile de piatră. SADOVEANU, O. VII 214. Vorbea liniștit. Noi ascultam smeriți cu ochii în jos, și cuvintele lui ne pălmuiau. VLAHUȚĂ, O. A. 496. Iară eu, mîncînd lupește, mă făceam smerit și numai rîdeam în mine. CREANGĂ, A. 61. Smerit în genunchi pică Și de fală se dezbracă. ALECSANDRI, P. A. 44. ◊ (Poetic) Ci prin flori întrețesute printre gratii luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I 76. ◊ (Adverbial) Vorbește smerit, cam din vîrful limbii, și nu se supără niciodată. STĂNOIU, C. I. 84.

smerít, -ă adj. (d. a se smeri). Modest, umil: un smerit sihastru. Adv. A saluta smerit. – Și zm- (vest).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SMERÍT adj. v. cinstit, credincios, devotat, fidel, modest, nestrămutat, statornic.

SMERÍT adj. 1. v. supus. 2. v. preaplecat. 3. v. umil. 4. v. credincios.

smerit adj. v. CINSTIT. CREDINCIOS. DEVOTAT. FIDEL. MODEST. NESTRĂMUTAT. STATORNIC.

SMERIT adj. 1. plecat, supus, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine, o privire ~.) 2. preaplecat, supus. (Al dumneavoastră ~ slujitor.) 3. umil, (fam.) spăsit. (Avea o figură ~.) 4. (BIS.) credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, rîvnitor, bine-credincios. (Om ~.)

Intrare: zmerită
zmerită
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: smerit
smerit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smerit
  • smeritul
  • smeritu‑
  • smeri
  • smerita
plural
  • smeriți
  • smeriții
  • smerite
  • smeritele
genitiv-dativ singular
  • smerit
  • smeritului
  • smerite
  • smeritei
plural
  • smeriți
  • smeriților
  • smerite
  • smeritelor
vocativ singular
plural
zmerit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zmerit
  • zmeritul
  • zmeritu‑
  • zmeri
  • zmerita
plural
  • zmeriți
  • zmeriții
  • zmerite
  • zmeritele
genitiv-dativ singular
  • zmerit
  • zmeritului
  • zmerite
  • zmeritei
plural
  • zmeriți
  • zmeriților
  • zmerite
  • zmeritelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

smerit zmerit

etimologie:

  • vezi smeri
    surse: DEX '09 DEX '98