ZLĂTÁR, zlătari, s. m. 1. (Înv.) Meșter (țigan) care se ocupa cu prelucrarea aurului. 2. Țigan (nomad). – Din bg., sb. zlatar.

zlătar sm [At: PRAV. 77 / V: (pop) sglot~, (îvr) zlot~ / S și: sl~ / Pl: ~i / E: slv златарь] 1 Meșter (țigan) care se ocupă cu prelucrarea și comercializarea aurului. 2 Țigan (nomad).

zlotar sm vz zlătar

ZLĂTÁR, zlătari, s. m. 1. (Înv.) Meșter (țigan) care se ocupa cu prelucrarea aurului. 2. Țigan (nomad). – Din bg., scr. zlatar.

ZLĂTÁR, zlătari, s. m. 1. Meșter (țigan) care se ocupa în trecut cu prelucrarea aurului. – V. aurar (1). 2. Țigan (nomad). Un urîcios care a fost și a rămas un zlătar. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 326.

ZLĂTÁR, zlătari, s. m. 1. (Înv.) Meșter (țigan) care se ocupa cu prelucrarea aurului. 2. Țigan (nomad). – Bg., sb. zlatar.

ZLĂȚÁR ~i m. înv. 1) Meșter (țigan) care confecționa obiecte din aur. 2) Țigan nomad, care trăia în șatră; șătrar. /<bulg., sb. zlatar

zlătar m. țigan aurar. [Slav. ZLATARĬ (din ZLATO, aur)].

zlătár m. (vsl. zlatarĭ, d. zlato, aur). Munt. (Mold. vechĭ). Țigan aurar (căutător de aur în rîurĭ). – Fem. zlắtăriță. V. rudar, lăĭeș.

zlătár s. m., pl. zlătári

zlătár s. m., pl. zlătári

zlătar

ZLĂTÁR s. v. aurar.

zlătar s. v. AURAR.

ZLĂTÁR, zlătári, s. m. 1. ~, v. aurar. 2. ~, aparținător comunitaților care se îndeletniceau cu căutatul și strânsul nisipurilor aurifere. [și DLRLC]

ZLĂTAR subst. (aurar). 1. Zlătariul (17 A II 196). 2. Pentru derivatele din sl. злaтъ „aur” v. Partea I-a: Zlataust.