ZGÎRIA, zgîrii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o rană ușoară pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. Mîța blîndă zgîrie rău, se spune despre oamenii fățarnici. ♦ A produce pe un obiect o rozătură, o julitură. ◊ Expr. A zgîria pămîntul = a ara superficial, la suprafață. A zgîria hîrtia = a scrie (prost). 2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul; a ustura. – Lat. *scaberare (< scaber).