zglavoc, ~oacă smf vz zglăvoc

GLĂVOACĂ s. f. v. zglăvoc.

ZGLĂVOC, -OACĂ, zglăvoci, -oace, s. f., s. m. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoacă s. f.] – Din bg. glavoč.

batoacă sf vz zglăvoacă

glăvoancă sf vz zglăvoc

slavoacă sf vz zglăvoc

slavocă sf vz zglăvoc

slăvac sm vz zlăvoc

slăvoc, ~oacă smf vz zglăvoc

slăvocă sf vz zglăvoc

zgălvoasă sf vz zglăvoc

zgăvloacă sf vz zglăvoc

zglavac sm vz zglăvoc

zglavoci sm vz zglăvoc

zglăboacă sf vz zglăvoc

zglăbog sm vz zglăvoc

zglăvoace sf vz zglăvoc

zglăvoc, ~oacă [At: ANON. CAR. / V: (îrg) ~og sm, zlăvoc, zlăvac sm, slăvoc, (reg) ~oace sf, ~ăboacă sf, ~ăbog, zglav~ sm, zglavac sm, ~vic, ~lavoci sm, ~lovac, ~lovoci, zgăvloacă, zgălvoasă sf, zlăvac, slavoacă, slavocă, slăvac, slăvocă, glăvoc / Pl: ~oci, ~oace și (reg) ~oci sf / E: bg главок, главоч, srb glavoč] 1 smf Pește mic, de culoare cenușie-cafenie, cu corpul cilindric, fără solzi, cu capul mare și turtit, răspândit în apele de munte Si: moacă, (reg) babă (22), babete, moață², popă, zglivă (Cottus gobio). 2 smf (Reg; șîs ~ pestriț) Pește mic, puțin răspândit, care trăiește în apele repezi și puțin adânci cu aceleași caracteristici cu zglăvoaca (1) (Cottus poecilopus). 3 smf (Iht; reg; șîs ~oace mică) Guvid (1) (Gobius). 4 sm Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina simplă, cu un singur capitul și cu flori purpurii Si: (reg) ghioc, smoc (Centaurea nervosa). 5 sm (Bot; pop) Albăstriță (Centaurea cyanus). 6 sm (Bot; reg) Ghioc (Centaurea phrygia). 7 sm (Bot; reg) Ghioc (Centaurea pseudophrygia). 8 sm (Bot; reg) Albăstriță (Centaurea jacea). 9 sm (Bot; reg) Ciolobot (Centaurea spinulosa). 10 sm (Bot; reg; îc) ~-galben Scai-galben (Centarea solstitialis). 11 sm (Bot; reg) Inflorescență a cânepii. 12 sm (Bot; pex) Parte superioară la unele plante. 13 sf (Reg) Capse cu toartă, din aramă, care se aplică pe curele.

zglăvog, ~oagă smf vz zglăvoc

zglovac sm vz zglăvoc

zglovoci sm vz zglăvoc

zlăvac sm vz zglăvoc

zlăvoc, ~oacă smf vz zglăvoc corectat(ă)

zglăvoc, -oacă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (iht.) Pește mic cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, lipsit de solzi, de culoare cenușie-cafenie, răspîndit în apele reci de munte (Cottus gobio). 2 s.m. (bot.) Inflorescen cînepii (de toamnă). 3 s.m. (bot.) Albăstrea (Centa. cyanus). • pl. -oci, -oace. și slăvoc, -oacă s.m., s.f., slăvac s.m., (reg) glăvoacă s.f. /<bg. главок, srb. glavoč.

ZGLĂVOC, -OACĂ, zglăvoci, -oace, subst. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoacă s. f.] – Din bg. glavoč.

GLĂVOACĂ, glăvoace, s. f. V. zglăvoc.

ZGLĂVOACĂ, zglăvoace, s. f. Pește mic, de culoare cenușie-cafenie, cu capul turtit, cu gura largă, fără solzi, care trăiește în apele de munte și se hrănește, mai ales, cu ouăle altor pești (Cottus gobio); babă moacă, slăvoacă. Aceste ape limpezi, în care joacă păstrăvul și zglăvoaca, vin din depărtări și adîncimi de codri. SADOVEANU, V. F. 16. Într-o clipă masa fu gata: cîteva foi late și rotunde de podbal, cu zglăvoace și boișteni uscați pe vatră, cîteva măsline. HOGAȘ, M. N. 140. – Variantă: zglăvoc (MARIAN, INS. 56) s. m.

ZGLĂVOC², zglăvoci, s. m. (Popular) 1. Floarea de cînepă (mai ales a cînepei de toamnă, care poartă sămînța). Cînepa de toamnă, (cea femelă) este cea care rămîne verde pînă cînd se culege; ea face sămînță în zglăvoc. PAMFILE, A. R. 169. Cînd pămîntul e tare, o taie [cînepa] cu sapa la rădăcină, fără s-o smîncească, căci așa s-ar scutura sămînța din zglăvoc. ȘEZ. IX 140. 2. (Bot.) Ghioc, vinețele. Zglăvoc... are foi ca leușteanul. Șe pune în scăldătoarea copiilor bolnavi. ȘEZ. XV 142.

ZGLĂVOC¹ s. m. v. zglăvoacă.

ZGLĂVOACĂ, zglăvoace, s. f. Pește mic cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspîndit în apele de munte (Cottus gobio). [Var.: zglăvoc s. m.] – Bg. glavoč.

ZGLĂVOC¹ s. m. v. zglăvoacă.

ZGLĂVOC², zglăvoci, s. m. (Pop.) 1. Floare de cînepă (mai ales a cînepei de toamnă). 2. (Bot.) Vinețele. – Bg. glavoč.

ZGLĂVOACĂ ~ce f. Pește de talie mică, fără solzi, având cap mare și turtit, răspândit în apele de munte. /<bulg. glavoț

ZGLĂVOC ~ci m. 1) Floare a cânepei (de toamnă). 2) Plantă erbacee cu flori, de obicei albastre, care crește, mai ales, prin semănături; albăstrea. /<bulg. glavoț

sglăvoc m. 1. Bot. ghioc; 2. pește cu aripioare scurte și cu capul mare, trăiește prin apele din regiunea muntoasă (Cottus gobio). [Și glăvoc = bulg. GLAVOČ: tras din glavă, căpățână, pește cu capul mare].

zglăvoácă și -oágă f., pl. e (din zglăvoc. Cp. cu chefal). La munte. Un pește cu trupu mic și capu mare (lophius). – Dicț. daŭ și forma glăvoc și glăvocĭ (sîrb. glávoc, grindel; bg. glavoč, obleț). – Și zl-. V. moacă 1 și guvid.

zglăvóc și -óg m. (sîrb. zglavak, nod, juncțiune, d. glava, cap; glavoč, obleț [pește] și tătăișă [plantă]. V. zglăvoacă și ghioc 2). Zglăvoacă. Partea de sus a uneĭ plante, căpățînă, bulb, spic: să se treĭere ca să se scuture zglăvocu (Vs.), fără s’o zmîncească, căcĭ așa s’ar scutura sămînța (cînepeĭ) din zglăvoc (Șez. 9, 140). Un fel de centauree numită și corovatică și jmoc. – Și zl-.

!zglăvoc (pește; plantă) s. m., pl. zglăvoci

zglăvoacă / zglăvoc (pește) s. f. / s. m., pl. zglăvoace / zglăvoci

zglăvoc² (plantă) s. m., pl. zglăvoci

zglăvoacă s. f. / zglăvoc s. m. (zool.), pl. zglăvoace / zglăvoci

zglăvoc (bot.) s. m., pl. zglăvoci

GLĂVOACĂ s. (IHT.) 1. (Gobius kessleri) (reg.) mitroacă, mitrocar, guvidie de baltă. 2. (Gobius fluviatilis) (reg.) guvidie de vad, porcușor de vad.

ZGLĂVOACĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.

ZGLĂVOC s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriță, ghioc, vinețea, vinețică.

ZGLĂVOC-GALBEN s. v. scai-galben.

GLĂVOACĂ s. (IHT.) 1. (Gobius kessleri) (reg.) mitroacă, mitrocar, guvidie-de-baltă. 2. (Gobius fluviatilis) (reg.) guvidie-de-vad, porcușor-de-vad.

ZGLĂVOACĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.

zglăvoc s. v. ALBĂSTREA. ALBĂSTRICĂ. ALBĂSTRIȚĂ. GHIOC. VINEȚEA. VINEȚICĂ.

zglăvoc-galben s. v. SCAI-GALBEN.

sglăvoc (-ci), s. m. – 1. Moacă, babă (Cottus gobio). – 2. Albăstrea (Centaurea cyanus, Centaurea phrygia). – Var. z(g)lăvoc, sglăvoacă. Sb. glàvoc, cf. Daničič, III, 183 (Cihac, II, 121; Conev 53), cf. pol. głowacz, ceh. lawouch și glavă. Legătura sensului al doilea cu rut. gliba „bulgăre de pămînt” (Byhan 341) nu este probabilă.

ZGLĂVOC, ZGLĂVOACĂ, zglăvoci, zglăvoace, s. m. și f. ~ (din sb. glàvoč; cf. pol. głowacz, ceh. hlawouch și glavă)

ZLĂVOC, zlăvoci, s. m. (Var.) Zglăvoc. (cf. zglăvoc)

zglăvoc² s.m. (înv.) căpățână, bulb, spic.

zglăvoacă, (zglăvoc), s.f. și m. – (reg.; zool.) Specie de pește care trăiește în apele reci de munte (Cottus gobio). Semnalat pe tot cursul râului Vișeu, dar și în Iza și Săpânța (Ardelean, Bereș, 2000: 86). – Din bg. glavoč „obleț” (DLRM, DEX, MDA), srb. glavoč (MDA).