2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

scurma [At: PSALT. 10 / V: (înv) ~rima, (reg) scăr~, scâr~, scruma, zgâr~, zgur~ / Pzi: scurm / E: ns cf alb gërmoj, zgërmis] 1-2 vt (Îrg; c. i. gropi, șanțuri, excavații, concavitatea unor construcții etc.) A scormoni (1-2). 3-4 vti (C. i. pământ, roci) A zgâria (superficial) cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu unghiile, cu un instrument etc., pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură (mică) Si: (îrg) a zgârmăi, (reg) scurmuzui (1), (pop) a săpa , a râcâi. 5 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) șerpii la burtă A-i fi (foarte) foame. 6 vt (Îrg; îe) A ~ (pe cineva) la inimă A tulbura. 7 (Reg; îe) A ~ (pe cineva) paralele în pungă A fi risipitor. 8 vt (Rar) A scormoni (11). 9 vt (Pex) A ara4. 10 vt (Reg; c. i. o rană, o inflamație; îf scârma) A zgândări. 11 vi (Îvp) A scormoni (6). 12 vt (Rar; c. i. praf, nisip etc.) A răscoli. 13 vt (Fig; rar; d. oameni) A enerva (6). 14 vt (Fig) A scruta (2). 15 vt (Rar; c. i. oameni) A roade1. 16 vt (Rar; c. i. oameni) A preocupa (chinuind sufletește) Si: a irita. 17 vi (Îvr) A unelti (împotriva cuiva).

SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. excorrimare.

SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. 1. A zgîria pămîntul (cu piciorul, cu botul, cu o unealtă) pentru a face o gaură sau pentru a căuta și a scoate ceva la iveală; a rîcîi, a scormoni. Cu capetele plouate, caii scurmau pămîntul și sforăiau din cînd în cînd liniștiți. DUMITRIU, N. 151. Apăreau zimbrii cu fruntea lată, scurmînd mînios țărîna în copite și năpustindu-se ca o catapultă. C. PETRESCU, A. 17. Caii varsă foc pe nară, scurmă țărna și nechează. EFTIMIU, Î. 52. ◊ (Într-o imagine poetică) Eu sînt trimisul timpurilor noi, Ieșit din rînd cu cei ce scurmă glia. BENIUC, V. 86. ◊ Intranz. (De obicei cu determinări locale) Satul, cu acoperișurile de stuh... cu porci negri scurmînd pe sub uși și pe sub praguri, se scufunda în noapte. CAMILAR, N. I 324. O găină albă, a-nceput să scurme-n drum. D. BOTEZ, P. O. 26. Auzi! găinile ei scurmă în ograda mea și ea nu-mi dă măcar un ou! DUNĂREANU, N. 21. Cerbul... scurmînd de trei ori cu piciorul în pămînt, se tologește jos pe pajiște. CREANGĂ, P. 226. (Fig.) Ciocanul se auzea înăbușit scurmînd în munte. SADOVEANU, O. VI 276. Crește-n urma plugului ce scurmă, O brazdă neagră. D. BOTEZ, P. O. 26. 2. Fig. A irita, a preocupa, a chinui (răscolind gînduri, sentimente). Rînduiala ce te muncește, te scurmă. CONACHI, P. 264.

A SCURMÁ scurm tranz. 1) (pământ, paie, gunoi etc.) A răscoli, dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a râcâi. 2) fig. (despre gânduri, griji etc.) A chinui sufletește; a nu lăsa în pace. 3) fam. (persoane) A încerca de a submina, răscolind trecutul cuiva (pentru a găsi lucruri compromițătoare); a râma. /cf. lat. excorrimare

scurmà v. 1. a săpa cu unghiile ori cu botul, vorbind de găină sau de porc; 2. fig. a roade: ceva îl scurma la inimă; 3. a scruta: îmi scurmă fundul gândurilor. [Lat. *EXCONRIMARI].

scurm (est) și scîrm (vest) a -á v. tr. (mai degrabă d. curm 2 de cît d. lat. *ex-corrimari, d. rimari, a scormoni. V. rîm). Scormonesc (răscolesc) pămîntu cu unghiile (rîcîĭ) saŭ și cu rîtu (rîm): găinile și cîniĭ aŭ scurmat toată grădina. Fig. A te scurma ceva la inimă, în buzunar, a nu te simți liniștit pînă ce nu-țĭ ușurezĭ sufletu sau buzunaru. – În Olt. și zgîrmăĭ, a -i (NPl. Ceaur, 143).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmá vb., ind. prez. 3 sg. scúrmă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCURMÁ vb. 1. a râcâi, a scormoni, (rar) a scotoci, (înv., pop. și fam.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a răcăli, a rășchia, a scodormoli, (prin Mold.) a râcălui, (Transilv. și Maram.) a scorni. (Găinile ~ pământul.) 2. a scormoni, (pop.) a săpa, (reg.) a dricui. (Porcul ~ cu râtul pământul.)

SCURMA vb. 1. a rîcîi, a scormoni, (rar) a scotoci, (înv., pop. și fam.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a răcăli, a rășchia, a scodormoli, (prin Mold.) a rîcălui, (Transilv. și Maram.) a scorni. (Găinile ~ pămîntul.) 2. a scormoni, (pop.) a săpa, (reg.) a dricui. (Porcul ~ cu rîtul pămîntul.)

arată toate definițiile

Intrare: zgârmăire
zgârmăire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zgârmăire
  • zgârmăirea
plural
  • zgârmăiri
  • zgârmăirile
genitiv-dativ singular
  • zgârmăiri
  • zgârmăirii
plural
  • zgârmăiri
  • zgârmăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: scurma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scurma
  • scurmare
  • scurmat
  • scurmatu‑
  • scurmând
  • scurmându‑
singular plural
  • scurmă
  • scurmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scurm
(să)
  • scurm
  • scurmam
  • scurmai
  • scurmasem
a II-a (tu)
  • scurmi
(să)
  • scurmi
  • scurmai
  • scurmași
  • scurmaseși
a III-a (el, ea)
  • scurmă
(să)
  • scurme
  • scurma
  • scurmă
  • scurmase
plural I (noi)
  • scurmăm
(să)
  • scurmăm
  • scurmam
  • scurmarăm
  • scurmaserăm
  • scurmasem
a II-a (voi)
  • scurmați
(să)
  • scurmați
  • scurmați
  • scurmarăți
  • scurmaserăți
  • scurmaseți
a III-a (ei, ele)
  • scurmă
(să)
  • scurme
  • scurmau
  • scurma
  • scurmaseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zgârmăi
  • zgârmăire
  • zgârmăit
  • zgârmăitu‑
  • zgârmăind
  • zgârmăindu‑
singular plural
  • zgârmăie
  • zgârmăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zgârmăi
(să)
  • zgârmăi
  • zgârmăiam
  • zgârmăii
  • zgârmăisem
a II-a (tu)
  • zgârmăi
(să)
  • zgârmăi
  • zgârmăiai
  • zgârmăiși
  • zgârmăiseși
a III-a (el, ea)
  • zgârmăie
(să)
  • zgârmăie
  • zgârmăia
  • zgârmăi
  • zgârmăise
plural I (noi)
  • zgârmăim
(să)
  • zgârmăim
  • zgârmăiam
  • zgârmăirăm
  • zgârmăiserăm
  • zgârmăisem
a II-a (voi)
  • zgârmăiți
(să)
  • zgârmăiți
  • zgârmăiați
  • zgârmăirăți
  • zgârmăiserăți
  • zgârmăiseți
a III-a (ei, ele)
  • zgârmăie
(să)
  • zgârmăie
  • zgârmăiau
  • zgârmăi
  • zgârmăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

scurma zgârmăi

  • 1. popular A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: râcâi răscoli scormoni attach_file 10 exemple
    exemple
    • Cu capetele plouate, caii scurmau pămîntul și sforăiau din cînd în cînd liniștiți. DUMITRIU, N. 151.
      surse: DLRLC
    • Apăreau zimbrii cu fruntea lată, scurmînd mînios țărîna în copite și năpustindu-se ca o catapultă. C. PETRESCU, A. 17.
      surse: DLRLC
    • Caii varsă foc pe nară, scurmă țărna și nechează. EFTIMIU, Î. 52.
      surse: DLRLC
    • poetic Eu sînt trimisul timpurilor noi, Ieșit din rînd cu cei ce scurmă glia. BENIUC, V. 86.
      surse: DLRLC
    • Satul, cu acoperișurile de stuh... cu porci negri scurmînd pe sub uși și pe sub praguri, se scufunda în noapte. CAMILAR, N. I 324.
      surse: DLRLC
    • O găină albă, a-nceput să scurme-n drum. D. BOTEZ, P. O. 26.
      surse: DLRLC
    • Auzi! găinile ei scurmă în ograda mea și ea nu-mi dă măcar un ou! DUNĂREANU, N. 21.
      surse: DLRLC
    • Cerbul... scurmînd de trei ori cu piciorul în pămînt, se tologește jos pe pajiște. CREANGĂ, P. 226.
      surse: DLRLC
    • figurat Ciocanul se auzea înăbușit scurmînd în munte. SADOVEANU, O. VI 276.
      surse: DLRLC
    • figurat Crește-n urma plugului ce scurmă, O brazdă neagră. D. BOTEZ, P. O. 26.
      surse: DLRLC

etimologie: