ZĂNAT, zănaturi, s. n. (Reg.) Meserie, meșteșug. – Din sb. zanat.

zănat sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~ie sf (A: nct), ~neat, zan~, zen~ / Pl: ~uri și (reg) ~e / E: srb zanat] 1 (Îrg) Meșteșug (1). 2 (Reg; pex) Măiestrie¹. 3 (Reg) Datină (2). 4 (Reg) Obicei.

zănat s.n. (reg.) 1 Obicei. 2 Meserie, meșteșug. Aș vrea și eu să mai scap de zănat (SLAV.). • pl. -uri. /<srb. zanat.

ZĂNAT, zănaturi, s. n. (Reg.) Meserie, meșteșug. – Din scr. zanat.

ZĂNAT, zănaturi, s. n. (Ban:) Meserie, meșteșug.; Cu glas domol, spuse unde s-a născut, la cine a învățat zănatul și cîtă vreme a lucra. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 40. Aș vrea și eu să mai scap de zănat, urmă el, să mai odihnesc, și aș putea să fiu tignit. SLAVICI, O. II 213.

ZĂNAT, zănaturi, s. n. (Reg.) Meserie, meșteșug. – Sb. zanat.

zănat n. (Banat) 1. obiceiu: tot satu cu zănatu; 2. meșteșug: dă-ți copilul la zănat. [Serb. ZANAT].

zănát n., pl. urĭ (sîrb. zanat, d. turc. zanat, d. ar. san’at, meserie). Ban. Trans. Meserie. Obiceĭ: în tot satu e zănatu (Hațeg).

zanat sn vz zănat

zănatie sf vz zănat

zăneat sn vz zănat

zenat sn vz zănat

zanát, V. zănat.

zănat (înv., reg.) s. n., pl. zănaturi

zănat (reg.) s. n., pl. zănaturi

zănat s. n., pl. zănaturi

ZĂNAT s. v. meserie, meșteșug.

zănat s. v. MESERIE. MEȘTEȘUG.

zănat (-turi), s. n. – Meserie, profesie. Tc. zanat, prin intermediul sb. zanat (Tiktin; Bogrea, Dacor., III, 740). În Banat. – Der. zănătar, s. m. (slujbaș).