zdrumicat, ~ă a [At: ECONOMIA, 76/10 / S și: sd~ / Pl: ~ați, ~e / E: zdrumica] (Pop) 1 Zdrobit² (1, 7).

zdrumicat, -ă adj. (pop.)cCare este făcut bucățele, sfărîmat, zdrobit. Prundișu-i zdrumicat ca marna (PER.). ◊ Fig. Prin mîndrul întuneric al pădurii de argint Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind (EMIN.). • pl. -ți, -te. /v. zdrumica.

ZDRUMICAT, -Ă, zdrumicați, -te, adj. Strivit, zdrobit, sfărîmat. ◊ Fig. Auzea scîrțîind roata ciuturii de la fîntină și... apa zdrumicată pe mîna și pe fața lui Manlache. POPA, V. 30. Prin mîndrul întuneric al pădurii de argint Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind. EMINESCU, O. I 85.

ZDRUMICAT, -Ă, zdrumicați, -te, adj. (Pop.) Făcut bucățele, sfărîmat, zdrobit. – V. zdrumica.

zdrumeca v vz zdrumica

zdrumica vt [At: BIBLIA (1688), 260¹/8 / V: (reg) ~meca / S și: sd~ / Pzi: zdrumic / E: ctm zdrobi și dumica] 1-9 (Pop; c. i. mai ales obiecte) A zdrobi (1, 6, 10, 14, 15-17, 19, 24).

zdrumica vb. I. tr. (pop.) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) A face bucățele, a sfărîma. ◊ fig. Călușarii zdrumicau bătuta pe bîte (ARGH.). 2 (compl. indicăființe sau părți ale corpului lor) A lovi puternic, provocînd traumatisme. L-a izbit pe-a lui coif, cît oasele capului toate I-a zdrumicat (MURNU). 3 (compl. indică armate, grupuri de oameni înarmați etc.) A suferi o înfrîngere categorică; a nimici. Românii îi zdrumicau fără cruțare (ISP.). • prez.ind. zdrumic. /dumica + zdrobi, prin contaminare.

ZDRUMECA vb. I v. zdrumica.

ZDRUMICA, zdrumic, vb. I. Tranz. 1. A face bucățele; a sfărîma, a zdrobi. Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării Cesaru ’ncă veghează la trunchiul cel plecat Al sălciei pletoase. EMINESCU, O. I 63. Sabia scotea, în vînt o-nvîrtea, Pe șerpe-l lovea, Trupu-i zdrumica. ANT. LIT. POP. I 315. 2. A nimici, a distruge. Zdrumicară pe păgîni ca pe furnici. ISPIRESCU, M. V. 16. Așa urs oștirea întreagă este în stare să o zdrumice. CREANGĂ, P. 188. – Variantă: zdrumeca (SANDU, D. P. 130) vb. I.

ZDRUMICA, zdrumic, vb. I. Tranz. (Pop.) A face bucățele, a sfărîma, a zdrobi. ♦ A nimici, a distruge. – Din dumica (după zdrobi).

A ZDRUMICA zdrumic tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A preface în bucăți (prin presare, lovire etc.); a sfărâma; a zdrobi. 2) (fructe, legume) A face să-și piardă forma (prin presare, strângere etc.); a strivi, a turti, a zdrobi; a chiflici. 3) fig. A face să nu mai existe; a omorî prin mijloace violente; a zvânta; a distruge; a nimici; a zdrobi; a prăpădi. /Contaminare între a dumica și a zdrobi

sdrumicà v. 1. a face praf: așa urs oștirea întreagă e în stare s’o sdrumice CR.; 2. a se nimici: libertatea și legea popoarelor se sdrumică BĂLC. [Compromis între verbele sinonime dumica și sdrobì].

sdrumicat a. 1. stricat, sdrobit: vezi izvoare sdrumicate peste pietre licurind EM.; 2. fig. prăpădit: a întrupa o patrie atât de sdrumicată BĂLC.

zdrumíc, a -á v. tr. (din *zdumic, d. dumic, supt infl. luĭ zdrobesc). Zdrobesc, fărîm, frămînt: a zdrumica cașu. Fig. Nimicesc, prăpădesc: a zdrumica o oaste, o țară, un popor. V. zdruhăĭ.

zdrumica (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. zdrumic, 2 sg. zdrumici, 3 zdrumică; conj. prez. 1 sg. să zdrumic, 3 să zdrumice

zdrumica (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 zdrumică

zdrumica vb., ind. prez. 3 sg. și pl. zdrumică, imperf. 3 sg. zdrumica

zdrumica (ind. prez. 3 sg. și pl. zdrumică)

ZDRUMICAT adj. v. distrus, nimicit, potopit, prăpădit, sfarâmat, zdrobit.

zdrumicat adj. v. DISTRUS. NIMICIT. POTOPIT. PRĂPĂDIT. SFĂRÎMAT. ZDROBIT.

ZDRUMICA vb. v. distruge, mărunți, nimici, pisa, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

zdrumica vb. v. DISTRUGE. MĂRUNȚI. NIMICI. PISA. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. ZDROBI. ZVÎNTA.