19 definiții pentru zbilț ghilț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZBILȚ, zbilțuri, s. n. 1. Laț de sârmă cu care hingherii prind câinii vagabonzi. 2. Unealtă formată dintr-un cârlig fixat de o coadă de lemn, cu care se trag afară din apă peștii mari. – Et. nec.

ZBILȚ, zbilțuri, s. n. 1. Laț de sârmă cu care hingherii prind câinii vagabonzi. 2. Unealtă formată dintr-un cârlig fixat de o coadă de lemn, cu care se trag afară din apă peștii mari. – Et. nec.

zbilț sn [At: JIPESCU, ap. TDRG / V: (reg) ~lci (Pl: zbilciuri) / S și: sb~ / Pl: ~uri și (reg) ~e / E: z- + bilț] 1 Laț (de sârmă, de sfoară, de păr de cal etc.) cu care se prind animale și păsări (sălbătice) Si: (reg) gânj (1), lasou. 2 Unealtă formată dintr-un cârlig special fixat de o coadă de lemn, cu care se apucă și se trag peștii mari după ce au fost prinși.

zbilț s.n. 1 Laț de sîrmă (sau de sfoară, de păr de cal etc.) cu care hingherii prind cîinii fară stăpîn. Căzuse în sbilțul hingherilor (BOGZA). 2 Unealtă alcătuită dintr-un cîrlig fixat pe o coadă, cu care se trag din apă peștii mari după ce au fost prinși. • pl. -uri. /etimol. nec.

ZBILȚ, zbilțuri, s. n. 1. Laț de sîrmă cu care hingherii prind cîinii vagabonzi. 2. Unealtă formată dintr-un cîrlig fixat la o coadă de lemn, cu Care se apucă și se scot din apă peștii mari după ce au fost prinși.

ZBILȚ, zbilțuri, s. n. 1. Laț de sârmă cu care hingherii prind câinii vagabonzi. 2. Unealtă formată dintr-un cârlig special fixat de o coadă de lemn, cu care se apucă și se trag afară din apă peștii mari, după ce au fost prinși.

ZBILȚ ~uri n. 1) Laț de sârmă cu care hingherii prind câinii vagabonzi. 2) Instrument special, care constă dintr-un cârlig sau o plasă fixată la capătul unui băț, folosit la scoaterea peștilor mari din apă. /Orig. nec.

bilț și zbilț, ghilț și zghilț n., pl. urĭ (cp. cu ung. bélc, sîmbure). Rar. Laț de prins animale (păsărĭ, cînĭ): îșĭ vîrî grumaziĭ în ghilț și se spînzură (Agrb. Înt. 134). – Și belț (Trans. vest).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ZBILȚ, zbílțuri, s. n. ~ (creație onomatopeică, care presupune ideea unei mișcări dezordonate ca cea a unei păsări sau a unui animal care se zbate pentru a se elibera dintr-o cursă; relația semantică este aceeași ca a interj. smâc cu subst. smâc = laț; pentru explicarea fonetică a interj. imitative *bâlț sau *bilț, cf. bâț, zgâlț, (go)gâlț, hâlț(a), etc.; unica explicație a etimologiei acestui cuvânt care s-a încercat să se facă până acum (din magh. bélc = cocean) este puțin probabilă)

GHILȚ, ghílțuri, s. n. (Var.) Zbilț. (cf. zbilț)

sbilț (zbílțuri), s. n. – Laț, coardă pentru prins animale. – Var. zbilț, bilț, (s)ghilț, Trans. belț. Creație expresivă, care presupune ideea unei mișcări dezordonate ca cea a unei păsări sau a unui animal care se luptă să iasă din capcană; legătura semantică este la fel cu cea din smîrc, interj. cu smîc „laț”. Pentru explicația fonetică a lui *bîlț sau *bilț, interj. imitativă, cf. bîț, sgîlț, (go)gîlț, hîlț(a) etc. Singura explicație care s-a dat pînă azi acestui cuvînt este puțin probabilă (din mag. bélc „cocean” după Scriban). Der. sbilțui (var. bilțui, (s)ghilțui, înghilțăi, înghilța), vb. (a îmbrățișa, a strînge tare); sbalț (var. zbalț, sbanț, zbanț), s. n. (laț, belciug; brățără, virdă, inel; placă), a cărui legătură cu germ. Band (Geheeb, JB, IV, 31), cu bantă (Candrea) sau cu balț (Scriban) este incertă (balț, poate, totuși, să fi influențat vocalismul acestor var.); sbănțui, vb. (a prinde, a fixa, cu un cerc; a întări, cu o șipcă sau cu o șină de fier; refl., a zburda, a face șotii), al cărui ultim sens, cel mai răspîndit, depinde mai puțin de cele anterioare, decît de ideea expresivă de bază (relația cu it. sbalzare, „a sări”, sugerată de Scriban, nu este probabilă); sbănțuială (var. sbănțuitură), s. f. (joacă, hîrjoană). Cf. sbengui, sburda.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ghilț ghilți, s.m. și ghilțuri, s.n. (reg.) 1. laț de prins păsări, smâc. 2. pâslă.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-i da (cuiva) jbilțul expr. (er.) a acosta (pe cineva).

Intrare: zbilț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbi
  • zbilțul
  • zbilțu‑
plural
  • zbilțuri
  • zbilțurile
genitiv-dativ singular
  • zbi
  • zbilțului
plural
  • zbilțuri
  • zbilțurilor
vocativ singular
plural
ghilț1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghi
  • ghilțul
  • ghilțu‑
plural
  • ghilți
  • ghilții
genitiv-dativ singular
  • ghi
  • ghilțului
plural
  • ghilți
  • ghilților
vocativ singular
plural
ghilț2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghi
  • ghilțul
  • ghilțu‑
plural
  • ghilțuri
  • ghilțurile
genitiv-dativ singular
  • ghi
  • ghilțului
plural
  • ghilțuri
  • ghilțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zbilț ghilț

  • 1. Laț de sârmă cu care hingherii prind câinii vagabonzi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 2. Unealtă formată dintr-un cârlig fixat de o coadă de lemn, cu care se trag afară din apă peștii mari.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

etimologie: