3 intrări

36 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZBÂNȚUÍT1 s. n. (Pop.) Zbânțuire; zbenguială. – V. zbânțui.

ZBÂNȚUÍT2, -Ă, zbânțuiți, -te, adj. (Pop.) Care se zbânțuie; neastâmpărat. – V. zbânțui.

zbânțuit2, ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / V: (reg) zbăn~ (S și: sbănțuit) / Pl: ~iți, ~e / E: zbânțui] (Îrg) 1-2 Zvăpăiat (1-2).

zbânțuit1 sn [At: HEM 2471 / V: zbăn~ / S și: sbânțuit / Pl: ~uri / E: zbânțui] (Pop) Zbenguială (1).

ZBÂNȚUÍT2, -Ă, zbânțuiți, -te, adj. Care se zbânțuie; neastâmpărat. – V. zbânțui.

ZBÂNȚUÍT1 s. n. Zbânțuire; zbenguială. – V. zbânțui.

ZBÂNȚUÍT2, -Ă, zbânțuiți, -te, adj. Care se zbânțuie; neastâmpărat. – V. zbânțui.

ZBÂNȚUÍT1 s. n. Zbânțuire; zbenguială. – V. zbânțui.

ZBĂNȚUÍ vb. IV v. zbânțui.

ZBĂNȚUÍ vb. IV v. zbânțui.

ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.

zbânțui vr [At: HEM 2471 / V: zbăn~ / Pzi: zbânțui și ~esc / E: fo] 1-2 A zburda (1-2). 3 (Pop) A se hârjoni (1). 4 (Mol) A se agăța cu mâinile, brațele etc. de ceva legănând cu picioarele în aer. 5 (Reg) A merge la petrecere.

zbînțui vb. IV. refl. (pop) A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. M-am zbînțuit așa, pe coclaurile bulgărești (GAL.). • prez.ind. zbînțui. și zbănțui vb. IV. /etimol. nec.

ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.

ZBĂNȚUÍ, zbănțuiesc și zbănțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. Te-ai duce dimIneața la horă să te zbănțui și să chiui. C. PETRESCU, R. DR. 241. Mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbănțuiau pe afară. VLAHUȚĂ, O. A. II 176. Mă mir cum nu s-o săturat de zbănțuit. ALECSANDRI, T. 413. ◊ Variantă: zbînțuí (STANCU, D. 72) vb. IV.

ZBĂNȚUÍT2, -Ă, zbănțuiți, -te, adj. Care se zbănțuie; neastîmpărat. (Substantivat) De zbănțuitul ista al dumitale nimica nu scapă. CREANGĂ, A. 56.

ZBĂNȚUÍT1 s. n. Zbenguială, zbănțuială.

ZBÎNȚUÍ vb. IV v. zbănțui.

ZBĂNȚUÍ vb. IV. v. zbânțui.

ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV]

A SE ZBÂNȚUÍ mă zbânțui intranz. A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbengui. /Orig. nec.

arată toate definițiile

Intrare: zbânțuit (adj.)
zbânțuit2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbânțuit
  • zbânțuitul
  • zbânțuitu‑
  • zbânțui
  • zbânțuita
plural
  • zbânțuiți
  • zbânțuiții
  • zbânțuite
  • zbânțuitele
genitiv-dativ singular
  • zbânțuit
  • zbânțuitului
  • zbânțuite
  • zbânțuitei
plural
  • zbânțuiți
  • zbânțuiților
  • zbânțuite
  • zbânțuitelor
vocativ singular
plural
zbănțuit2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbănțuit
  • zbănțuitul
  • zbănțuitu‑
  • zbănțui
  • zbănțuita
plural
  • zbănțuiți
  • zbănțuiții
  • zbănțuite
  • zbănțuitele
genitiv-dativ singular
  • zbănțuit
  • zbănțuitului
  • zbănțuite
  • zbănțuitei
plural
  • zbănțuiți
  • zbănțuiților
  • zbănțuite
  • zbănțuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: zbânțuit (zbânțuire)
zbânțuit1 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbânțuit
  • zbânțuitul
  • zbânțuitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • zbânțuit
  • zbânțuitului
plural
vocativ singular
plural
zbănțuit1 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbănțuit
  • zbănțuitul
  • zbănțuitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • zbănțuit
  • zbănțuitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: zbânțui
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zbânțui
  • zbânțuire
  • zbânțuit
  • zbânțuitu‑
  • zbânțuind
  • zbânțuindu‑
singular plural
  • zbânțuie
  • zbânțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zbânțui
(să)
  • zbânțui
  • zbânțuiam
  • zbânțuii
  • zbânțuisem
a II-a (tu)
  • zbânțui
(să)
  • zbânțui
  • zbânțuiai
  • zbânțuiși
  • zbânțuiseși
a III-a (el, ea)
  • zbânțuie
(să)
  • zbânțuie
  • zbânțuia
  • zbânțui
  • zbânțuise
plural I (noi)
  • zbânțuim
(să)
  • zbânțuim
  • zbânțuiam
  • zbânțuirăm
  • zbânțuiserăm
  • zbânțuisem
a II-a (voi)
  • zbânțuiți
(să)
  • zbânțuiți
  • zbânțuiați
  • zbânțuirăți
  • zbânțuiserăți
  • zbânțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zbânțuie
(să)
  • zbânțuie
  • zbânțuiau
  • zbânțui
  • zbânțuiseră
verb (V408)
Surse flexiune: DLRLC
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zbănțui
  • zbănțuire
  • zbănțuit
  • zbănțuitu‑
  • zbănțuind
  • zbănțuindu‑
singular plural
  • zbănțuiește
  • zbănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zbănțuiesc
(să)
  • zbănțuiesc
  • zbănțuiam
  • zbănțuii
  • zbănțuisem
a II-a (tu)
  • zbănțuiești
(să)
  • zbănțuiești
  • zbănțuiai
  • zbănțuiși
  • zbănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • zbănțuiește
(să)
  • zbănțuiască
  • zbănțuia
  • zbănțui
  • zbănțuise
plural I (noi)
  • zbănțuim
(să)
  • zbănțuim
  • zbănțuiam
  • zbănțuirăm
  • zbănțuiserăm
  • zbănțuisem
a II-a (voi)
  • zbănțuiți
(să)
  • zbănțuiți
  • zbănțuiați
  • zbănțuirăți
  • zbănțuiserăți
  • zbănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zbănțuiesc
(să)
  • zbănțuiască
  • zbănțuiau
  • zbănțui
  • zbănțuiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zbănțui
  • zbănțuire
  • zbănțuit
  • zbănțuitu‑
  • zbănțuind
  • zbănțuindu‑
singular plural
  • zbănțuie
  • zbănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zbănțui
(să)
  • zbănțui
  • zbănțuiam
  • zbănțuii
  • zbănțuisem
a II-a (tu)
  • zbănțui
(să)
  • zbănțui
  • zbănțuiai
  • zbănțuiși
  • zbănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • zbănțuie
(să)
  • zbănțuie
  • zbănțuia
  • zbănțui
  • zbănțuise
plural I (noi)
  • zbănțuim
(să)
  • zbănțuim
  • zbănțuiam
  • zbănțuirăm
  • zbănțuiserăm
  • zbănțuisem
a II-a (voi)
  • zbănțuiți
(să)
  • zbănțuiți
  • zbănțuiați
  • zbănțuirăți
  • zbănțuiserăți
  • zbănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zbănțuie
(să)
  • zbănțuie
  • zbănțuiau
  • zbănțui
  • zbănțuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zbânțuit (adj.) zbănțuit

zbânțuit (zbânțuire) zbănțuit

zbânțui zbănțui

  • 1. popular familiar A se zbengui, a fi neastâmpărat; a se juca sărind și alergând.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: zburda antonime: liniști 3 exemple
    exemple
    • Te-ai duce dumneata la horă să te zbănțui și să chiui. C. PETRESCU, R. DR. 241.
      surse: DLRLC
    • Mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbănțuiau pe afară. VLAHUȚĂ, O. A. II 176.
      surse: DLRLC
    • Mă mir cum nu s-o săturat de zbănțuit. ALECSANDRI, T. 413.
      surse: DLRLC

etimologie: