ZĂTÓN, zătoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung și îngust pe țărmul mării, despărțit de mare numai printr-o limbă îngustă de pământ. ♦ Loc din cursul unui râu cu apă domoală și adâncă, unde se pot adăposti iarna vasele plutitoare. ♦ Scobitură în malul unui râu, unde se adună peștele. 2. Zăgaz făcut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Spec. îngrăditură din stuf sau din nuiele, care se așază în râu pentru prinderea peștelui; p. ext. locul astfel îngrădit. Zătoane circulare. – Din rus., ucr. zaton.

zaton sn vz zăton

zatoni¹ sn vz zăton

zatoni² v vz zătoni²

zăton sn [At: ANTIPA, P. 192 / V: (reg) zatoni, ~i¹, ~iu, ~tun, zat~, zet~, zot~ / Pl: ~oane, (reg) ~uri / E: vsl *затон cf bg затон, mg zátony, rs затон, srb zaton] 1 Porțiune de braț de râu sau canal (între ostroave) înfundată de nisipuri la un capăt. 2 Scobitură în malul unui râu, unde apa este lină, în care se adună peștii iama. 3 Porțiune dintr-o apă curgătoare în care apa este lină și adâncă (unde se pot adăposti iarna vasele plutitoare). 4 Lac lung și îngust pe litoralul mării, despărțit de aceasta printr-o limbă îngustă de pământ. 5 (Reg) Porțiune mai adâncă a unui râu în fața morii de apă (sau canal în care se acumulează apa în scopul alimentării uniforme a roții de moară). 6 (Reg; îf zoton) Torent format de ploaie. 7 (Reg; îf zoton) Puhoi¹. 8 (Spc) Îngrăditură din stuf sau din nuiele care se așază pe ape curgătoare pentru îngrămădirea și prinderea peștelui. 9 (Pex) Loc îngrădit cu un zăton (8) pe cursul unei ape. 10 (Pgn) Totalitate a instalațiilor de garduri și cotețe precum și celelalte instrumente auxiliare folosite de pescari. 11 (Reg) Zăgaz făcut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. 12 (Reg) Gard făcut pentru consolidarea țărmului unei ape. 13 (Reg) Îngrăditură solidă făcută pentru a apăra podul plutitor de curenți. 14 (Reg) Stăvilar natural format prin îngrădirea lemnelor, vreascurilor etc. la cotitura unui râu. 15 (Reg; csnp) Trecătoare. 16 (Reg) Puhoi¹.

zătoni² [At: (a. 1838) DOC. EC. 708 / V: (reg) zat~, zot~, ~tuni / Pzi: ~nesc / E: zăton] 1 vt (Reg) A stăvili (1). 2 vt (Reg) A înțepeni în mal. 3 vt (Reg) A transforma în zăton (1). 4 vt (Fig) A bloca (11). 5 vr (D. pești) A se aduna într-un zăton (29). 6 vt (Îrg) A îngrămădi (până la refuz). 7 vt (Fig) A prinde la strâmtoare. 8 vt (Buc) A ascunde (1). 9 vt (Reg; îf zotoni) A obosi. 10 vt (Reg; îf zotoni) A prăpădi (1).

zătoni¹ sn vz zăton

zătoniu sn vz zăton

zătun sn vz zăton

zătuni v vz zătoni

zeton sn vz zăton

zoton sn vz zăton

zotoni v vz zătoni² corectat(ă)

zăton s.n. (reg.) 1 Porțiune de braț de rîu sau canal (între ostroave) înfundat de nisipuri la un capăt. ♦ Lac lung și îngust pe țărmul mării, despărțit de mare numai printr-o limbă îngustă de pămînt. ♦ Loc din cursul unui rîu, cu apă domoală și adîncă, unde se pot adăposti iarna vasele plutitoare. ♦ Adîncitură în malul unui rîu, unde se adună peștele. 2 Zăgaz făcut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Spec. Îngrăditură din stuf sau din nuiele, care se așază în rîu pentru prinderea peștelui; ext. locul unde se așază o asemenea îngrăditură. • pl. -oane. /<sl. veche затонб; cf. bg. затон, rus., ucr. затон.

zătoni vb. IV. 1 refl. (despre pești) A se aduna, a se strînge într-un zăton. 2 tr. A stăvili cursul unei ape (cu zătoane). • prez.ind. -esc. /zăton + -i.

ZĂTÓN, zătoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung și îngust pe țărmul mării, despărțit de mare numai printr-o limbă îngustă de pământ. ♦ Loc din cursul unui râu cu apă domoală și adâncă, unde se pot adăposti iarna vasele plutitoare. ♦ Scobitură în malul unui râu, unde se adună peștele. 2. Zăgaz făcut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Spec. Îngrăditură din stuf sau din nuiele, care se așază în râu pentru prinderea peștelui; p. ext. locul astfel îngrădit. Zătoane circulare. – Din rus., ucr. zaton.

ZĂTÓN, zătoane, s. n. (Regional) 1. Lac lung și îngust pe litoralul mării, despărțit de mare numai printr-o limbă îngustă de pămînt. Loc din cursul unui rîu, cu apă domoală și adîncă, unde pot ierna vasele plutitoare. Scobitură în malul unui rîu, unde se adună peștele. Locurile... unde crapul se cîrduiește iarna pe sub gheață se numesc zătoane. ANTIPA, P. 560. 2. Zăgaz făcut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Îngrăditură din stuf sau din nuiele, care se așază în rîu pentru prinderea peștelui; p. ext. locul astfel îngrădit. Te-am învățat să folosești sculele de goană și cele de zătoane după timp, cu cinstea ce se cuvine meșteșugului nostru. DAVIDOGLU, O. 25.

ZĂTONÍ, zătonesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. (Despre pești) A se aduna, a se strînge într-un zăton. Se găsesc în bălți locuri unde crapul se zătonește în cantități mari, în gropile de pe fundul lor. ANTIPA, P. 407. 2. Tranz. (Cu privire la cursul unei ape) A stăvili.

ZĂTÓN, zătoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung și îngust pe litoralul mării, despărțit de mare numai printr-o limbă îngustă de pămînt. ♦ Loc din cursul unui rîu, cu apă domoală și adîncă, unde pot ierna vasele plutitoare. ♦ Scobitură în malul unui rîu, unde se adună peștele. 2. Zăgaz făcut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Îngrăditură din stuf sau din nuiele, care se așază în rîu pentru prinderea peștelui; p. ext. locul astfel îngrădit. Zătoane circulare. – Rus, ucr. zaton.

ZĂTONÍ, zătonesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre pești) A se aduna, a se strînge într-un zăton. 2. Tranz. A stăvili cursul unei ape. – Din zăton.

ZĂTÓN ~oáne n. 1) Lac situat în lungul țărmului mării și despărțit de mare printr-o fâșie de uscat. 2) Loc pe cursul unui râu, cu apă domoală și adâncă. 3) pop. Construcție făcută transversal pe cursul unei ape (pentru a opri apa sau a regla nivelul ei); baraj; stăvilar; zăgaz. 4) Îngrăditură în apă făcută special pentru a opri și prinde peștele. /<rus., ucr. zaton

A ZĂTONÍ ~ésc tranz. (torente de apă) A opri cu ajutorul unui zăton; a zăgăzui; a îndigui; a stăvili. /Din zăton

A SE ZĂTONÍ pers. 3 se ~éște intranz. (despre pești) A se aduna într-un zăton. /Din zăton

zaton n. îngrădire de ținut peștele în timpul iernii. [Rus. ZATONŬ, locul inundat de revărsarea unui râu].

zatón, -nésc, V. zăton, -nesc.

zătón și zatón n., pl. oane (sîrb. zaton, golf, de unde și ung. zatony, bancă de nisip. V. zătulă). Dun. Braț de răŭ închis la un capăt de natură saŭ de oamenĭ p. a prinde peștele. (Poate fi și o parte din mal îngrădit p. acelașĭ scop): apa a cuprins tot grindu pînă la zatonu de lîngă sălciĭ (CL. 1916, 616). Nț. (zăton). Anafor. – La Dun. de jos și zătún, pl. e și urĭ. V. japșă.

zătonésc v. tr. (d. zaton. V. po-tonesc). Dun. Prut. Prefac în zaton. Închid în zaton. Înomolesc, înțepenesc în mal: vîntu a’nzătonit plutele. V. intr. Serbia. Mă revărs fiind ĭezit. – În Bucov. zatonesc, pun într’un loc nepotrivit (rev. I. Crg. 4, 306). – Și înz-. V. zăstesc.

zăton (reg.) s. n., pl. zătoane

zătoni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zătonesc, 3 sg. zătonește, imperf. 1 zătoneam; conj. prez. 1 sg. să zătonesc, 3 să zătonească

zăton (reg.) s. n., pl. zătoane

zătoni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zătonesc, imperf. 3 sg. zătonea conj. prez. 3 să zătonească

zătón s. n., pl. zătoáne

zătoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zătonésc, imperf. 3 sg. zătoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. zătoneáscă

ZĂTÓN s. v. ostreț.

zăton s. v. OSTREȚ.

zatón, (zăton), s.n. – (reg.) 1. Vad, trecătoare (Iuga, 2008). 2. Braț de râu închis la un capăt. – Din rus, ucr. zatonǔ „locul inundat la revărsarea unui râu” (Șăineanu, DLRM, DEX, MDA).

zătón, zătoane, s.n. – (reg.) Zăgaz făcut pentru a abate sau a opri apa în cursul ei; vad, trecătoare. – Din ucr., rus. zaton (DLRM, DEX); cf. magh. zátony (Bud, 1908) < srb. zaton „golf” (Scriban); din sl. zatonǔ (MDA).