2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

zăpușire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: zăpuși] (Îrg) 1 Înfierbântare. 2 (Pex) Sufocare.

ZĂPUȘÍ, pers. 3 zăpușește, vb. IV. Tranz. (Pop.; despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbânta. – Din bg. zapusa, sb. zapušiti „a umple de fum”.

zăpuși vtr [At: ANON. CAR. / Pzi: ~șesc / E: bg запуси „a afuma”, srb zapušiti] (îrg) 1-2 (D. soare) A (se) înfierbânta. 3-4 (Pex) A (se) sufoca (1).

zăpuși vb. IV. tr. (pop.; despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbînta. • prez.ind. pers. 3 -ește. /<bg. запуша, srb. zapušiti „a umple de fum”.

ZĂPUȘÍ, pers. 3 zăpușește, vb. IV. Tranz. (Pop.; despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbânta. – Din bg. zapuša, scr. zapušiti „a umple de fum”.

ZĂPUȘÍ, pers. 3 zăpușește, vb. IV. Tranz. (Despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbînta. Soarele zăpușește firea; lumina lui te orbește; aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu astîmpără arsura. DELAVRANCEA, S. 221. Soarele se ridicase ca la două sulițe și scînteia pe cerul fără pic de nori, amenințînd să zăpușească orașul cu arșița sa. id. T. 124.

ZĂPUȘÍ, zăpușesc, vb. IV. Tranz. (Despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbânta. – Bg. zapuša, sb. zapušiti „a umple de fum”.

A ZĂPUȘÍ pers. 3 ~éște intranz. pop. (despre soare) A emana radiații puternice; a pârjoli; a pârli; a frige; a dogori. /<bulg. zapuša, sb. zapušiti

zăpușì v. a năbuși de căldură. [Rus. ZAPUHATSÌA, a pierde răsuflarea].

zăpușésc v. tr. (vsl. *zapušiti, sîrb. zapušiti, a astupa, a face colb, rus. rapušitĭ, a acoperi cu gheață [geamurile], zapyhatĭ-sĕa, a se zăpuși, a perde răsuflarea, din răd. puh. V. puf, bușesc, înăbușesc, bufnesc). Rar. Înăbuș pin căldură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zăpușí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. zăpușéste, imperf. 3 sg. zăpușeá conj. prez. 3 să zăpușeáscă; ger. zăpușínd

zăpușí vb., ind. prez. 3 sg. zăpușéște, imperf. 3 sg. zăpușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăpușeáscă; ger. zăpușínd

zăpușesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZĂPUȘÍ vb. v. arde, dogori, frige, pârjoli.

zăpuși vb. v. ARDE. DOGORI. FRIGE. PÎRJOLI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

zăpușí (-ș-esc, ít), vb. – A sufoca, a înăbuși. Sl. zabŭšiti, sb. zabušiti „a sufoca”, cf. zăpsi, bg. zapušam „a astupa”, din sl. puchŭ „respirație” (Tiktin). După Candrea, din sb. zapušiti „a umple de fum”. – Der. zăpuc (var. zăpușeală, înv. zăpuh), s. n. (căldură, dogoare); zăpușitor, adj. (înăbușitor); înzăpuși, vb. (a înăbuși).

ZĂPUȘÍ, zăpușésc, vb. IV. Tranz. ~. (din bg. zăpușam, [sb. zabušiti = a sufoca < sl. zabŭšiti < sl. puchŭ = respirație] sau [scr. zapušiti = a umple de fum])

Intrare: zăpușire
zăpușire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zăpușire
  • zăpușirea
plural
  • zăpușiri
  • zăpușirile
genitiv-dativ singular
  • zăpușiri
  • zăpușirii
plural
  • zăpușiri
  • zăpușirilor
vocativ singular
plural
Intrare: zăpuși
verb (VT402)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zăpuși
  • zăpușire
  • zăpușit
  • zăpușitu‑
  • zăpușind
  • zăpușindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • zăpușește
(să)
  • zăpușească
  • zăpușea
  • zăpuși
  • zăpușise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zăpuși

  • 1. popular (Despre soare) A încălzi foarte tare.
    exemple
    • Soarele zăpușește firea; lumina lui te orbește; aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu astîmpără arsura. DELAVRANCEA, S. 221.
      surse: DLRLC
    • Soarele se ridicase ca la două sulițe și scînteia pe cerul fără pic de nori, amenințînd să zăpușească orașul cu arșița sa. DELAVRANCEA, T. 124.
      surse: DLRLC
  • diferențiere (Despre soare) A emana radiații puternice.

etimologie: