2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. Refl. A se împrăștia; a se pierde, a se risipi. [Var.: zăhătuí vb. IV] – Din ucr. zahaity.

ZĂHĂTUÍ vb. IV v. zăhăi.

zăhăi [At: NECULCE, L. 342 / V: ~ătui / Pzi: ~esc, (îvr) zăhai / E: ucr загаїти] 1 vt (înv; c. i. dușmani) A hărțui (2). 2 vt (Pex) A prăda (1). 3 vt (îrg; c. i. persoane) A stingheri (1). 4 vt (Pex; c. i. persoane) A sâcâi (1). 5 vt (Reg; c. i. locuințe) A deranja (1). 6 vt (înv; c. i. acțiuni) A opri. 7 vt (îrg; c. i. obiecte) A arunca în dezordine. 8 vt (Pex) A rătăci. 9 vt (Rar; c. i. lucruri) A îngrămădi. 10 vt (îvr; c. i. timpul, vremea) A irosi. 11 vr A se împrăștia. 12 vr A se pierde.

zăhăi vb. IV. tr. (înv., pop.) 1 (compl. indică persoane) A supăra, a sîcîi, a necăji; a stingheri. 2 (compl. indică obiecte, materiale etc.) A împrăștia; a risipi (în toate părțile). • prez.ind. -iesc. /<ucr. загаіти.

zăhătui vb. IV. tr. (reg.) A astupa cu crengi. • prez.ind. -iesc. /zăhată + -ui.

ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. Refl. A se împrăștia; a se pierde, a se risipi. [Var.: zăhătuí vb. IV] – Din ucr. zahaity.

ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A sîcîi, a hărțui, a chinui. Zăhăindu-l muștele... au fluturat țapul o dată din coarne. SBIERA, P. 166. Vaca nu m-a zăhăit. ȘEZ. III 154. 2. A împrăștia în dezordine; a pierde, a rătăci. Pe-o grindă, călepe de tort și linuri boite fel de fel pentru scoarțe și lăicere; apoi cîlți, buci și alte lucruri, zăhăite prin cele poliți și colțare. CREANGĂ, A. 97. Dădaca lui a vrut încă să-l netezească, Dar pieptenele era prin casă zăhăit. DONICI, la TDRG. ◊ (În construcții impersonale) Am fost aseară la voi, Casa-i plină de gunoi. Și pe laiță zăhăit, M-am mirat la ce-am venit? MARIAN, O. I 132.

ZĂHĂTUÍ, zăhătuiesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A sîcîi pe cineva, a bate capul cuiva. 2. Refl. A se pierde, a se rătăci, a se prăpădi.

ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. A împrăștia; a pierde, a risipi. – Ucr. zahaity.

ZĂHĂTUÍ, zăhătuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A sâcâi pe cineva. 2. Refl. A se pierde, a se rătăci; a se prăpădi. – Din zăhăi.

A SE ZĂHĂÍ pers. 3 se ~iéște intranz. pop. A se răspândi în diferite direcții sau pe un spațiu mai mare; a se împrăștia; a se risipi. /<ucr. zahaity

A ZĂHĂÍ ~iésc tranz. pop. 1) (persoane) A necăji întruna cu diferite pretenții sau reproșuri; a bate la cap; a moronci; a zădărî; a hărțui. 2) (obiecte) A încurca printre altele, neștiind unde se află; a rătăci. /<ucr. zahaity

ZĂHĂI vb. (Mold.) A nu lăsa în pace, a hărțui cu atacuri repetate. Hanul tătărăsc ... tot zăhăia cîte o aripă moschicească de nu să pute lățî. NECULCE. Etimologie: ucr. zahaity. Vezi și zăhăială. Cf. b ă n i (2), z ă d ă r î.

zăhăì v. Mold. a turbura, a neliniști: boii nu mă zăhăesc, om ca mine nu găsesc POP. [Slav. ZAITI, a rătăci].

zăhăĭésc v. tr. (rut. za-haiti, id., d. vsl. *gaviti, de unde și vsl. o-gaviti, a molesta, ceh. o-haviti, a deforma. Bern. 1, 298. V. hîĭesc). Est. Rar azĭ. Hărțuĭesc, molestez, turbur în treabă: Hanul tot zăhăĭa cîte o aripă de oaste moschicească (Nec. 2, 390). Azĭ ob. Deranjez lucrurile de la locu lor. – Și zăvăĭesc. V. răvășesc, zăstesc, zăticnesc, deretic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zăhăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăhăiésc, imperf. 3 sg. zăhăiá; conj. prez. 3 să zăhăiáscă

zăhăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăhăiésc, imperf. 3 sg. zăhăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăhăiáscă

zăhăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZĂHĂÍ vb. v. agasa, deranja, enerva, incomoda, indispune, irita, încurca, jena, necăji, plictisi, sâcâi, stingheri, stânjeni, supăra, tulbura.

ZĂHĂTUÍ vb. v. agasa, enerva, indispune, irita, necăji, pierde, plictisi, rătăci, sâcâi, supăra.

arată toate definițiile

Intrare: zăhăire
zăhăire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zăhăire
  • zăhăirea
plural
  • zăhăiri
  • zăhăirile
genitiv-dativ singular
  • zăhăiri
  • zăhăirii
plural
  • zăhăiri
  • zăhăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: zăhăi
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zăhăi
  • zăhăire
  • zăhăit
  • zăhăitu‑
  • zăhăind
  • zăhăindu‑
singular plural
  • zăhăiește
  • zăhăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zăhăiesc
(să)
  • zăhăiesc
  • zăhăiam
  • zăhăii
  • zăhăisem
a II-a (tu)
  • zăhăiești
(să)
  • zăhăiești
  • zăhăiai
  • zăhăiși
  • zăhăiseși
a III-a (el, ea)
  • zăhăiește
(să)
  • zăhăiască
  • zăhăia
  • zăhăi
  • zăhăise
plural I (noi)
  • zăhăim
(să)
  • zăhăim
  • zăhăiam
  • zăhăirăm
  • zăhăiserăm
  • zăhăisem
a II-a (voi)
  • zăhăiți
(să)
  • zăhăiți
  • zăhăiați
  • zăhăirăți
  • zăhăiserăți
  • zăhăiseți
a III-a (ei, ele)
  • zăhăiesc
(să)
  • zăhăiască
  • zăhăiau
  • zăhăi
  • zăhăiseră
zăvăi
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zăvăi
  • zăvăire
  • zăvăit
  • zăvăitu‑
  • zăvăind
  • zăvăindu‑
singular plural
  • zăvăiește
  • zăvăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zăvăiesc
(să)
  • zăvăiesc
  • zăvăiam
  • zăvăii
  • zăvăisem
a II-a (tu)
  • zăvăiești
(să)
  • zăvăiești
  • zăvăiai
  • zăvăiși
  • zăvăiseși
a III-a (el, ea)
  • zăvăiește
(să)
  • zăvăiască
  • zăvăia
  • zăvăi
  • zăvăise
plural I (noi)
  • zăvăim
(să)
  • zăvăim
  • zăvăiam
  • zăvăirăm
  • zăvăiserăm
  • zăvăisem
a II-a (voi)
  • zăvăiți
(să)
  • zăvăiți
  • zăvăiați
  • zăvăirăți
  • zăvăiserăți
  • zăvăiseți
a III-a (ei, ele)
  • zăvăiesc
(să)
  • zăvăiască
  • zăvăiau
  • zăvăi
  • zăvăiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zăhătui
  • zăhătuire
  • zăhătuit
  • zăhătuitu‑
  • zăhătuind
  • zăhătuindu‑
singular plural
  • zăhătuiește
  • zăhătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zăhătuiesc
(să)
  • zăhătuiesc
  • zăhătuiam
  • zăhătuii
  • zăhătuisem
a II-a (tu)
  • zăhătuiești
(să)
  • zăhătuiești
  • zăhătuiai
  • zăhătuiși
  • zăhătuiseși
a III-a (el, ea)
  • zăhătuiește
(să)
  • zăhătuiască
  • zăhătuia
  • zăhătui
  • zăhătuise
plural I (noi)
  • zăhătuim
(să)
  • zăhătuim
  • zăhătuiam
  • zăhătuirăm
  • zăhătuiserăm
  • zăhătuisem
a II-a (voi)
  • zăhătuiți
(să)
  • zăhătuiți
  • zăhătuiați
  • zăhătuirăți
  • zăhătuiserăți
  • zăhătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zăhătuiesc
(să)
  • zăhătuiască
  • zăhătuiau
  • zăhătui
  • zăhătuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zăhăi zăvăi zăhătui

etimologie: