ZĂDUF, zădufuri, s. n. 1. Căldură mare, înăbușitoare; arșiță, zăpușeală. V. caniculă. Odată ne pomenim cu el în toiul verii, cînd era zăduful mai mare, că vine la vecernie îmbrăcat cu două blăni. STĂNOIU, C. I. 121. Banii – cînd e zăduf – ți-aduc reveneală... cînd ți-e frig, îți țin de cald. DELAVRANCEA, O. II 297. Era mare secetă, nesuferită arșiță, greu zăduf. SLAVICI, O. I 331. 2. Fig. (Și în forma zăduh) Supărare, necaz; (la pl.) greutăți, dificultăți. Zăduful ce-o muncește simte bine c-o sugrumă. DELAVRANCEA, S. 37. Am dat zarafului (casierului ) de la Cochii Vechi lei 1000, ca să nu-mi facă zădufuri (greutăți) la numărătoarea banilor. FILIMON, C. 230. – Variantă: zăduh s. n.