Y, y, s. m. 1. A treizecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă, având în general diverse valori ale lui i, care apare în neologisme internaționale și în nume proprii străine. [Pr.: igrec. – Pl. și (1, n.) y-uri]

y² [At: CARAGIALE, O. I, 251 / P: i-grec / E: fr y] 1 smi (Mat) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuații sau a unui sistem de ecuații. 2 smi (Mat) Simbol matematic pentru variabila independentă a unei funcții. 3 smi (Fig) Persoană, loc etc. necunoscut. 4 smi (Fig) Persoană, loc etc. al căror nume este lipsit de importanță. 5 smi (Fig) Desemnează o persoană căreia vorbitorul dorește să-i păstreze anonimatul. 6 smi (Chm) Simbol literal pentru elementul ytriu. 7 ain (Blg; îs) Cromozom ~ Cromozom special care conține gene determinante pentru dezvoltarea testiculului.

y¹ smi [P: i-grec] 1 A treizecea literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet notat cu litera y (1), având în general diverse valori ale lui i (2), care apare în neologisme internaționale și în nume proprii străine.

y s.m. invar. I1 A treizecea literă a alfabetului limbii române, care se folosește pentru redarea ortografiei originare a unor cuvinte străine. 2 Sunetul corespunzător acestei litere, avînd, în general, diverse valori ale lui „i”. 3 Semn grafic pentru această literă (y, Y). II 1 (mat.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuații sau a unui sistem de ecuații și pentru variabila independentă a unei funcții 2 (chim.) Simbol pentru ytriu. III (genet.) Cromozom special care conține gene determinante pentru sex. • pronunț, și i grec.

Y s. m. invar. A treizecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă, având în general diverse valori ale lui i, care apare în neologisme internaționale și în nume proprii străine. [Pr.: igrec]

Y m. a 24-a literă a alfabetului, figurează numai în câteva nume proprii engleze.

y m. (pron. igrec). O literă de origine grecească adoptată de Romanĭ și transmisă noŭă. Vechiĭ Grecĭ o pronunțaŭ ca u (cum se vede din cuvinte româneștĭ ca martur, papură ș. a.), apoĭ ca ü, apoĭ ca i. Nu se întrebuințează de cît în nume și cuvinte străine. În transcripțiunea cuvintelor slave ș. a. are sunetu luĭ î, precum vydra (vîdra), vidră. Une-orĭ ține loc de ĭ, că la Spaniolĭ.

ytriu sns [At: ANTONESCU, D. / P: i-triu / V: (rar) ytrium / E: fr yttrium] (Chm) Element chimic cu caracter metalic, asemănător lantanidelor, de culoare albă-cenușie, relativ ușor, greu fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje.

ytrium sn vz ytriu.

ytriu s.n. (chim.) Element chimic, metal tranzițional, cu proprietăți asemănătoare lantanidelor, care cristalizează în sistemul hexagonal și se găsește în natură sub formă de combinații, fiind folosit la construcția reactoarelor nucleare (Y). • /<fr. yttrium, engl. yttrium.

YTRIU s.n. (Chim.) Element din familia pămînturilor rare. [Pron. -riu. / < fr. yttrium].

YTRIU s. n. Element metalic, alb-cenușiu, ușor, greu fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje. (din fr. yttrium)

*yttriŭ n. Chim. Un corp simplu tetravalent cu o greutate atomică de 89. Descoperit la 1794. – Italieniĭ scriŭ ittrio.^[1]

y [cit. igrec]^[1] s. m. / s. n., pl. m. y / n. y-uri

!y [cit. igrec] s. m. / s. n., pl. y / y-uri

Y, y s. m. invar. [cit. i grec]

ytriu [pron. itrĭu] (desp. y-triu) s. n., art. ytriul; simb. Y

ytriu [triu pron. trĭu] (y-triu) s. n., art. ytriul; simb. Y

ýtriu s. n. [-triu pron. -triu], art. ýtriul; simb. Y

Y s. m. invar. 1. A treizecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (având în general diversele valori ale lui „i”); se folosește în neologisme cu caracter internațional și în nume proprii. 2. (MAT.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuații sau a unui sistem de ecuații și pentru variabila independentă a unei funcții. 3. (GENET.) Cromozomul Y = cromozom care intervine în determinarea sexului. La om și la mai multe specii de animale combinația XY determină sexul masculin; în lipsa cromozomului X (cariotip OY) organismul nu este viabil. Are dimensiuni mai mici decât majoritatea celorlalți cromozomi. 4. Simbol chimic pentru ytriu.

ÝTRIU (fr. {i}) s. n. Element chimic (Y; nr. at. 39, m. at. 88,91) din grupa a III-a a sistemului periodic, asemănător cu lantanidele. Metal de culoare albă-cenușie, este relativ ușor, greu fuzibil și este folosit la elaborarea unor aliaje. A fost descoperit de chimistul finlandez J.G. Gadolin, în 1794.