2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Y, y, s. m. 1. A treizecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă, având în general diverse valori ale lui i, care apare în neologisme internaționale și în nume proprii străine. [Pr.: igrec.Pl. și (1, n.) y-uri]

Y s. m. invar. A treizecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă, având în general diverse valori ale lui i, care apare în neologisme internaționale și în nume proprii străine. [Pr.: igrec]

Y m. a 24-a literă a alfabetului, figurează numai în câteva nume proprii engleze.

y m. (pron. igrec). O literă de origine grecească adoptată de Romanĭ și transmisă noŭă. Vechiĭ Grecĭ o pronunțaŭ ca u (cum se vede din cuvinte româneștĭ ca martur, papură ș. a.), apoĭ ca ü, apoĭ ca i. Nu se întrebuințează de cît în nume și cuvinte străine. În transcripțiunea cuvintelor slave ș. a. are sunetu luĭ î, precum vydra (vîdra), vidră. Une-orĭ ține loc de ĭ, că la Spaniolĭ.

YTRIU s. n. Element chimic asemănător cu elementele din familia pământurilor rare. – Din fr. yttrium.

YTRIU s. n. Element chimic asemănător cu elementele din familia pământurilor rare. – Din fr. yttrium.

YTRIU s.n. (Chim.) Element din familia pământurilor rare. [Pron. -riu. / < fr. yttrium].

YTRIU s. n. Element metalic, alb-cenușiu, ușor, greu fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje. (din fr. yttrium)

*yttriŭ n. Chim. Un corp simplu tetravalent cu o greutate atomică de 89. Descoperit la 1794. – Italieniĭ scriŭ ittrio.[1]

  1. Și itriu. LauraGellner

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!y [cit. ígrec] s. m. / s. n., pl. y / y-uri

Y, y s. m. invar. [cit. i grec]

ytriu [triu pron. trĭu] (y-triu) s. n., art. ytriul; simb. Y

ýtriu s. n. [-triu pron. -triu], art. ýtriul; simb. Y


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Y s. m. invar. 1. A treizecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (având în general diversele valori ale lui „i”); se folosește în neologisme cu caracter internațional și în nume proprii. 2. (MAT.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuații sau a unui sistem de ecuații și pentru variabila independentă a unei funcții. 3. (GENET.) Cromozomul Y = cromozom care intervine în determinarea sexului. La om și la mai multe specii de animale combinația XY determină sexul masculin; în lipsa cromozomului X (cariotip OY) organismul nu este viabil. Are dimensiuni mai mici decât majoritatea celorlalți cromozomi. 4. Simbol chimic pentru ytriu.

ÝTRIU (fr. {i}) s. n. Element chimic (Y; nr. at. 39, m. at. 88,91) din grupa a III-a a sistemului periodic, asemănător cu lantanidele. Metal de culoare albă-cenușie, este relativ ușor, greu fuzibil și este folosit la elaborarea unor aliaje. A fost descoperit de chimistul finlandez J.G. Gadolin, în 1794.

Intrare: y
  • pronunție: igrec
substantiv neutru (N24--)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • y
  • y-ul
  • y-u‑
plural
  • y-uri
  • y-urile
genitiv-dativ singular
  • y
  • y-ului
plural
  • y-uri
  • y-urilor
vocativ singular
plural
Intrare: ytriu
  • silabație: y-triu
  • pronunție: itrĭu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ytriu
  • ytriul
  • ytriu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ytriu
  • ytriului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N56)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • yttriu
  • yttriul
  • yttriu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • yttriu
  • yttriului
plural
vocativ singular
plural
Y simbol
  • pronunție: igrec
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Y
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

y

etimologie:

ytriu Y yttriu

  • 1. Element chimic (metalic, alb-cenușiu, ușor, greu fuzibil), asemănător cu elementele din familia pământurilor rare, folosit la elaborarea unor aliaje.
    surse: DEX '09 MDN '00
  • comentariu simbol Y
    surse: DOOM 2

etimologie: