XILOFON, xilofoane, s. n. Instrument muzical de percuție, alcătuit dintr-un sistem de plăci de lemn acordate diferit, care vibrează și emit sunete când sunt lovite cu niște ciocănele de lemn, de sticlă sau de metal. – Din fr. xylophone.

xilofon sn [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~oane / E: fr, eg xylophone] Instrument muzical de percuție, format dintr-un sistem de plăci de lemn acordate armonic, care vibrează și emit sunete atunci când sunt lovite cu niște ciocănele de lemn, de sticlă sau de metal.

XILOFON, xilofoane, s. n. Instrument muzical de percuție, alcătuit dintr-un sistem de plăci de lemn acordate diferit, care vibrează și emit sunete când sunt lovite cu niște ciocănele de lemn, de sticlă sau de metal. – Din fr. xylophone.

XILOFON, xilofoane, s. n. Instrument muzical de percuție, alcătuit dintr-un sistem de plăci de lemn acordate diferit și care răsună cînd sînt lovite cu niște ciocănașe de lemn.

XILOFON, xilofoane, s. n. Instrument muzical de percuție, alcătuit dintr-un sistem de plăci de lemn, acordate diferit, care răsună cînd sînt lovite cu niște ciocănașe de lemn. – Fr. xylophone.

XILOFON s.n. Instrument muzical de percuție format din lamele de lemn, diferite ca dimensiuni și esență, care se lovesc cu două baghete de lemn. [< fr., engl. xylophone, cf. gr. xylon – lemn, phone – sunet].

XILOFON s. n. instrument muzical de percuție din lamele de lemn, diferite ca dimensiuni și esență, care se lovesc cu două baghete (ciocănele) de lemn, de sticlă sau de metal. (< fr. xylophone)

XILOFON ~oane n. Instrument muzical de percuție, constând dintr-un sistem de plăci de lemn, diferit acordate, care emit sunete când sunt lovite cu două ciocănele. /<fr. xylophone

xilofon n. instrument de muzică compus din bucăți de lemn (de diferite dimensiuni și de esențe diferite) pe cari se bate cu un ciocănel.

*xilofón n., pl. oane (d. vgr. xýlon, lemn, și phoné, voce). Numire improprie pin care se înțelege un mic plan compus din doŭă lemne cu 10-15 bucățele de metal sonor care, cînd le izbeștĭ, scot sunetele gameĭ.

xilofon s. n., pl. xilofoane

xilofon s. n., pl. xilofoane

xilofon s. n., pl. xilofoane

xilofon, -foane.

xilofon (it. xilofono; fr., engl. xylophone; germ. Xylophon), instrument de percuție idiofon originar din Indonezia și din arhipelagurile învecinate. Este cunoscut de mult timp și în India, iar în China a pătruns abia la sfârșitul sec. 18. Este un instr. foarte răspândit în Africa, unde, la început, cântau la el numai femeile. În America a fost introdus de sclavii negri (originari din Africa) și utilizat în muzica de jazz*. În Europa existența lui a fost semnalată prin sec. 16. În sec. 19 se perfecționează și este introdus în orch. simf. de către Saint-Saëns prin piesa sa Dans macabru (1875). Desigur forma sa actuală este rezultatul unei evoluții îndelungate. La început se așezau câteva plăci dintr-un lemn oarecare, de mărimi diferite, pe pământ, pe un singur rând. Ulterior s-a căutat un lemn cu sonoritate bună, iar sub plăci s-au săpat în pământ mici cavități (așa a apărut forma primitivă a cutiei de rezonanță*). Se presupune că numărul plăcilor nu a fost egal de la un continent la altul sau de la un stat la altul. Chiar și acum, numărul plăcilor diferă de la un tip la altul; ceea ce este comun tuturor tipurilor de x., este lemnul de palisandru din care se fabrică plăcile și cele două ciocănele [baghete (2)] cu care se lovesc plăcile. X. trapezoidal. Acest tip de x. are 42 de plăci distribuite pe patru rânduri în formă trapezoidală. Suprafața plăcilor este semicilindrică, iar baza plată. Ele se așează pe paie de orez, care formează un strat rezonator, creând și un spațiu sub plăci (cutia de rezonanță). Pentru a ușura pozițiile de execuție ale instrumentistului, unele note (do, do diez și fa) sunt reprezentate prin plăci duble. Ambitusul (1) x. trapezoidal este de trei octave*. Notele scrise numai în cheia* sol sună cu o octavă mai sus. În ultimul timp, în orch. simf. și-a făcut apariția un nou tip de x. trapezoidal, ale cărui plăci (în număr de 37) sunt distribuite pe două rânduri, asemănător cu claviatura* pianului* (pe un rând sunt sunetele diatonice*, iar pe alt rând sunetele cromatice*). Acest tip are șanse mari de a scoate din uz x. cu patru rânduri de plăci deoarece facilitează foarte mult tehnica instr. Ambitusul este tot de trei octave. X. cu claviatură. La acest tip de x. ciocănelele sunt înlocuite cu un mecanism comandat de o claviatură. Față de celelalte tipuri de x. cu claviatură are avantajul că poate executa acorduri* placate de trei sau mai multe sunete, dar și dezavantajul de a nu executa tremolo*-ul, efect specific și de mare efect al x. cu ciocănele. X. model Deagan, tip de x. construit în S.U.A. Plăcile din lemn de palisandru sunt așezate pe un tub metalic, care dă sunetului o rezonanță (1) mai plină, mai rotundă. Puccini îl folosește în opera Turandot, numindu-l x. bas (ambitusul acestui instr. se prelungește cu o octavă în registrul (I) grav față de tipurile trapezoidale – deci are un ambitus de patru octave). Este singurul xilofon pentru care se scrie în două chei (fa* și sol). Trogxilofon (< germ. Trogxilophon, de la Trog „albie, jgheab”). Prin anul 1930, Karl Maendler a construit acest nou tip de x. Plăcile de palisandru sunt distribuite pe două rânduri și așezate pe un tub metalic pentru a mări rezonanța sunetului. Trogxilofonul are două tipuri: sopran și alto.

XILO- „lemn, copac, pădure; lemnos, lignificat”. ◊ gr. xylon „lemn, pădure” > fr. xylo-, germ. id., engl. id., it. xilo- > rom. xilo-. □ ~carp (v. -carp), s. n., fruct uscat de pădure; ~crom (v. -crom), s. m., ansamblu de pigmenți taninici din lemn; ~fag (v. -fag), adj., 1. (Despre ciuperci) Care atacă lemnul copacilor. 2. (Despre insecte) Care sapă galerii în lemn, hrănindu-se cu acesta; ~fagie (v. -fagie), s. f., acțiune a insectelor xilofage; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre organisme) care crește pe ramurile plantelor moarte; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante lemnoase, cuprinzînd arbori, arbuști și subarbuști; ~fon (v. -fon), s. n., instrument muzical format din lamele de lemn; ~gen (v. -gen₁), adj., care generează țesut lemnos; ~graf (v. -graf), s. m., gravor în lemn; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Gravură în lemn. 2. Procedeu de imprimare cu tipare săpate în lemn; ~gramă (v. -gramă), s. f., clișeu tipografic în lemn; ~id (v. -id), adj., cu o structură asemănătoare cu aceea a lemnului; ~latrie (v. -latrie), s. f., cult al zeilor de lemn; ~lit (v. -lit₁), s. n., lemn fosilizat; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu tipografic la care clișeele se realizează pe plăci de lemn acoperite cu un strat de calcar; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul lemnului; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument cu care se măsoară cubajul lemnelor; ~riz (v. -riz), adj., cu rădăcini lignificate; ~stromă (v. -stromă), s. f., miceliu al ciupercilor xilofage, dezvoltat în interiorul țesutului lemnos; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical pe baza unor varietăți de lemn; ~tipie (v. -tipie), s. f., tipar cu litere de lemn; ~tomie (v. -tomie), s. f., studiu microscopic și anatomic al țesuturilor lemnoase aparținînd plantelor fosile sau actuale.