vrajbă s.f. (adesea în legătură cu vb. ca „a face” formează loc.vb.) (Stare de) neînțelegere, dezbinare, discordie, disensiune (provocată de nepotriviri de interese, de idei etc.); (atitudine, manifestare etc. de) dușmănie, ură; învrăjbire, dezbinare; ceartă. Aflînd despre vrajba celor doi cumnați, a stăruit de i-a împăcat (CAR.). ◊ Loc.vb. A ridica vrajbă v. ridica. ◊ Expr. A băga vrajbă v. băga. A vîrî vrajbă v. vîrî. ♦ (înv.) Război, răscoală. La această vrajbă din fundul mării Iacă un voinic iese fără veste (BUD.). • pl. -e, (înv., pop.) vrăjbi. și (reg.) vrajmă s.f. /<sl. veche вражьда.