2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic.

vornici [At: HASDEU, I. V. 252 / Pzi: ~icesc / E: vornic] 1-15 vi (Înv) A îndeplini funcția de vornic (1-2, 4, 6-10, 12-18). 16 vi (Buc) A exercita funcția de primar2 (al unui sat). 17 vt (Pop) A anunța la nuntă darurile primite de miri și a rosti orația în care se menționează numele dăruitorilor. 18 vi (Trs; construit cu dativul pronumelui personal) A rosti orația de nuntă Si: (pop) a colăcări (1). 19 vi (Trs) A cânta sau a recita colinde în ziua de Crăciun, în cinstea cuiva. 20 vt (Reg) A recita colindul colacului, în ziua de Crăciun.

VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic.

VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Învechit) A exercita funcția de vornic. Se pogorî pe Prut în direcțiunea Tării de Jos, în care vornicise Zbierea. HASDEU, V. 252. 2. Tranz. (La nunțile țărănești) A anunța, a striga darurile primite de miri. Vornicește darurile.

A VORNICÍ ~ésc intranz. înv. A fi vornic. /Din vornic


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă

vornicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. vorniceáscă

Intrare: vornicire
vornicire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vornicire
  • vornicirea
plural
  • vorniciri
  • vornicirile
genitiv-dativ singular
  • vorniciri
  • vornicirii
plural
  • vorniciri
  • vornicirilor
vocativ singular
plural
Intrare: vornici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vornici
  • vornicire
  • vornicit
  • vornicitu‑
  • vornicind
  • vornicindu‑
singular plural
  • vornicește
  • vorniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vornicesc
(să)
  • vornicesc
  • vorniceam
  • vornicii
  • vornicisem
a II-a (tu)
  • vornicești
(să)
  • vornicești
  • vorniceai
  • vorniciși
  • vorniciseși
a III-a (el, ea)
  • vornicește
(să)
  • vornicească
  • vornicea
  • vornici
  • vornicise
plural I (noi)
  • vornicim
(să)
  • vornicim
  • vorniceam
  • vornicirăm
  • vorniciserăm
  • vornicisem
a II-a (voi)
  • vorniciți
(să)
  • vorniciți
  • vorniceați
  • vornicirăți
  • vorniciserăți
  • vorniciseți
a III-a (ei, ele)
  • vornicesc
(să)
  • vornicească
  • vorniceau
  • vornici
  • vorniciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vornici

etimologie:

  • vornic
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX