3 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir).

vorbitor, ~oare [At: MARDARIE, L. 101/18 / V: ~iu a, sm / Pl: ~i, ~oare a, smf, ~oare sn / E: vorbi + -tor, (18) după fr parloir] 1 a Care are facultatea de a utiliza un limbaj articulat. 2 a (Îs) Subiect (sau individ)~ Persoană a cărei vorbire (5) este supusă cercetării. 3 a Care imită limbajul articulat al oamenilor. 4 a (Reg) Vorbăreț (2). 5 a (Cig; rar; d. fime) Sonor. 6 a Care vorbește plăcut și mult Si: comunicativ, volubil (5). 7 a (Fig) Elocvent (6). 8 a (Fig) Semnificativ. 9 a Sugestiv. 10 a (Înv; d. limbi) Vorbit2 (4). 11 smf (Persoană) care vorbește într-o anumită limbă, dialect. 12 smf (Și; îvr; îs împreună ~) Interlocutor. 13 smf (Îvp; îls) ~ de rău, (înv) ~iu rău (de cineva) Bârfitor (1). 14 smf (Trs) Pețitor. 15 smf Persoană care povestește frumos (unui auditor). 16 smf Persoană care ține un discurs Si: conferențiar, orator. 17 sm (Pop) Mesager. 18 sn Cameră specială destinată întrevederilor dintre persoane aflate în internat, cazarmă, închisoare etc. și vizitatori Si: (frm) parloar. 19 sn (Rar) Difuzor pentru amplificarea vocii.

VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir).

VORBITÓR3, -OÁRE, vorbitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vorbește (o anumită limbă), care are facultatea de a vorbi, care folosește limbajul articulat. Afixul poate fi străin, dar, deoarece între timp a devenit productiv în romînește, vorbitorul nu-și mai dă seama că e nou. GRAUR, F. L. 116. 2. Persoană care povestește, care conversează, se întreține, discută cu alții. Vorbeau, și atunci cîte un abur străveziu se ridica deasupra vorbitorilor. DUMITRIU, N. 164. ♦ Orator, conferențiar. Meșterul Roman nu era vorbitor bun. GALAN, Z. R. 85. Vorbitorul își sfîrșise cuvîntarea și acum era aplaudat. CAMIL PETRESCU, O. I 196.

VORBITÓR1, vorbitoare, s. n. 1. Cameră specială în cămine, în cazărmi etc., destinată întrevederilor celor internați cu persoane venite din afară. Treceți la vorbitor, zice gardianul. V. ROM. decembrie 1953, 174. 2. Difuzor pentru amplificarea vocii.

VORBITÓR2, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj. 1. Care vorbește; care are facultatea de a vorbi, care folosește limbajul articulat. Cu creștetele albe, preoți cu pleata rară Trezeau din codri veșnici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare curgînd spre vechea Romă. EMINESCU, O. I 91. Murăș, Murăș, apă lină, De mi-ai fi tu vorbitoare Precum ești de mergătoare, Eu cu drag te-aș întreba N-ai văzut pe bădița? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. 2. Care vorbește plăcut, care are darul vorbirii; comunicativ. Dintre toți obișnuiții casei, acela care păru a prinde mai bine intimități fu generalul, om încă tînăr, bogat, vorbitor, prietenos. BASSARABESCU, S. N. 71. Ea-i năltuță, mlădioară... Și-i frumoasă vorbitoare, Și de suflet iubitoare. ALECSANDRI, P. P. 301. 3. Care are convingere fără cuvinte, evident, edificator. Afirmația noastră se bazează pe o realitate vorbitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 5/2.

VORBITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care are darul de a vorbi frumos și liber în public; orator. 2) Persoană care povestește sau întreține o conversație. /a vorbi + suf. ~tor

VORBITÓR3 ~oáre n. Sală specială pentru întrevederi și convorbiri; parloar. /a vorbi + suf. ~tor

VORBITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) și substantival Care vorbește; cu proprietatea de a comunica prin limbaj; cuvântător. Ființă ~oare. 2) rar Care constituie o dovadă serioasă; care vorbește de la sine; semnificativ; elocvent; grăitor. Argument ~. /a vorbi + suf. ~tor

vorbitór, -oáre adj. Care vorbește: papagalu e o pasăre vorbitoare. S. m. și f. Orator: un vorbitor excelent. S. n., pl. -oare. Cameră destinată vorbiriĭ (conversațiuniĭ) părinților cu eleviĭ într’un internat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre

vorbitór2 (cameră) s. n., pl. vorbitoáre

vorbitór (cameră) s. n., pl. vorbitoáre

vorbitór adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; f. sg. și pl. vorbitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VORBITÓR adj. v. comunicativ, concludent, convingător, decisiv, edificator, elocvent, expansiv, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, pilduitor, prietenos, puternic, serios, sociabil, solid, tare, temeinic, volubil.

VORBITÓR adj., s. 1. adj. (rar) cuvântăreț, cuvântător. (Ființă ~oare.) 2. s. (livr.) locutor. (Un ~ care comunică un mesaj.) 3. s. v. conferențiar. 4. adj. v. sonor. 5. s. v. parloar.

vorbitor adj. v. COMUNICATIV. CONCLUDENT. CONVINGĂTOR. DECISIV. EDIFICATOR. ELOCVENT. EXPANSIV. GRĂITOR. HOTĂRÎTOR. ILUSTRATIV. PILDUITOR. PRIETENOS. PUTERNIC. SERIOS. SOCIABIL. SOLID. TARE. TEMEINIC. VOLUBIL.

VORBITOR adj., s. 1. adj. (rar) cuvîntăreț, cuvîntător. (Ființă ~.) 2. s. conferențiar, orator, (rar) cuvîntător. (Un ~ bine documentat.) 3. adj. sonor, vorbit. (Film ~.) 4. s. parloar, (înv.) parlatoriu. (~ la un cămin.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a băga vorbitor expr. (deț.) 1. a sta de vorbă, a pălăvrăgi. 2. a preveni pe cineva de iminența unui pericol.

Intrare: vorbitoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vorbitoare
  • vorbitoarea
plural
  • vorbitoare
  • vorbitoarele
genitiv-dativ singular
  • vorbitoare
  • vorbitoarei
plural
  • vorbitoare
  • vorbitoarelor
vocativ singular
  • vorbitoare
  • vorbitoareo
plural
  • vorbitoarelor
Intrare: vorbitor (adj.)
vorbitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vorbitor
  • vorbitorul
  • vorbitoru‑
  • vorbitoare
  • vorbitoarea
plural
  • vorbitori
  • vorbitorii
  • vorbitoare
  • vorbitoarele
genitiv-dativ singular
  • vorbitor
  • vorbitorului
  • vorbitoare
  • vorbitoarei
plural
  • vorbitori
  • vorbitorilor
  • vorbitoare
  • vorbitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: vorbitor (s.n.)
vorbitor2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vorbitor
  • vorbitorul
  • vorbitoru‑
plural
  • vorbitoare
  • vorbitoarele
genitiv-dativ singular
  • vorbitor
  • vorbitorului
plural
  • vorbitoare
  • vorbitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vorbitor (adj.)

  • 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: cuvântător (adj.) attach_file 2 exemple
    exemple
    • Cu creștetele albe, preoți cu pleata rară Trezeau din codri veșnici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare curgînd spre vechea Romă. EMINESCU, O. I 91.
      surse: DLRLC
    • Murăș, Murăș, apă lină, De mi-ai fi tu vorbitoare Precum ești de mergătoare, Eu cu drag te-aș întreba N-ai văzut pe bădița? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Care vorbește plăcut (și mult).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: comunicativ vorbăreț attach_file 2 exemple
      exemple
      • Dintre toți obișnuiții casei, acela care păru a prinde mai bine intimități fu generalul, om încă tînăr, bogat, vorbitor, prietenos. BASSARABESCU, S. N. 71.
        surse: DLRLC
      • Ea-i năltuță, mlădioară... Și-i frumoasă vorbitoare, Și de suflet iubitoare. ALECSANDRI, P. P. 301.
        surse: DLRLC
  • 2. Care constituie o dovadă serioasă; care vorbește de la sine.
    exemple
    • Afirmația noastră se bazează pe o realitate vorbitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 5/2.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vorbi + sufix -tor
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

vorbitor, -oare (persoană) vorbitoare

  • 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Afixul poate fi străin, dar, deoarece între timp a devenit productiv în romînește, vorbitorul nu-și mai dă seama că e nou. GRAUR, F. L. 116.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Persoană care povestește, care discută cu alții.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
      exemple
      • Vorbeau, și atunci cîte un abur străveziu se ridica deasupra vorbitorilor. DUMITRIU, N. 164.
        surse: DLRLC
  • 2. Persoană care are darul de a vorbi frumos și liber în public.
    exemple
    • Meșterul Roman nu era vorbitor bun. GALAN, Z. R. 85.
      surse: DLRLC
    • Vorbitorul își sfîrșise cuvîntarea și acum era aplaudat. CAMIL PETRESCU, O. I 196.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vorbi + sufix -tor
    surse: DEX '09 NODEX

vorbitor (s.n.)

  • 1. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: parloar attach_file un exemplu
    exemple
    • Treceți la vorbitor, zice gardianul. V. ROM. decembrie 1953, 174.
      surse: DLRLC
  • 2. Difuzor pentru amplificarea vocii.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • (1.) Vorbi + sufix -tor (după limba franceză parloir).
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX