VOINICEȘTE adv. Ca un voinic, vitejește, bărbătește; cu forță, cu vigoare, vîrtos. Mîinile lui noduroase de muncitor strîngeau voinicește coarnele plugului. SANDU-ALDEA, U. P. 7. El merse voinicește pînă ce îndeseară ajunse lihnit de foame. ISPIRESCU, L. 262. Sar o dată voinicește de pe-un mal înalt în știoalnă. CREANGĂ, A. 60. ◊ Expr. A înota voinicește = a înota voiniceasca. El s-azvîrle nebunește Și înoată voinicește, Taie-o brazdă, taie nouă, Taie Dunărea în două. ALECSANDRI, P. III 162.