VODĂ s. m. Titlu pe care și-l adăugau domnii țărilor romînești după numele lor; domnitor, p. ext. principe, rege. Matei-vodă Basarab. ▭ Auzise vorbă că este zurba asupra lui vodă. NEGRUZZI, S. I 157. Sultanul pe un alt vodă numește. BUDAI-DELEANU, Ț. 298. Am o fată buboasă, Șeade cu vodă la masă (Strugurele). TEODORESCU, P. P. 246. ◊ Expr. A nu-i păsa nici de vodă = a nu se teme, a nu-i păsa de nimeni. A se plimba ca vodă prin lobodă v. lobodă. A mînca (din) pita lui vodă = a fi slujbaș la stat. A lăsa pe vodă departe, li se zice celor mîndri și țanțoși. De întîlnea vrun om călare, pe drum, întreba: departe-ai lăsat pe vodă, voinice? CREANGĂ, P. 108. Vodă da, și Hîncu ba = se spune cînd doi nu se potrivesc în ceea ce vor.