VITELUS s.n. Substanță de rezervă aflată în ouăle animalelor, din care se formează și se nutrește embrionul. ♦ Nume dat gălbenușului de ou sau numai bănuțului, care prin dezvoltare devine embrion. [Scris și vitellus. / < fr., lat. vitellus – gălbenuș de ou].

VITELLUS s. n. Substanță prezentă în ouăle animalelor, din care se formează embrionul, servind ca substanță nutritivă pentru acesta. – Din fr., lat. vitellus.

vitel sn vz vitellus

vitellus sn [At: ENC. ROM. II, 495 / S și: ~elus / V: (îvr) vitel / E: lat, fr vitellus] Citoplasma oului, constituită dintr-un ansamblu de substanțe proteice și lipidice, din care se dezvoltă embrionul.

vițeluș sm [At: CANTEMIR, I. I. I, 168 / Pl: ~i / E: vițel + -uș] 1-2 (Șhp) Vițel (1) (mic) Si: (reg) vițelaș (1-2), vițeluț (1-2). 3-4 (Șhp) Vițel (14) (mic). 5 (Reg) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

vițeluș s.m. Dim. al lui vițel. • pl. -i. /vițel + -uș.

VITELLUS s. n. Nume dat citoplasmei oului, care prin dezvoltare devine embrion. – Din fr., lat. vitellus.

VIȚELUȘ, vițeluși, s. m. Diminutiv al lui vițel (1). Ți se părea că ești un văcar mic după doi vițeluși gătiți. PAS, Z. I 257. Zburdau prin soare vițeluși porumbi. SADOVEANU, O. VIII 52. Am un vițeluș: Sparge cu cornul, drege cu coada (Acul).

VITELLUS s.n. v. vitelus.

VITELLUS s. n. ansamblul substanțelor de rezervă aflate în ouăle animalelor, din care se formează și se nutrește embrionul. (< fr., lat. vitellus)

vitellus (lat.) s. n.

vițeluș s. m., pl. vițeluși

vitellus (lat.) s. n.

vițeluș s. m., pl. vițeluși

vitellus s. n.

vițeluș s. m., pl. vițeluși

VITELLUS s. v. gălbenuș.