virtuozitate sf [At: EMINESCU, O. XIII, 148 / P: ~tu-o- / Pl: ~tăți / E: it virtuosità, fr virtuosité] 1 Însușire a unui muzician de a stăpâni în mod desăvârșit tehnica vocală sau instrumentală. 2 Tehnică vocală sau instrumentală adusă la perfecțiune. 3 (Îs) Piesă de ~ Lucrare muzicală care conține dificultăți tehnice și a cărei executare necesită o deosebită măiestrie. 4 (Pex) Abilitate artistică. 5 (Pex) Dexteritate (1).

virtuozitate s.f. Însușirea de a fi virtuoz; ext. iscusință deosebită, măiestrie, competență într-un anumit domeniu de activitate (artistică). Plăcerea tehnică a virtuozității (RALEA). • sil. -tu-o-. pl. -ăți. /<it virtuosità, fr. virtuosité.

VIRTUOZITATE, virtuozități, s. f. Calitatea de a fi virtuos în muzică; p. ext. pricepere, dexteritate, măiestrie în alte domenii de activitate. Virtuozitatea lui G. Enescu. ▭ Virtuozitatea stilistică este însușirea care uimește necontenit pe cititorii prozei lui Tudor Arghezi. VIANU, A. P. 264.

VIRTUOZITATE s.f. Însușirea de a fi virtuos; (p. ext.) măiestrie, abilitate, dexteritate. [Cf. fr. virtuosité].

VIRTUOZITATE s. f. însușirea de a fi virtuoz; măiestrie, dexteritate. (< it. virtuosità, fr. virtuosité)

VIRTUOZITATE f. 1) Manifestare de virtuoz; tehnică strălucită. 2) fig. Capacitate de a face totul cu ușurință și pricepere; iscusință mare; dexteritate; dibăcie; măiestrie. [Sil. -tu-o-] /<it. virtuosita, fr. virtuosite

virtuozitate f. 1. Muz. calitatea virtuozului; 2. fig. aptitudine artistică.

*virtuozitáte f. (d. virtuos, virtuoz; fr. -osité). Calitatea de a fi virtuos (în muzică): a cînta c’o virtuozitate rară.

virtuozitate (desp. -tu-o-) s. f., g.-d. art. virtuozității; pl. virtuozități

virtuozitate (-tu-o-) s. f., g.-d. art. virtuozității; pl. virtuozități

virtuozitate s. f. (sil. -tu-o-), g.-d. art. virtuozității; pl. virtuozități

virtuozitate.

VIRTUOZITATE s. măiestrie. (Pianistul demonstrează o ~ deosebită.)

VIRTUOZITATE s. măiestrie. (Pianistul demonstrează o ~ deosebită.)

virtuozitate (< it.; fr. virtuosité „bravură”; it. virtuosità). 1. Însușirea unui artist de a stăpâni la perfecțiune tehnica vocală sau instrumentală. 2. Piesă de v., lucrare muzicală ce conține dificultăți tehnice, pentru a cărei execuție este necesară o deosebită măiestrie din partea interpretului. De ex.: „Aria Reginei Nopții” din opera Flautul fermecat de Mozart; Capriciile pentru vl. de Paganini etc.